- Vreau o poveste nouă! a spus Maria.
- Poveștile, Marie, s-au cam spus toate, demult. Acum sunt alte povești. Poveștile se schimbă odată cu vremurile. Fiecare timp are povestea lui.
- Mie îmi plac poveștile cu împărați și împărătese, cu zmei și feți frumoși.
- Domnia împăraților a cam luat sfârșit, Maria, iar poveștile au început să curgă pe alte râuri. Toate poveștile au timpul lor.
- E adevărat că fiecare om are povestea lui?
- E adevărat, Maria!
- E adevărat că fiecare om e asemenea unui actor ce-și joacă propria poveste?

hrGata, plec!
Trebuie să plec, fiindcă mă cheamă ţara, îmi roade inima patriotismul şi mă furnică prin tot trupul o conştiinţă de neimaginat – înţelegeţi, iubiţi colegi? Plec în Munţii Apuseni, la Vidra de Sus sau de Jos, la băciţe faine şi harnice, la ciobani cu ţundră cu miţă-ntoarsă, sprijiniţi în bâte fierte-n zer… La jintiţă şi la rotoaie de caş afumat, preparat în cântec de greier, lătrat de câini sobri şi zbierăte de oi adevărate şi… şi… Da, plec în Apuseni, la Abrud, la Câmpeni, la Valea Ampoiului, la Sohodol, la dracu ştie pe unde, în orice caz, la moţii şi moaţele pe care-i iubesc până la os – pricepi, doamna Milorina? La moaţe!, ridic arătătorul. Voi cânta la fluier doine, învârtite ardeleneşti, geamparale dobrogene şi, ici-acolo, câte-o Ţarină de la Costeşti – ce părere ai?
–Doamne!...
–Fără! Să nu-l amestecăm pe Doamne-Doamne în plecarea mea, Milorina – ok?

ivanov 3Ipotești – pentru cineva o destinație, pentru altcineva – casă, pentru unii – o enigmatică amintire, pentru alții – o vibrație de dor, pentru mine, însă, Ipoteștiul este o regretată amânare. Timp de doi ani îmi tot spuneam că „în week-end-ul următor merg la Ipotești”, iar în ziua cu pricina găseam neîntârziate scuze pentru a lăsa pe altă dată vizita. Motivele amânării oscilau între serioase (pregătire pentru examen, repetiții la teatru, ture neprevăzute la muncă) și neserioase (somnul dulce de dimineață, ieșiri cu prietenii). De fapt, ca om al amânărilor ce sunt, regretele mă iau pe sus în această perioadă incertă prin care trece umanitatea. Amânarea plecării la Ipotești este, totuși, una dintre cele mai răzbunătoare. Nu mă supăr. Accept asaltul remușcărilor. Sunt vinovată și sper să însușesc bine lecția. De ce îmi toarnă atâta amar în suflet anume faptul de a nu fi mers la Ipotești? Fiindcă Ipoteștiul nu este un loc oarecare pe harta României, Ipoteștiul nu este o simplă comună din județul Botoșani. Ipoteștiul, prin Casa Memorială „Mihai Eminescu”, reprezintă un tezaur pentru toți cei dependenți de arta cuvântului, pentru cei care s-au pătat de rima eminesciană, pentru cei care împărtășesc caracterul pasionat ce se desprinde din poemele marelui scriitor. Acest colț de lume păstrează legătura cu Mihai Eminescu, la fel cum o face, de altfel, și opera sa.

ivanov 3De când e lumea și pământul, omului îi place să vorbească despre isprăvile mărețe ale altora, fie că este vorba despre faptele înaintașilor, și aici putem lua drept punct de reper admirația față de neînfricatul Hercule, dacă e să gândim, cumva, în ordine cronologică, care a ucis leul din Nemeea, hidra din Lerna, a prins mistrețul de pe muntele Erymanthus și a săvârșit multe alte izbânzi însemnate pentru istoria antică; fie că este vorba despre personaje plăsmuite de un scriitor, și aici îl avem pe curajosul Robin Hood, eroul medieval care luptă contra nedreptății sociale, care este un alt fel de zeu al săracilor, un sprijin și o siguranță a zilei de mâine. El rămâne și astăzi un simbol al tendinței spre egalitate socială. Tendință utopică, evident, dar capabilă, totuși, să aline sufletele celor flămânzi, să aprindă o luminiță a speranței la capătul negru al rătăcirii în care orbecăiește societatea noastră. Pe lângă aceste două caractere, vorbim adesea despre veteranii războaielor când ne referim la modele de bărbăție. Le conferim varii manifestări de comemorare tuturor eroilor. Ei sunt, indubitabil, cei cărora le datorăm (cvasi)stabilitatea de care ne bucurăm astăzi. Tot lor trebuie să le zicem „mulțumesc” pentru cerul albastru pe care îl vedem zilnic, pentru liniște și pace. Iată trei, cele mai puternice, după mine, exemple de protagoniști ai faptelor mărețe. Există, desigur, mulți alții, rândul lor este foarte lung, or eu m-am raportat la aceste trei caractere, care fac parte din trei lumi diferite, pentru a arăta importanța faptelor memorabile raportate la scara largă a lumii.

ivanov 3Într-una din nopțile călduroase de primăvară (în sfârșit călduroase!) ale anului curent, când orologiul anunța că se face ora 1 AM, doi neuroni, înarmați cu un bol de floricele de porumb, erau încă antrenați într-o discuție care nu permitea gazdei să se avânte în minunatul și de o zi așteptatul, și mult doritul, și mult iubitul somn de frumusețe (demult întârziat), făcându-l martorul acestor conversații năucitoare...
- (Neuronul 1, melancolic, băgând o floricică în gură) Necunoscutul...
- (Neuronul 2, mirat, rugumând, la rându-i, o floricică) Necunoscutul?
- (Neuronul 1, curios) Ți-e frică de el? De necunoscut, de obscuritate, de noutate?
- (Neuronul 2, meditativ) Nu m-am gândit vreodată...