nicolae dabija 280Mai este sfânt Tricolorul nostru după ce l-a pupat Dodon?
Mai este acesta sacru, după ce miniștrii, judecătorii, deputații lui Dodon își șterg zilnic mucii și mâinile lor murdare de culorile lui?
Sunt întrebări pe care mi le-am pus, după ce am aflat, de pe rețelele de socializare, că o tânără din Durlești a fost amendată cu 40 000 de lei numai pentru faptul că a arborat tricolorul pe un pilon din curtea casei ei.
I s-au deschis patru dosare, ca unei criminale.
A fost târâtă pe la sectoarele de poliție, purtată dintr-o anchetă în alta, fugărită pe la judecătoriile din Chișinău, pe la executorii judecătorești, ca un fur.


Un individ, pe numele lui Valeri Ostalep, care a denunțat-o, pretinde de la ea alte zeci de mii de lei pentru „ofensă” și „prejudicii morale”. Acesta a procedat ca Iuda, care i-a intentat dosar lui Iisus, pentru că l-a vândut răstignitorilor lui.
Ostalep ceruse ani de pușcărie pentru Diana Crudu pentru că aceasta arborase în curtea casei ei „drapelul unui stat străin”.
Și polițiștii (mai puțin mintioși, cum îi știm), judecătorii (care judecă doar ținând cont dincotro bate vântul în politică), executoriii judecătorești (o clasă de paraziți) l-au crezut.
Argumentul acestui schizofrenic fără certificat, care a fost și vice-ministru de Externe pe timpul lui Voronin, e că: „dacă nu are stemă, e drapel românesc”.
Ar fi fost românesc, dacă avea stema României pe el.
Avea tricolorul Dianei Crudu stema României aplicată pe pânza lui?
„Băgătorul de seamă” nu ne spune. Și nici cei care au pus amenzi și au umilit-o pe această tânără nu s-au întrebat. De ce să se întrebe, dacă în Republica Moldova legea e cenușăreasa lui Dodon.
Tricolorul nu este un drapel străin.
Cu atât mai mult – al unui stat străin. Acesta a fost obținut cu mari sacrificii încă în timpul Uniunii Sovietice. Mii de purtători de tricolor, până la legiferarea lui din 20 aprilie 1990, au fost arestați, amendați, persecutați. Cu el în mână s-au culcat copiii noștri sub tancuri la 7 noiembrie 1989.
Cu el mulțimile au luat cu asalt clădirea Ministerului de Interne la 10 noiembrie 1989.
Cu el se avântau în luptă tinerii în timpul războiului declanșat de Federația Rusă contra Republicii Moldova în 1992.
În jurul lui făcuseră zid de apărare profesorii și studenții Universității din Tiraspol în 1990. Nimeni nu se întrebase atunci: dar unde-i stema? El era un simbol al însăși ființării noastre.
Înainte de a-l fi votat mulți deputați veneau în Parlamentul Republicii Moldova cu tricolorul prins la piept. S-au gândit oare vreodată acei deputați din primul Parlament că ei le creează stat lui Dodon, Ostalep, Voronin, Bătrâncea și altor derbedei, tocmai celora care nu l-au vrut, pentru ca azi anume aceștia să-și bată joc de Limba Română, de Istoria Neamului, de Tricolor? Dar dintotdeauna diavolul a știut să-și găsească avocați, judecători, executori, deputați, miniștri și prim-miniștri, care să-l ajute să devină unic stăpân în această țară fără de Dumnezeu.
Orice stat are Drapel național și Drapel oficial.
Pe drapelul oficial se pune obligatoriu stema, pe când pe drapelul național, cel de zi de zi, stema poate lipsi. Deschideți enciclopedia „Statele lumii” (B., 1976) ca să vă convingeți că atunci când e descris drapelul unui stat sau al altuia, se vorbește doar de proporțiile și culorile lui și nu se spune nimic de obligativitatea de a avea și stema țării pe el.
Vă imaginați o clasă de elevi sau copii de grădiniță care pun alături cele trei culori impuși, când nu toți au și talente de desenatori, să execute mai întâi acvila cu tot ce-o înconjoară ca abia după asta să ajungă la cele trei culori?
Cine a aplicat vreo amendă sutelor de rusofoni care vin la diverse manifestații cu drapelul Federației Ruse, fără să țină în altă mână, cum cere regulamentul arborării de stindarde, și drapelul Republicii Moldova?
Care polițist a oprit vreo mașină, ca să-i amendeze pe șoferi pentru că au arborat „panglica lui Gheorghe” (așa se traduce „Gheorghievskaia lenta” rusească și nu, „a Sfântului Gheorghe”, cum o scriu și o rostesc, prostiți, doar moldovenii, ca să-i acorde sfințenie simbolului, cu care armata rusă i-a strivit, ucis, deportat?).
A amendat vreun polițist alde Iuri Fiodorov din Durlești, care i-a aplicat amendă Dianei Crudu, pe șoferii cu numere de înmatriculare, pe care stă imprimat drapelul Transnistriei, nerecunoscut de niciun stat din lume?
În apartamentul meu am o mulțime de tricoloruri, cele mai multe de mici dimensiuni și am constatat că aproape niciunul nu are stemă. Ce fac cu ele? Le ascund? Sau încerc să desenez în pripă pe culoarea din mijloc stema Moldaviei lui dodon, până n-au dat buzna peste mine buldogii lui Ostalep sau Voicu, ca să mă amendeze sau amenințe cu închisoarea?
Diana Crudu arborase drapelul tricolor pe teritoriul său privat în ziua de 1 Decembrie 2018, când se împliniseră 100 de ani de la Marea Unire din 1918, care e și sărbătoarea noastră, din motiv că la ea participase și Basarabia, inclusiv Durleștii, inclusiv bunicii noștri, inclusiv cei ai Dianei Crudu.
„Inculpata” spune că a făcut acest gest în semn de recunoștință pentru miile de burse pe care le acordă România basarabenilor, pentru reparațiile a mii de școli și grădinițe, pentru Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, pe care Dodon e pregătit să-l arunce în aer, pentru ajutoarele de mai multe miliarde de euro de la 1991 încoace etc.
Iar cei de la guvernare (pe atunci guvernau Filip cu Plahotniuc, când a început atacul contra Dianei Crudu) s-au temut dintotdeauna de tricolor.
Chipurile, el le-ar submina statul și funcțiunile pentru care primesc salarii de zeci de mii de lei din impozitele plătite de Diana Crudu și de fiecare dintre noi.
Asistăm la un atac fără precedent contra tricolorului nostru.
Scopul lui Dodon și al cățeilor lui (de fapt – al Federației Ruse) este ca tricolorul să fie dezlocuit cu orice alt drapel, cu cel al găgăuzilor, al Federației Ruse, al Transnistriei, cu drapelul roșu (chipurile al lui Ștefan cel Mare, pe care bătrânul voievod uitase să pună ciocanul și secera și steaua cu cinci colțuri).
Vom permite oare să ne fie batjocorit tricolorul? Îl vom putea apăra sau vom lăsa indivizi ca Igor Dodon, Valeri Ostalep, polițistul de sector Iuri Fiodorov, președintele Comisiei Naționale de Heraldică de pe lângă președintele Dodon Silviu Tabac, executorul judecătoresc Valeri Neguța, judecătorul Mancurtov și alți dușmani ai neamului nostru să-și bată joc de unul dintre simbolurile noastre sfinte și una dintre victoriile cele mai importante, obținute cu mari sacrificii la începutul anilor '90 – Tricolorul nostru național? Ne vom preface și în continuare că nimic nu ni se întâmplă, pentru ca uneltele lui Dodon, judecători, executori judecătorești, polițiști să-și facă mendrele într-o țară contaminată de covidul trădării de frate și al apucăturilor de slugă docilă?
O așchie de popor, care își urăște neamul de la care a fost rupt și-i iubește pe cei care i-au forfecat fără milă harta, ființa, sufletul e, cred, unul care se autocondamnă la dispariție. Un popor care nu mai dorește să se apere pe sine, ci doar pe cei care-l umilesc, ce rațiune ar mai avea să existe?


P.S. Și aici aș avea o întrebare pentru Curtea Constituțională, pe care o rog să se autosesizeze: dacă Drapelul Tricolor cu stemă e al nostru, cel fără de stema aplicată pe el, nu ne mai aparține?