Sorin tocmai împlinise şaizeci de ani. Vârsta maturităţii depline, a experienţelor complexe.
Avea un obicei nesuferit, de care voia să scape. La fiecare aniversare îşi lua zi liberă. Nu voia petreceri, nu voia nimic. Voia doar să stea singur acasă şi să se analizeze. Ce a realizat în anul ce tocmai trecuse. De data asta nu prea avea ce să bifeze, se simţea obosit. Orele dimineţii erau înaintate, dormise pe săturate. Dar încă mai lenevea în pat. Închise ochii. Crâmpee de imagini din copilărie, amintiri îndepărtate, îl bântuiau de ceva vreme precum o poveste filmată şi înregistrată în cinemateca vieţii lui.
*
Peste oraşul dintre coline se lăsase înserarea.. Era vară. Străzile, casele şi parcurile centrale aveau câte o legendă sau eveniment de povestit.
- Detalii
- Scris de Liliana Gabroveanu
Aproape că nu-l mai recunoșteam pe bărbatul din fața mea. Oarecum speriat, m-am lipit de mama, căutându-i mâna. Fața nebărberită și palidă și ochii pierduți în găvanele vineții și adâncite, de nu le puteai zări lumina, păreau ale vreunei năluci care îmi speria visele când ascultam înfrigurat poveștile cu strigoi spuse iarna la gura sobei. Trupul uscat, lipsit de vlagă și adus de spate, îi susținea cu greutate brațele care parcă-i fuseseră rupte de pe trup și încleiate după aceea la nimereală. M-a privit și el o vreme, ca și când s-ar fi mirat că mă aflam acolo, apoi a întins brațul drept și m-a mângâiat pe creștet preț de câteva clipe, după care și-a întors capul și a rămas privind pierdut pe geamul odăii de parcă noi n-am fi fost prezenți.
- Detalii
- Scris de Milian Oros
În fiecare iarnă, la sărbători, foștii elevi îl colindau pe domnul profesor. Era mai mult decât un obicei. Devenise și dânsul ,una dintre rudele lor.Una foaaarte apropiată. O altfel de rudă…
Intrau în casă și continuau colinda începută afară… Le plăcea mai mult aici, pentru că aveau timp să privească peretele încărcat cu tablouri și tablouașe, cu rame mici sau mititele, ale tuturor generațiilor cărora le predase, în lunga carieră de dascăl.
Recunoșteau aici chipuri cunoscute, ale fraților, prietenilor și vecinilor sau părinților lor. Nu, domnul profesor nu mai era tânăr.
Și preda o materie din cele mai grele, una pe care nu o înțelegeau decât dacă dănsul le- o explica și le- o traducea. Era o traducere a cifrelor și formulelor. Dar pentru asta trebuia muncă. Multă muncă…
Chiar și în orele de educație fizică, când profesorul era plecat la ședințe, iar domnul îi aduna de pe terenul de sport, pentru a mai face câteva exerciții. Ori recapitulare…
- Detalii
- Scris de Nadia Urian
Un cunoscut proverb românesc, spune: ,, Ce trăiește, crește!”. Nimic mai adevărat. Drept dovadă că și eu, așa din năzbâtie în năzbâtie, care mai de care mai năstrușnică, ajunsesem pe la paisprezece ani, bătuți pe muchie! Era vârsta la care începusem să primesc ,,oficial”, mai multă libertate. Până atunci, fusese ceva de genul...,, abuz în serviciu”, cu toate că eu eram un fel de...,,liber profesionist”. Însă, cu toate acestea, reușisem să termin cursurile Școlii Gimnaziale cu rezultate foarte bune, și eram deja înscrisă la liceu. Asta așa, ca o consolare pentru bieții mei părinți, care începuseră a crede că nu o fată, ci un băiat mai degrabă primiseră în dar de la bunul Dumnezeu. Bun săracul, că din multe m-a mai scăpat!
Așadar, eram în vacanța mare! Vară...cald...libertate...prieteni...gârlă! Fiind la țară, cei drept, mai perpeleam și eu ceva trebușoară prin gospodărie, așa printre alte lucruri ,, importante” ale zilei, mai mult de nevoie decît de voie, dar era musai, altfel primeam ,,arest la domiciliu” , și începeau a striga copiii pe la poartă, mai ceva ca la ,,moașa satului”!
Într-o zi, l-a scăldat fiind, cu mai mulți băieți și fete, ne-a lovit ca din senin, pofta de pescuit! Și nu oricum...cu undița ca omul, ziua , frumos pe malul gârlei! Nu...nici pomeneală.
- Detalii
- Scris de Flori Bungete
Norii s-au apropiat amenințător și au revărsat pe pământul acoperit de frunze atâta ploaie câtă i-a refuzat în trei luni de vară. Apa alunecă încet printre rănile deschise ale pământului încă însetat după atâta arșiță. Nici o rază pală nu a mai reușit să străpungă pâcla norilor, o infinitate de nunțe de gri s-a etalat prin fața ochilor celor puțini care au îndrăznit să iasă din case într-o duminică rece de toamnă. Copacii răsfirați, zgribuliți s-au văitat, s-au îndreptat amenințători spre cer cerându-și frunzele-napoi, au lăcrimat amar, dar s-au resemnat, aplecându-se a moarte spre pământ, scoarța lor și-a adâncit ridurile, s-a cianozat. Frunze arse și flori violet se răzvrătesc zadarnic în noroi, dar nu mai pot să renască. Fumul discret s-a ridicat, amestecându-se cu picăturile grele de apă, dând o senzatie de sufocare. Pașii mărunți și repezi ai oamenilor tomnatici răsună cadențat pe lespezile lunecoase, grele și ude. Pe strada devastată o femeie cu un șal gri își ridică ochii spre cer. Acum, că norii l-au adus mai aproape de pământ, ar putea să-i incredințeze dorința, iar el ar putea să i-o împlinească.
- Detalii
- Scris de Zina Dorina Pancu