Virginia ParaschivMerg oamenii cu cârpa la gură, cândva o mască finuță, chirurgicală, deșirați de sacoșe cărate, cu marfă ieftină, după amiaza, pe caniculă de fier opărit. Cârpă trențăroasă și slinoasă, îmbibată de scuipat și de transpirație.   Autobuze sau troleibuze nu prea se mai arată, Grupa de vârstă   +65 și-a rărit prezența pe străzi. Bătrânii ocrotiți  prin decret, în timpul pandemiei modelatoare, s-au obișnuit să stea în casă. Au pus hârtie albă în geamuri și ies la ușă, când vine poștașul cu fericita pensie fixă și netulburată, ies la ușă tot cu cârpa la gură și la nas. Nu dau și nici nu iau virușii la nimeni, îi țin în casă, așa sunt ei, păstrători, adună ce pot și nu fac risipă de nimic. Câte un băiat din vecini, plătit cu porția, săptămânal, aduce cele trebuincioase gurii, hrană și bulinele adiacente pentru îndelungă și statornică supraviețuire. Mai greu e cu facturile, comisionul pentru delegații plătitori la apă, gaze  și curent, costă scump, foarte scump.  Toate chinurile domestice și sociale au lunar, un început și un sfârșit. Rămân nopți și zile bune de vegetat în liniște și pace.

Liliana Vieru 5Mama - cel mai frumos lucru din lume...
— Respirați adânc, luați-vă noi puteri...
— A-a-a!!l
— Încă o dată!
— U-a-aaaa, u-aaaaa!
— Un băiețel minunat!
— U-a-a!!! u-aa-aa!
— Încă un băiețel!
— Dați-mi-i să-i văd, să-i ating! Să mă încredințez, că i-am adus pe lume!
— Poftim, sunt copiii, pe care numai ce i-ați adus pe lume!
— O, Dumnezeule, ce comori mi-ai dăruit! Iți mulțumesc. Doamne!

Liliana Vieru 4O toamna târzie învălui pământul, dar și umerii Crinei. Prin parcul așternut cu un strat voluminos de frunze ruginii, aproape frântă de iluziile sfărâmate, fata se opri să-și tragă sufletul. Un buchet de crizanteme albe îi înfrumuseță peisajul.
— Unei flori, alte floricele!
— O, mulțumesc, Igor!
— Cu mare plăcere, prințesă!
— Ce stai prin ploaie, vreai sa răcești?
— Nu, adun aer curat în plămâni...
— Hai sa ne ascundem undeva de ploaie.
Igor era un băiat, căruia demult îi plăcea Crina. De nenumărate ori i se destăinuise în amor, ea de fiece dată rămânea rece la declarațiile lui. Îl iubea și respecta ca pe un frate.

Liliana Vieru 3Mereu în căutarea frumosului, adevărului, Crina se dorea în centrul atenției. Susținuse ultimul examen de absolvire la Academia de Poliție. Era ultimul ei an de studii. Fusese îndreptată să-și desfășoare practica de stat într-un inspectorat de poliție din oraș ca ofițer de urmărire penală. „Eu ofițer de urmărire penală? Adică și locotenent-major? Desigur eu, Crina Solomon, cu funcția de ofițer de urmărire penală, cu gradul de locotenent-major!”, se încurajă fata singură pe sine.
Uniforma polițienească și epoleții de locotenent-major o prindeau bine la față, îi inspirau mare curaj, avea forța să lupte cu nedreptatea, cu devotament, sârguință, dăruire și să învingă. Să respecte Legea și să-i impună și pe cei din jur s-o respecte.
— Locotenent-major, Solomon, aveți de îndeplinit o misiune importantă!

Liliana Vieru 2O vară cu zăpușeală se dezlănțuise în toată amploarea ei. Crinei îi reapărură noi licurici în ochi. Visa la schimbări pozitive, la noi realizări... Nici gândul de la prințul dorit nu dispăruse, deși se simțea decepționată, deziluzionată, când se gândea la genul masculin, totuși, în sufletul ei „prințul pe cal alb” era unica alinare, singura iluzie că el nu va fi ca toți ceilalți. Prințul va fi un băiat simplu, omenos, cu gânduri și sentimente profunde, luminoase și sincere față de ea. O va lua de mână, îi va arăta Grădina Edenului, adică viața, vor juca nuntă mare și frumoasă, vor avea mulți copii și vor fi cei mai fericiți...
Se mai maturizase, destinul o mai încercase prin varii conjuncturi. Era studentă în anul II la Academia de Poliție. De unde plecase încă nu uitase... Nu uitase nici de liceul unde fusese elevă. Primi o invitație la Balul de Absolvire al clasei a XII-a și o acceptă. Se împrietenise cu Evelina, o studentă de la medicină cu un curs mai mare decât ea, cu care se duse la balul din localitate. Începuse a se întâlni cu un băiat din orășelul ei, de care avu impresia că se îndrăgostise încă de pe băncile liceului. Cam prin clasa a X-a, în timpul unei serate, Vlad, așa se numea băiatul, îi făcu-se o invitație la dans, iar ea acceptă invitația.