măh. Te iubesc atât de tare că tot mă sparg. Dacă nu îmi răspunzi. Mă împrăştiu ca un fier fără magnet, un soare fără untură degresantă, o dragoste libidinoasă fără gelozie, ştii că ţi-am dăruit totul, întregul, aşa finit cum eram în stare eu să mă ofer, adică între limitele personale şi adecvate sentimentelor desăvârşite pe care le-am avut mereu în inima mea plină de apă şi metale, sângele meu albastru se face, nu sunt monarh, dar ia lasă-l la soare câteva minute şi o să observi regalitatea îndrăgostirii mele de tine. Regeşte. N-o vezi? Spui. În realitate n-ai chef s-o recunoşti, dar eu tot te iubesc ca un nătâng şi mă preling peste pământ, no, nu-ţi place ţărâna că are şi bălegar, bine, mă aşez aşa tiptil peste poiana plină de iarbă nepişată, adică plină doar de roua frigului nopţii şi al stelelor păgâne şi reci. Este mai bună ultima imagine? Te cred. Cum să nu. Fac orice ca să-mi înţelegi sentimentele preacuvioase şi elaborate la adresa ta, chiar te declam o sfântă! Şi nu mai fac comentarii în legătură cu anumite decăderi îngereşti. Aş fi penibil. Ioi. Ce-mi place de tine...
Ea. Mergea prin centrul oraşului abătută. Avea o senzaţie de despărţire imanentă. Adică nu erau chiar separaţi, dar parcă se distanţase.
Apoi a ajuns acasă, a hrănit copiii şi câinele, aveau mai multe fiinţe şi s-a aşezat pe balansoarul din mijlocul curţii. Aveau un leagăn interior, şi câine, şi copii. Lăsase copiii în casă şi legăna doar animalul micuţ privind tristă înainte. Era sigură că nu mai era ce-a fost înainte. O înşela. Desigur.
Băi. Ţi-aş spune îndrăgirea în toate limbile pământului de-aş fi poliglot. Dar nu-s şi sper că înţelegi asta. Nici tu nu eşti dar pricepi vorbele de amor, de la puzderia de filme vizionate ţi se trage. Ştiu. Însă mă feresc să nu te ador fiindcă ştiu că aş răni pe altcineva, chiar şi pe tine de aş purcede la asemenea fapte. Prin urmare îmi accept limitele şi chiar de nu ţi-o spun o fac. hi. hi. Ha. ha. Aşa fac bărbaţii adevăraţi. Râd ca proştii. Eu râd în ambele feluri fiindcă te iubesc şi gata. Nu mai am nimic să-ţi spun. Dar ţine minte asta pentru anii care or fi venind. Nu-mi plac repetiţiile. Am o bună memorie. Sper că ai şi tu! Sper.
Ea se gândea cum să nu rămână prizoniera unui serviciu. Evoluând. Aşa, da. Pentru evoluţie merită sacrificat orice. I-a dat destule până în prezent. Este liberă să facă orice îi trece prin cap. Prin cel personal sau al altora. Da. Masculii sunt simbolul din partea de sus al prostiei. Cred că la sex se reduce totul. Pentru o femeie sexul nu mai contează. Uneori. Este doar un mijloc de parvenire. O monedă de schimb!
Hmmm. Te iubesc şi beau otravă! Îţi dai seama că este cea mai faină iubire de altul. Alta mai mare nu există. Dacă îmi dau seama că nu eşti beau. Dacă îmi dau seama că eşti sorb. Până la urmă şi dacă accepţi ideea îţi pot spune că nu m-ai dezamăgit. Eram sigur că aşa o să se întâmple. Adică că şi fără să o mai ştii, n-ai cum de vreme ce nu ţi-am spus-o, te iube!