LOC 1Aveam deja zece ani și lecțiile de vioară îmi oțeliseră patimile. Mergeam de două ori pe săptămână la cursurile de vioară, iar duminica aveam repetiție la orchestră. Asta n-ar fi fost mare lucru, dacă n-ar fi trebuit să studiez în fiecare zi două ore acasă, după terminarea lecțiilor de școală, apoi puteam  însfârșit să ies la joacă în curtea blocului, unde nu mai erau decât câinii vagabonzi, și ei plictisiți și osteniți.
Impresionat de stoicismul meu, tata considera că trebuie să aducă un pic de mângâiere în viața mea, să-mi ofere relaxare, contribuind prin activitatea sportivă la dezvoltarea mea fizică.
Singurul sport care mi se potrivea era, după tata, echitația; pentru că îmbina efortul fizic cu dragostea pentru cai.
Sigur că-mi plăceau caii! Îi vedeam la televizor în westernuri, într-o legătură indisolubilă cu omul, dându-și viața în lupta dusă de stăpân cu mârșăvia atotcuprinzătoare. Vărsasem câteva lacrimi citind El Zorab, impresionat de profunzimea sentimentului uman pentru cal. Mai toate pildele istorice aveau în centru omul călare: „Dau un regat pentru un cal” spunea într-un moment de impas Richard al III lea căzut în câmpia Bosworth, supralicitând prețul izbândei sale.

LOC 2Părinții..! Acei oameni care s-au trezit peste noapte maturi și responsabili, acei oameni care și-au pierdut visele neâmplinite în pragul deșteptării, crezând că mai au timp să le transforme în fapte, că mai pot desăvârși pasiunile adormite ale adolescenței.., ei stăpânii absoluți ai propriului destin trebuiau să accepte plafonarea ca pe o împlinire dictată de trecerea ireversibilă a timpului.
 Undeva în adâncul sufletului, un ecou al pasiunilor neâmplinite rămâne ca un refren care nu dă pace și strigă în răstimpuri pe un ton ascuțit și obsesiv:
 - Ai fi putut persevera..! Ai fi putut fi altcineva..!
Tatăl meu, deși afon, a iubit încă din copilăria lui chinuită muzica instrumentală, cu precădere vioara, despre care spunea că are sunetul cel mai apropiat de vocea umană. Vicisitudinile vremurilor, precum și defectul său nativ,
l-au împiedicat să-și realizeze visul. Cum eu eram progenitura ce trebuia să continue evolutiv erudiția paternală, m-am trezit urmașul viselor neâmplinite ale tatălui.

LOC 1În anii cincizeci, ca o reminiscență a grupelor sanitare de prim ajutor acordat răniților bombardamentelor celui de-al doilea război mondial, funcționa , încă după modelul sovietic, DRUJINA.
Existau echipe de femei voluntare, casnice sau angajate, care se întâlneau în zilele stabilite, după un program elaborat de centrele raionale de partid.
Echipele erau conduse de o șefă de Drujină, care trebuia să  aibă vagi cunoștințe medicale, pe care să le însușească după un manual rusesc, tradus cu stângăcie în limba română. Cuvintele, puține, erau exemplificate de o ilustrație cât se poate de sugestivă, în care capetele sparte și membrele fracturate făceau deliciul cititorului.
Mai exista o secțiune ce se referea la apărarea împotriva atacurilor chimice și nucleare, doar cu o mască de cauciuc.
Mama, fiind studentă la medicină, srălucea ca o nestemată, printre gospodinele venite de la țară cu familia, pentru desăvârșirea industrializării socialiste a capitalei.

mhA fost o dată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti. Un regat mare, mult mai mare decât oricare altul. Și un palat atât de mare, vai! Mare de ajungea până la cer. Și toți cetățenii care erau în regat erau fericiți. Copiii se jucau, adulții munceau și tot regatul era în armonie.
  Pentru un loc așa de mare și vesel, era evident, trebuia să fie și un conducător bun! Regele Jasper era unul dintre cei mai apreciați regi din lume. Știa să facă pace în tot regatul, dar provocat nu dă lipsă de curaj și putere. Soția lui, regina Catherine este o femeie foarte blândă, cu suflet mare pentru ori și cine. Împreună au domnit acest regat, având grijă să fie toți cetățenii fericiți.
  A existat o singură problemă totuși, aceștia nu au avut niciun moștenitor. Regina nu putea face copii. Au adus vrăjitori de pretutindeni sperând că aceștia vor găsi o cale ca regatul să aibă un prinț. Anii treceau și nici o veste îmbucurătoare. Regele și regina au început să îmbătrânească și odată cu trecerea anilor speranțele erau tot mai slabe. Regina nu mai voia să iasă în mulțime. Se retrase în lumea ei și o tristețe apăsătoare o ținea captivă în palat. Regele deveni din ce în ce mai îngrijorat de soarta ei și nu știa cu ce și cum să o înveselească. În zadar au organizat petreceri, grădina palatului a umplut-o cu flori și cu cele mai frumoase păsări cântătoare.

mh Henry visa de când era copil să călătorească în jurul lumii. Acum crescu destul de mare încât să-și împlinească acea dorință efemeră. El își pregăti aproape tot ce crezu că îi va fi de folos, dar când se gândi mai bine, nu putea să plece pur și simplu și să își lase singură sora mai mică. Așa că îi propuse să-l însoțească în această aventură.
  - Dragă Beatrice, eu am să pornesc într-o lungă călătorie. Nu pot să te las singură acasă, așa că aș dori să mă însoțești.
  Ea nu stătu prea mult pe gânduri, și acceptă de îndată. Deși ei nu îi plăcea să plece prea departe de casă, se gândi că tot mai bine este să fie lângă fratele său fiindcă, nu se știe, poate îi va fi de folos.
  În scurt timp, Henry pregăti barca cu tot ce considerau că este necesar și porni la drum în dimineața următoare. Valurile mării luă barca și o dăduse spre necunoscut. Nici unul nu știa încotro se îndreaptă sau ce îi așteaptă pe celălalt mal, sau dacă chiar există vreunul. Zile în șir nu au zărit decât apa întinsă și câțiva pescăruși undeva în zare. Când deodată, marea deveni furioasă, valurile începuse să ridice barca cu putere, cerul se întuneca și o ploaie cruntă se abătu asupra lor, crezând că le-a venit sfârșitul.