Aveam un vis ciudat când deodată m-am trezit. Eram într-o încăpere necunoscută, întunecoasă. Era zi sau era noapte? Într-un final am găsit uşa, de fapt nu ştiu dacă se poate numi aşa, deoarece această uşă s-a deschis uşor, în timp ce eu mă gândeam cum voi ieşi de acolo. Nu ştiam încă unde sunt, dar bănuiam ceva, eram cu siguranţă altundeva, nu pe Terra.

Deşi nu mai văzusem acel loc niciodată, nu-mi era frică. Era uimitor ce se ascundea după uşa aceea. Nu pot spune cu exactitate ce am văzut, deoarece acele maşinării zburătoare păcăleau imposibilul. Erau roboţi, roboţi destul de prietenoşi la prima vedere. Eram absolut absorbită de ceea ce vedeam acolo, crezând că încă visez.

A fost odată, demult de tot, o fată săracă. Visa şi ea, ca mai toate fetele de vârsta ei, să fie prinţesă, să aibă de toate şi să fie fericită.

Avea doar mamă. Viaţa lor era simplă de când murise tatăl fetei în război. Îşi duceau traiul doar cu o grădinuţă şi câteva găini. Ah! Şi bineînţeles, uitasem de pisică şi de căţel, suflete de pripas, venite de niciunde şi apoi rămase în gospodaria lor. Grădina era plină de legume. Lângă casă cultivau cânepă, pentru negoţ. Un măr bătrân dar plin de fructe străjuia curticica. O duceau cam greu dar se străduiau să trăiască frumos şi cu bucurie în suflet. Copila crescuse, se făcuse o mândreţe de fată, cu plete blonde şi ochi albaştri, strălucitori.

CAPITOLUl VII

Mi-am dat seama ca avea nevoie  sa zboare pe aripile vietii singur! Cand a plecat, tot universul meu s-a prabusit! Voiam sa fiu rea, voiam sa-i arat ca nu-mi pasa. Mi-as fi dorit sa fie simplu sa-l las sa plece, asa cum faceam sa para. Imi era foarte rau in ziua aceea, de-abia ma tineam in picioare. Aveam de gand sa mergem pe munte cu prietenii, dar ne-am intors, pentru ca eu simteam la fiecare pas ca lesin. Ramasesem mult in urma fata de ceilalti si am preferat sa ne intoarcem la masina si sa incercam sa urcam pe drumul asfaltat cat reuseam. Nu ne-am mai dus nicaieri. Am inceput sa ne certam si sa ne improscam cu cuvinte jignitoare si dureroase. Nu mai facusem asta niciodata.

CAPITOLUL VI

A venit ziua in care simteam ca vrea sa-mi spuna ceva important, dar nu reusea...tensiuni nenumarate se adunau zilnic. Incerca sa le faca fata! Simteam ca ar vrea sa se cuibareasca sub aripa mea si sa spuna multe; dar inainte sa inceapa, cuvinetele se terminau...cat de trista puteam sa fiu! Ma depasea situatia! Incercam sa ma linistesc si  sa-mi dau singura explicatiile pe care mi-ar fi placut sa le aud  de la el.

                                           *******
Fusese plecat toata ziua. Ardeam de nerabdare sa-l vad.

Când te sărută A te dezintegrezi pâna-n haosul cel mai nebănuit al fiinţei tale de bărbat care posedă un onorabil sentiment al tragicului. Începe încet, cum ar porni ghezăşul din Halta Feisa de Jidvei; mai apoi, o pajură pestriţă ca găina golaşă a vecinei Sepi, îşi înfige ciocul în mijlocul pieptului şi te suie cu faţa în sus, înspre albastrul acela despre care poţi să spui ceva, da' nu-l vezi în realitate, iar în rest n-ai decât să traversezi toată lumea, să nu mai vorbesc de cât de mare-i Ardealul, până se satură pajura de tine.

Oare, pasărea asta din basmul popular îi necrofagă? Întrucât, din cauza unui cântăreţ de jazz de culoare, m-a scăpat între stânci.

Stăteam suspendaţi, eu şi cu A, între două lumi.