Imagine Rat Dubit1.1. Introducere: Putem fi noi absolut siguri de ceva, de vreo cunoștință de-a noastră?

Noi ca oameni, ca ființe sociale, am încercat încă din cele mai vechi timpuri să ne explicăm lumea în care trăim, am încercat să învățăm unii de la alții. Am reușit în bună măsură să folosim experiența și cunoștințele înaintașilor la care am mai adăugat propriile noastre experiențe și propriile cunoștiințe contribuind astfel, generație după generație, la crearea și finisarea culturii în care trăim. Încercarea noastră de a explica lumea am fixat-o în cunoștințe pe care la rândul lor le-am integrat în teorii, credințe, dogme, păreri și opinii. Toate acestea au rolul implicit sau explicit de a ne crea o Weltanschauung, o imagine asupra lumii.
Ca indivizi, ne trezim ca fiind puși într-o lume dinamică, o lume în care diverse teorii și credințe coexistă pentru o perioadă de timp, doar pentru ca după aceea să se modifice, să se înlocuiască una pe alta. Dacă privim de pildă diversele teorii ştiințifice putem constata că fiecare din ele este doar un model ce încearcă să explice cât mai bine cu putință un anumit fragment din lumea în care întâmplarea a făcut ca noi să trăim. Putem însă, de asemenea, să constatăm că orice teorie, explicație sau credință, indiferent de domeniul specific la care se referă ea, va fi înlocuită în timp de către alta și apoi aceea, după o anumită perioadă de timp, de către alta și tot așa mai departe. Astfel, suntem cu Totul de acord cu afirmația că toată cunoașterea noastră înaintează prin debarasare de erori.

cg2A cincea zi a lunii iunie 2085, marţi, începu odată cu zorii dimineţii. Mihai, nerăbdător ca participarea lui la misiune să devină o certitudine, îşi trezi părinţii foarte devreme. Astfel se făcea că, la ora 06.30, maşina familiei Ristea, condusă de domnul Emilian, gonea spre Institut, iar la 06.45 intra deja pe poarta Institutului. Domnul Emilian Ristea alese locul de parcare, iar după ce opri, cei trei pasageri coborâră. Afară deja se luminase de-a binelea, dar încă nu era foarte cald, temperatura era suportabilă.
Tânărul Mihai, tare mândru, purta uniforma albastră, deocamdată fără accesoriile necesare şi însemnele echipajului. Membrii familiei Ristea porniră spre rachetodrom. Gardianul nu-i recunoscu şi-i opri, doar pentru câteva clipe, până când îl zări pe Mihai în uniforma albastră şi pricepu că era unul dintre tinerii acceptaţi de curând în echipajul navei „Pacifis”. Cerându-şi scuze, le permise trecerea.
Domnul şi doamna Ristea nu văzuseră până în acel moment nava albastră, de aceea o admirară câtva timp; era măreaţă! Mihai urcă treptele spre puntea principală, deşi părinţii lui nu se apropiaseră încă de corpul metalic al navei. Pe puntea principală a „Pacifis”-ului nu se afla la acea oră decât... Lucian. Îl recunoscu pe tânărul lui coleg, căruia nu-i mai uită numele:

salon sase    Era o dimineaţă de toamnă răcoroasă. Cu toate că ceaţa mai persista încă pe ici pe colo, clădirea spitalului de boli nervoase era vizibilă încă de la intrarea în parcul instituţiei.
Unul din pacienţii spitalului era G ce se afla internat de două luni cu o depresie atipică, accentuată de un alcoolism cronic. Pentru că starea lui G s-a mai ameliorat în urma tratamentului medicamentos se putea începe recuperarea lui psihică.    
Doctorul M, ajutat de asistenta medicală B, se ocupă de cazul lui. Decizia pentru ca G să poată fi lăsat din spital îi aparţine lui M, ce poate hotărî, în urma şedinţelor de terapie când anume se poate întâmpla aşa ceva.

Prima şedinţă

Cu paşi hotărâţi M intră în salon. Purta un halat alb, poate puţin prea lung pentru înălţimea lui, iar în mâna stânga ţinea ferm un dosar plic. Ochii îi erau abea vizibili datorită ochelarilor cu lentile fumurii. Cum îl văzu, pacientul se ridică respectuos în şezut.

cg2Deci, pentru tânărul informatician cu ochii albaştri, situaţia participării sale la această misiune spaţială se clarificase, el nemaiîntâmpinând nici un fel de probleme, pentru că nu se confrunta cu împotrivirea îndârjită a părinţilor săi.
Prin urmare, matematicianul porni liniştit maşina albastră a directorului înapoi spre Institut. Afară se înnoptase, dar era tare plăcut. Desigur, Lucian ar fi preferat ca şi pentru el lucrurile să se rezolve cu bine în privinţa neînţelegerii cu părinţii, dar, deocamdată, nu părea a avea această şansă.
Când domnişoara doctor Stela ajunsese acasă, afară nu se înnegurase încă. Ea sosise de la Institut cu un taxi, care oprise drept în faţa blocului ei. După ce coborâse şi plătise şoferului, doctoriţa privi în sus: Apartamentul ei era situat la etajul 13, ceea ce coincidea cu numărul anilor duratei misiunii. Intră în bloc şi trecu pe lângă lifturile de la parter, fără a se opri. Ştia ce o aşteaptă – era nevoită să urce pe scări cele 13 etaje, pentru că, vechea poveste, ca de obicei, liftul blocului era defect. Rareori, în mod surprinzător, mai funcţiona din când în când, însă acum nu era unul dintre acele fericite cazuri. Norocul ei că era tânără şi nu obosea prea mult urcând atâtea scări, dar vai de cei bătrâni sau bolnavi, care stăteau la etajele superioare. Din fericire pentru vecinii ei suferinzi, ea era un medic foarte bun şi nu refuza niciodată să le acorde ajutor în caz de necesitate.

ecreatorDeschide ochii cu un efort. Încă se simte istovit, iar orice mişcare îi contractă muşchii.
Se află pe un pat de spital.
Un cordon lung prin care circulă un lichid incolor este legat la un aparat. Aparatul piuie de câteva ori încet, apoi pare că o ia razna.
Pereţii sunt albi, iar o perfuzie atârnă deasupra capului său. El aude serul cum îi picură în venă. Mâinile îi sunt brăzdate de înţepături de ace. Injecţia intravenoasă încă e lipită de încheietura mâinii lui şi simte o durere ascuţită până în măduva oaselor.
Se zvârcoleşte printre aşternuturi. Sunt ude de transpiraţie. Uşa salonului e întredeschisă şi aude vociferări pe coridor. Ce se întâmplă?
Firele care îl împresoară îl împiedică să se mişte. E ca o legumă. Vede trei pete de sânge pe cămaşa de noapte cu care este îmbrăcat. Pulsul îi creşte deodată la vederea sângelui. Nu suportă să vadă acel lichid. Mirosul de metal îi provoacă ameţeli.