Ioana Precup 2   Un ținut binecuvântat era stăpânit de Bătrânul An, un împărat înțelept, care avea patru fiice ,pe care le iubea din tot sufletul.
   Tatăl se hotărî să viziteze frumoasele meleaguri din  împărăție, împreună cu fiicele sale. Se urcară în caleașca timpului și porniră spre orizonturi îndepărtate.
   Lângă un râu, un grup de copii făcea larmă. Aruncau cu pietre în apă, se bălăceau, lansau bărcuțe din hârtie pe luciul apei , iar fetele se întreceau în împletitul coronițelor din flori de câmp. Bătrânul An se apropie cu drag de ei.
   --Bună ziua, frumoșilor!
   --Bună ziua, călătorule. Cine ești ? îndrăzni să întrebe un copil mai curajos.
   --Eu sunt tatăl anotimpurilor, fiicele mele mult iubite : Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Datorită lor viața pe pământ este mai interesantă, mai frumoasă, lipsită de monotonie.

EMILIA SENDEA 1Am auzit că azi e dezlegere la peşte, mie îmi place de mor baboiul, prăjit să ronţăie.
Eram studentă la TCM în Pitesti, stam în gazdă pe str.Violetelor nr.3. Strada este şi acum, dar in locul casei vechi, stil conac boieresc, sunt acum blocuri. Gazda mea, Lenuţa o chema, avea în jur de 70 de ani şi era văduvă. Se iubea cu un domn, tot văduv şi el, mai tânăr. Casa avea o anexă, se duceau acolo şi făceau dragoste. Era şi bucătărie de vară, m-am dus să-mi fac ceva de mâncare, am împins în uşă, uşa încuiată. Atunci m-am prins eu de ce ieşea ea ciufulită… Dragoste cu năbădai. Copiii lor erau împotrivă, chestii de avere. Clar este că era pasiune, se certau se împăcau şi când se împăcau, se auzea focul dragostei din Violetelor colţ cu Exercitiului.
Toată facultatea am muncit, făceam naveta cu trenul. Mă trezeam la 4 dimineata, zi de zi şi mă întorceam la gazdă la 10 seara. Ajunsesem de dormeam şi în picioare, precum caii. Urcam în tren, dacă nu eram cu colegii să încingem o şăptică, dormeam. Treceam de staţia unde trebuia să cobor, săream de nebună unde ştiam că încetineşte trenul, de câte ori am sărit din trenul în mers nici măcar nu-mi mai amintesc…

EMILIA SENDEANiciodată așa ceva nu auzisem.
Știam șuierul vântului prin stuf, țârâitul greierilor prin câmpia pârjolită de secetă, geamătul ierbii sub copitele cailor...știam tăcerea peștilor sub nuferi , bâtaia vâslelor despicând apele, zbaterea licuricilor prinși între palme...știam cum se strigă a dragoste mierlele, cum plâng sălciile, cum picură sânii prea plini de must ai argerianei, știam freamătul trupului în creştere...
Dar niciodată așa ceva nu auzisem. Un foşnet ca atunci când alergi si tot sângele îţi bate în tâmple cum bat apele in maluri, o vibratie adânca de parcă tuna undeva înlăuntrul meu..
Ascultam...
Și atunci le-am văzut.
Un stol de berze umplea cerul, îmi făcea impresia că atât de jos sunt încât m-am întins în iarbă, cu spinarea lipită de pământ. Nu știu cât a durat trecerea lor peste mine dar îmi amintesc și acum ce am simțit.

Ioana Precup 3Demult, într-o frumoasă împărăție, un împărat și o împărăteasă trăiau într-o înțelegere deplină cu slujitorii din palat și cu locuitorii împărăției. Un singur lucru îi nemulțumea: nu aveau copii. Anii au trecut, iar împăratul a început să devină îngrijorat, iar împărăteasa să se simtă vinovată din această pricină.
   Într-o zi, împărăteasa umplu un coș cu mâncare proaspătă și fructe,apoi porni spre căsuța unei femei ce era văduvă, bolnavă și săracă.
   -Îți mulțumesc pentru milostenie! îi spuse femeia, cu  vocea plină de recunoștință.Dumnezeu să- ți binecuvânteze  zilele!
   -Rămâi cu bine, sărmană femeie ! îi zise împărăteasa cu vocea-i blândă.

EMILIA SENDEA 1Sunt cu un deget pe postează, cu unul pe delete..
Şi totuşi, poate cineva trece acum prin aşa ceva şi dacă citeşte, înţelege că nu e singur...
Povestea asta este ca o ieşire de la duş în pielea goală, în faţa tuturor. O ieşire asumată.
În Viişoara se spune ca pe neamul nostru a fost un blestem. Din fiecare familie unde erau două fete, una a murit tânără. Sor-mea, verişoarele Nela, Nina, Fănica..Cum m-am simţit când m-am dus să o iau pe sor-mea, jumătatea sufletului meu, de la morgă..? Zob.. Apoi a murit frate-miu Mihai, altă bucată de suflet. Aveam o prietenă Adi, cea mai dulce voce pe care o auzisem recitând poezii. Ştiţi cum susura din Pușkin.?.ţi se zbârlea pielea pe tine. Era căsătorită în Mangalia, avea doi copii mici. Când se ducea la muncă, pe trecerea de pietoni a fost spulberată de un Mercedes. Cei de la faţa locului au spus că, în creierul ei împrăştiat pe asfalt s-au găsit numai poezii de dragoste.
Să mai continui, n-are rost..