appAu gust cu tine

tic-tac-ul se îndrepta
spre linia de demarcație a jumătății de pâine
trei prăjituri tronau la umbra unei
lumânări parfumate
mângâiai ustensile din bucătărie
prinzându-mi sufletul în palme
îți spălăm picioarele cu mâini înflorite
în lumina unui Crai Nou agățat inert
de-un colț de cer
prevestindu-ne în taină


ne privea gelos trupurile parfumate
de noapte și patimă
zâmbind complice îngenuncherii firești
a florii în fața grădinarului
urletul nopții a fost înfășat de tăcerea
celui mai sincer „te iubesc!"
clipele toate au gust a tine, au gust cu tine


OM, OMENESC

(Un „La mulți ani!"... în acrostih)


Rămân cuvinte cât o veșnicie,
O aprigă lumină-a răsărit,
Mărețe flăcări ard în pribegie,
Emoții de iubire au clădit...


Opreliști aspre nu se dau deoparte,
Izbindu-se de pieptul bărbătesc,
Oceane de speranțe și de soarte
Animă tot ce-nseamnă omenesc...


Neliniști se pogoară, să aștearnă,
La doruri să se pună căpătâi,
Ambițioase vise vin, să cearnă
Mulțimi de patimi, patima dintâi


Umbroase lacrimi picură-n bărbie,
La inimă se zbate un poem,
Ținând cu drag, cuvintele învie
Iubirea din iubire, greu blestem


Amiezi de-nfiorare ne tot cer,
Ne-adună stele care ard, nu pier
Imensitatea lumii... un mister!




Destin de iubire

Și poate dimineața ce m-a zămislit
Te-a apropiat de pieptul meu fierbinte,
Astfel că mi-a fost scris destinul meu sfințit
De stele - lacrimi din vorba mea cuminte


Poate căușul vrerii m-a adăpat mai darnic
Cu vinul roșu-al vieții din care să mă-mbăt
Și clipelor senine, ceasornicul cel harnic
M-a dăruit iubirii, făr-a privi-ndărăt


Poate-obraznica rază de lună-a zâmbit
Soarelui măreț care s-adoarm-ar vrea
Într-un val de mare sau într-un asfințit...
Inima-mi arzândă l-a găzduit în ea




ULTIMUL VALS

Mi-ai rupt din suflet o fărâmă verde
Și-ai dăruit-o alteia... inel
Tu, numai tu ești cel care va pierde
Ca mine nimeni nu va fi la fel...


Mi-ai omorât din suflet chiar speranța
Și-o mie de luceferi au tăcut
Ai fost studentul ce-a ratat restanța
Tu, numai tu ești cel care-a pierdut


Și de prisos vor fi de-acum cuvinte
Atâtea spuse azi fără de rost
Pe drum, eu singură de-aci-nainte,
Nimic nu va mai fi din ce a fost


Un scurt „adio” și am scris finalul
Va bate vântul cu pustiu prin gări
Am fost scânteia ce-o scotea amnarul
Și aprindea făclii în patru zări


Azi ai ales un drum fără de mine
Când una ți-a zâmbit cu zâmbet fals,
Să-ți fie calea presărată-n bine
Rămân aceeași, eu... în ultim vals




Cinci zile...


Iubite-n patru nopți și doar cinci zile,
M-am rătăcit pe drumuri fără umbre,
Din cartea vieții, din atâtea file
Ștersesem lacrimi, gândurile sumbre


Mi-ai răvășit simțirile și părul
La ceas de taină, noaptea, dimineața
Mi-ai respirat din suflet adevărul,
Cu mâini de-alint îmi decoraseși viața


Mâna ta caldă-mi ținea mâna rece,
Lumini jucau în suflet și-ntre noi
Țineam în palme clipa care trece
O singură ființă... amândoi


Și ți-am croit cămașă din săruturi,
Rochiță mi-ai făcut dintr-un poem
Eram pe drum, spre alte începuturi,
Erai descânt sau cel mai bun blestem


Mi-ai botezat în suflet mângâierea
Cu mâini și șoapte dintr-un prag de toamnă
Mi-ai cununat suspinul cu plăcerea
Să fiu iubită-a ta femeie... doamnă




Regăsire

Mi-e dor de-o-nserare albastră,
De mâinile care-au cântat
În sufletu-mi, caldă fereastră
Spre dorul grăbit, necurmat


Mi-e dor de surâsul din palme
Din lacrima-mi care s-a stins,
De calda-ți iubire ce doarme,
De zâmbetul meu neînvins


În pat de speranță, inundă-mi tăcerea
Și trupului meu redă-i mângâierea!