vÎn pădurea de lângă satul Ponoarele, Doruleţ s-a împrietenit cu o veveriţă care îşi avea locuinţa în scorbura unui stejar rămuros căptuşită cu muşchi violeţi şi frunze uscate. Suratele din pădure, căprioarele, privighetorile şi chiar cerbii o alintau Riţa-Domniţa!
          În fiecare dimineaţă o chemau să meargă împreună la izvorul din vale să se ospăteze din talgere de scoici sidefii. Mâncau alune, merişoare, porumbe, măceş şi beau roua adunată de flori din cupe cristaline de ghindă.
          Riţa-Domniţa, era considerată de Doruleţ o zână frumoasă, subţire, cu ochi albaştri ca brânduşa, cu plete de foc lungi până în pământ.  
          Într-o dimineaţă însă n-a mai ieşit din locuinţă să meargă la izvor unde era aşteptată de prieteni pentru obişnuitul ospăţ.
          - Oare ce i s-o fi întâmplat Domniţei? s-a întrebat uimit un pui de căprioară… Să fi păţit oare ceva?
          - Chiar aşa! - se băgă în vorbă o privighetoare.
    Şi toţi au început să o strige nemaiavând chef de ospăţ fără prietena lor.

Geta Stan PaladeDis-de-dimineaţă, o zbughisem de acasă toţi trei. Eu, Cristina prinţesa şi Haiduc, un buldog cu blana roşcată şi urechi blegi. În trăistuţa din cânepă, cu margini brodate, am pus câteva bucăţi de plăcintă şi mere amestecate cu miez de nucă făcute de mama la cuptor, să ne ţină de foame la drum.
           Era o zi atât de albă şi frumoasă, încât îţi venea să-ţi arunci pălăria în văzduh, chiuind de bucurie.
          Lumina din dimineaţa aceea de mai era rubinie, asemenea lacrimii florilor picurată în fagurii din stupii lui moş Onisei pitiţi la poalele viilor şi livezilor. Păşeam mândri pe cărăruia veselă care se iţea printre tufele de mălin şi măceş încolo şi încoace, ducând cu noi cerul de-acasă pe umeri.
          În faţa noastră, în străfundurile zărilor de mărgean, la deal, pe apa de cleştar a Ozanei sau dincolo de Obcinile mari spre clina troienită a Bistricioarei, se văd înălţimile Ceahlăului îmbrăcate în purpura dimineţii.
          - Într-un ceas, dragă prinţesă, vom călca culmile de la Toaca Haiducilor, am spart eu tăcerea într-un târziu! 
          - Ce nume tainic, îmi întoarce vorba Prinţesa. Îţi închipui că dincolo, ai străbate depărtări necunoscute, cărări nebătătorite de paşi!

diSatul bunicului se află căţărat pe-o colină înconjurată de grădini şi livezi, aproape de apa Moldovei. În fiecare an, îmi petrec vacanţele aici, unde mi-am făcut mulţi prieteni de la care am învăţat lucruri de mare preţ. De pildă, în primăvara aceasta m-am împrietenit cu doctorul veterinar Săbiuţă Sorin. Seamănă la chip cu tata, blond, ca un spic de grâu dolofan cu plete sărutate de vânt, iute şi priceput la multe.
          M-am nimerit într-o seară, când, la ferma de vaci, o văcuţă roşcată, cu câteva pete albe aruncate, parcă la întâmplare, pe grumazi de o mână ghiduşă, semănând cu un bulgăre de zăpadă, se străduia să aducă pe lume un viţeluş atât de drăgălaş şi jucăuş pe care n-am să-l uit niciodată. Era leit maică-sa de la care împrumutase nu numai petele albe, dar şi steluţa aceea albă din frunte semănând cu un luceafăr de seară.
Şi, pentru că purtam în permanenţă în buzunar un şnur cu canaf roşu pe care mi-l împletise de ziua mărţişorului bunicul,  l-am agăţat de gâtul firav al fiinţei abia aduse pe lume.
          - Văd că te pricepi, băiete, mi s-a adresat într-un fel anume domnul Săbiuţă. Ai putea să ajungi medic veterinar, aşa, ca mine. Mâine, poimâine îmi vei putea lua locul. Gospodarii din satul nostru au nevoie de oameni harnici, pricepuţi şi de ispravă ca tine!  

drFiind zi de duminică, mi-am făcut drum, către casa lui Doruleţ. Un băieţel cu chica blondă, plină de zulufi, cu două gropiţe în obrajii trandafirii. Casa lui se află cocoţată pe o culme de deal înconjurată de grădini şi livezi, departe de oraş, ferită de hărmălaia maşinilor care aleargă disperate pe şosea.
          Drumul l-am parcurs în şareta lui moş Pătru, trasă de doi roibi iuţi, musculoşi, cunoscuţi prin partea locului că ar în herghelia lui Făt-Frumos,  pe care îl ştiţi şi voi, din povestea bunicului!
          După câteva ceasuri bune de mers pe şoseaua şerpuind ca o panglică argintie, pătată de soare, pe lângă apele Bistriţei străpunse de curcubeie căzute din cer şi păstrăvi zglobii, am poposit lângă uluca unei gospodării de unde se vedeau iţindu-se căpiţele fânului spânzurate de prepeleaci.
          Moş Pătru poposise aici să-şi potolească armăsarii grăbiţi, abia struniţi în hamurile roşii meşteşugite chiar de mâinile lui harnice! Se oprise de fapt, în locul acela, să aibă timp, să-şi ghiftuiască pipa uriaşă, din punga cu tutun arămiu, pufăind în jur rotocoale albastre de fum!

Mladin CristianPe costișa ce ducea spre dava cea mare, drumul urca șerpuit. Bunul Zamolxis răspândise aici o mulțime de flori și ierburi frumos mirositoare. Zyraxes urca cu pas domol, îmbrăcat în straie de sărbătoare. Văzându-i cămașa albă de in, ițarii strânși pe picior și căciula de pileati, ai fi putut crede că tânărul merge la o nuntă.
  Era unicul fiu al lui Moskon, căpetenia davei de la Piatra Roșie. Înalt, brunet, era bine legat, cu brațe puternice ce mânuiau bine sulița și sica, sabia cea încovoiată. Zyraxes intrase de curând în rândul războinicilor. Tatăl său plecase de dimineață la Sarmisegetusa, chemat de Decebalus, regele tuturor dacilor. Tânărul era obișnuit cu plecările tatălui său în marea capitală, pentru diferite treburi.
  Un mesager poposi însă de dimineață în fața casei lor, la puțin timp după plecarea lui Moskon. Calul înspumat și fermitatea chipului trădau importanța misiunii sale.
  - Zeul fie cu voi, spuse mesagerul.
  - Și cu tine, răspunse Zia, soția căpeteniei Moskon.
  - Regele nostru Decebalus cere ca Zyraxes să se prezinte la Sarmisegetusa, alături de căpetenia Moskon.
  - Slăvit fie regele nostru! Numai să îmbrace alte straie, căci era gătit să se ducă cu camarazii săi la vânătoare.