appLacrimă

Prima lacrimă a căpătat un nume
În durerea amintirii din vreme
Oare câte lacrimi, târziu îmi vor spune
Că iubirea din noi încă geme?


Într-o lume nefastă, am iubit ca un drac,
Într-a ei nebunie m-am scăldat vinovată,
Dacă timpul nu iartă, dacă micul tic-tac
Mă ascultă-n tăcere, scăldându-mă toată




Îmi împart veșnicia cu o lacrimă tristă
Și în lumea în care iubiri nu există



Alint de trandafiri


Într-un alint de trandafiri târzii,
Se zbat în palme boabele de rouă
Și arde-n flăcări stranii, argintii
Un trup sălbatic, dintr-o lună nouă


În valsul de petale mă cuprinzi
Și geme sânul în strânsoarea crudă,
Scântei de viață în cuvânt aprinzi...
Pe-altar de suflet, inima mea nudă...


Și tropotesc săruturi în cascade,
Vulcanii împletesc o haină firii,
Se țes în nouri sute de arcade,
În noi se nasc în taină trandafirii...




Cămașa sufletului


în cămașa sufletului meu
sufletul tău se învelește-n taine și cuvinte
bea vin demisec și mănâncă rodii
dansează și cântă
și râde năstrușnic
copil alintat
căutând sânul
și-apoi coapsele
desenând infinitul
din cifra destinului nostru



Indecent...


Mi-e plină floarea teilor de tine,
Am strâns-o-n palme ca pe-o mângâiere
Mi-s doruri multe... că nu-mi sunt puține
Mi-e timpul străbătut de-o adiere


Din ochii triști căzut-au multe vise
S-au prefăcut în... câte neștiute
Băteam la porți care erau închise
Mi-era iubirea patimi... neavute


Azi nu mai am cuvinte... și-n tăcere
S-au scurs povești fără final recent
Mi-e-atât de dor de-o caldă mângâiere
Și de-al tău dor... decent sau... indecent




Pierdut


Nu, eu nu am pierdut răsăritul, nici apusul,
Nu am pierdut nimic...
Decât o pasăre pribeagă în furtună
Eu, eu am pierdut rătăcirea,
Am pierdut un Cohen, la cină
Dar tu... tu te-ai pierdut de mine




Ține-mă!


Prinde-mă de mână, nu-mi lăsa căderea
Să se zbată-n taină, în inima mea
Șterge-mi azi cumplita lacrima, durerea,
Prinde-mi trupu-n palme, lasă-mă a ta!


În șoptit de vise, ține-mă în doruri
Care ard nestinse de privirea ta
Noi suntem actorii, nu suntem decoruri,
Ține-mă în tine, nu mă mai lăsa!


Pune vorba-ți caldă peste viața mea,
Ține-mă în tine, nu mă mai lăsa!




Undeva, cândva


Am prins gustul cărnii tale, al sărutului tău rebel,
Al palmelor tale zăbovind pe mine,
Al umărului care mă sprijină,
Gustul dulce-acrişor al apei,
Al pârâului nesecat,
Al fluturilor căzuți în tăcere albastră,
Am oprit și pornit valul mirării din tine
Undeva... cândva, cu un ceas între noi,
Undeva... cândva...
Şi cum timpul nu stă-n loc,
Zăbovesc între ferestrele tale
Aici, acum... totdeauna




Neuitări


Când n-am să mai exist, să nu mă plângi
Și valul a cernut pe malul mării
O singură iubire, când atunci
Privirea mea iubindă iubea zorii...


Am fost un pescăruș... atâta tot
Iubeam doar marea, valul ei fecund
Tu n-ai iubit, eu astăzi nu mai pot
Iubirea-mi, de iubire să-ți ascund


Azi ai plecat, așa ai zis că-i bine
Rămân, rămâi... cu clipele sublime!



Pisica iubitoare


Privirea mi-ai aprins. Înfiorată,
Eu m-am ascuns sub aripa ta blândă
Eram albastră, mâță alintată,
Prin gândul tău mă furișam la pândă


Știam povești de înțelesuri pline,
(Mai zgâriam și câte-o canapea!)
Iar clipele mi se păreau puține,
Când mieunam plăpândă-n mâna ta


Covoare de poeme-am tors în taină,
Mă răsfățam la pieptu-ți bărbătesc,
Mă dezmierdam cu inima ta - haină
A tot ce-nseamnă „a iubi"... iubesc!