stanescu     Avea obiceiul ’’urât’’ și în pauza de masă, fugea cu Radu șoferul lui de pe autobasculantă, să admire plaja dintre ecluză și tabăra Năvodari, eventual să se scalde în mare. Mașina o ascundeau lângă dig, printre bălăriile care crescuseră cât ea de înalte, nu cumva să îi zărească cei de la secție deși niciodată nu a avut nimeni curajul să-i spună… De ce chiulești!
De obicei era puțină lume, și din peisaj nu lipseau siluetele pescarilor înarmați cu mulinete și prăjini lungi, care de care mai sofisticate, aruncând de pe uscat undițele cu râme de mare*,  după labani*.    
     Radu, era un bucovinean frumos, mult mai tânăr decât el… care se considera tânăr! Aveau  pregătite slipuri, fiindcă pe acolo zăboveau adesea amatoare de soare, liniște și baie-n mare, așa că se pregătiseră pentru orice fel de întâlniri neprevăzute!
     Vara încinsă și nopțile scurte păreau interminabile! Temperaturile de zi și noapte oscilau între ele cu 12 grade. Soarele înăbușea orice tentativă de evadare din cotidian, obosind oamenii. Permanent, doar briza adia la intervale regulate și mult așteptate de toți, încât ajunseră să creadă că zăpușeala nu se va termina nicicând.

stanescuLaur lucra pe drumul spre Năvodari, la Hanul Piraților. Sediul îl avea undeva lângă *Tunuri, și ajungea la baltă* pe jos în cel mult zece minute de mers vioi. Ca de obicei fusese o zi călduroasă, plină de intervenții grele și probleme infernale aparent fără rezolvare.
     Era obosit și abia se făcuse ora cinci post meridian! Mai avea mai bine de-o oră și jumătate până plecau autobuzele. Un timp care i se pare interminabil, și nu avea nici un chef să se apuce iar de hârțoage. Mecanicii erau înțepeniți pe frontul lor de lucru, nu mai era nimeni nemulțumit că mașinile funcționau în gol sau și mai rău, că se iviseră diverse defecțiuni. Cei de la șantier n-aveau ce să le mai reproșeze!
      Deodată, îl zărește pe Nicu rătăcind fără țel prin curtea șantierului, și ce-i trece prin minte… numai o baie în mare îi mai poate relaxa, îi poate înviora, și-i șoptește:
-    Vii să facem o baie?, Nicu nu poate refuza... era constănțean!
     Nu aveau slipuri, prosoape, însă de obicei pe acolo nu era nici țipenie de om, doar șoseaua Constanța- Năvodari, un câmp părăginit, pregătit cu instalații evreiești sau franțuzești băgate în pământ vegetal pentru irigat, lacurile cu apă uimitor de dulce, pline de numeroși crapi bătrâni, ruginii, plătici uriașe și o sumedenie de carași.

Roca Iosif    - Ascultă: Nu e vorbire, nu sunt cuvinte, ale căror glasuri să se poată auzi, şi totuși vocea lor străbate tot pământul, vestea lor ajunge la marginile lumii1.
Suntem legaţi între noi. Cum? Îţi voi explica mai târziu. Acum ne răsucim către munţi, către Trei Pâraie, leagănele durerilor şi bucuriilor strămoşilor, locuri de refugiu și de doinit. Cinstim fiecare palmă de pământ. Pipăim cu privirea şi mintea fiecare urmă a paşilor, a mâinilor şi a trudei lor lăsate în munţi, pe dealurile şi câmpiile satului. Simţim mirosul transpiraţiei şi a sângelui. Nu există petec de pământ fără această amprentă.
    - Pot înţelege.
    - Coborâm privirea către sate, către Valea Siretului şi vedem că totul este roditor. Totul este un tot mai mare... şi mai mare, imens, de neînchipuit şi de necuprins. Este Totul Lui! Priveşte: Apa Siretului poartă deasupra ei, plutind, nenumărate curcubeie de lacrimi, care uneori se unesc şi se ridică spre sat şi împrejurimi, aşa cum ai putut vedea chiar tu.

cluȘtii momentul acela când ajungi la intersecție??
E un moment important... foarte important.
Latura ta emoțională tinde să te împingă, să faci un rotocol în sensul giratoriu al vieții, și să te duci fix pe drumul pe care ai mai fost.
Sentimentele sunt copleșitoare și încearcă să te convingă că există o șansă, că de dată asta să fie altfel.
Adu-ți aminte de dățile în care a durut rău, de tot. Când ai crezut că te sfârșeșți din adâncul tău și până la cea mai extremă extremitate a ta.
Da, acolo vei ajunge dacă faci aceeași alegere.
Te vei întoarce într-un colț al ființei tale, în care te vei simți îngrămădit și sleit de puterea de a alege.
Suntem oameni. E normal să simțim frică de necunoscut, să avem sentimente care ne copleșesc, dar de data aceasta, îndrăznește să faci altă alegere.
Alege alt drum, care cu siguranță te va duce în altă parte!!
Respectă și iubește ceea ce te-a construit odată, mulțumește și mergi pe o nouă cale, care nu îți va lua nimic din ce e al tău, ci dimpotrivă, ar putea să îți aducă trecutul sub o altă formă...una mai potrivită ție.

 CAMELIA ARDELEAN    Delia își luă în primire, nu prea încântată, noua slujbă de vânzătoare la ABC-ul din colțul străzii. Deși avea motive să fie ceva mai veselă, fiindcă făcuse peste noapte un salt „acrobatic”, de la jobul de femeie de serviciu la una din puzderia de bănci apărute precum ciupercile după ploaie în orașul lor, totuși zâmbetul de pe fața ei era unul de conveniență. Magazinul unde se angajă era departe de a fi ceea ce visase: o alimentară mică, în care erau amenajate, pe margine, două rafturi de conserve și murături, plus unul mai mare, în mijloc. Deasupra unui frigider mai vechi tronau câteva cofraje cu ouă, iar înăuntrul acestuia se distingeau cu greu, din cauza vitrinei vechi și zgâriate, trei rude de salam și tot atâtea bucăți de brânză telemea, îngălbenite pe la colțuri.
     Clienții erau puțini. Plictiseala se afla la ordinea zilei, exceptând momentele când „șeful”, adică patronul, însoțit de consoarta lui, amândoi țărani parveniți de curând, care mai posedau câteva maghernițe similare prin niște sate uitate de Dumnezeu, veneau în control sau doar ca să-și etaleze „aerele” de capitaliști „consacrați”.
     - Aveți aici toate condițiile, nu vă plouă, nu vă ninge, trebuie doar să vindeți un amărât de salam și niște ouă, dar nici de asta nu sunteți în stare! se rățoi patroana cât o ținea gura, într-o zi, la Delia și la colega ei, cu o voce pițigăiată, pusă parcă pe harță.