ganeaFurtuna de ieri din Chicago, mi-a readus în minte un episod care oarecum m-a marcat, copil fiind, prin anii '70...
Era o primăvară urâtă, aşa îmi amintesc eu...Cel mai bine văd cu ochii minții norii mânioşi care alergau aproape de pământ, atât de aproape, încât mi se părea că dacă aş fi înaltă cât tatăl meu, i-aş putea atinge...Mă ascunsesem sub verandă şi de acolo îi priveam.
-Vino înăuntru! se auzi vocea mamei, care părea destul de ingrijorată. O să vie vreme grea...
-Cum e vremea grea, mamă, cântăreşte mult?
-Nu...vremea grea e cu ploi şi trăznete şi vânturi nestăpânite.
Am intrat în odaia din mijloc a casei noastre proaspăt construită, cu eforturi, de harnicii mei părinți şi, veselă, m-am îndreptat spre leagănul unde ghemotocul acela micuț cu nume de "frate", se juca cu mânuțele de care eu eram fascinată!

 tc   Nu cred ca în zona Bucovinei să existe cineva care să  nu-l fi cunoscut sau cel puțin să nu fi auzit de nea Andrei, cabanierul de la Deia, arhicunoscuta cabană așezată pe malul stâng al pârâului cu același nume, foarte aproape de municipiul Câmpulung Moldovenesc, cabanier  renumit mai ales prin modul cum știa să îmbrace o deservire exemplară în haina povestirilor amuzante, povestiri cu tâlc și din care se puteau trage multe învățăminte. Orice supărare sau necaz ai fi avut, îți trecea ca prin farmec dacă aveai inspirația să te afli în preajma lui nea Andrei, măcar jumătate de oră. Îl blagoslovise Dumnezeu cu harul mângâierii sufletului prin cuvântul rostit și dacă ar fi avut și harul cuvântului scris, mai mult ca sigur și-ar fi aflat locul în elita scriitorilor de umor de bună calitate. Unii spun că ar fi fost cunoscut și recunoscut în întreaga țară și eu tind să-i cred, pentru că nea Andrei, era  subiectul multor articole care apăreau destul de des în revistele și ziarele vremii, mai ales în revista de turism România Pitorească. Era omul care știa să se descurce, cabana lui fiind aprovizionată cu tot ce îți dorea sufletul în pofida vicisitudinelor din acele vremuri. Nu de puține ori, atunci când primeam câte o vizită mai simandicoasă de pe la București, apelam cu încredere la nea Andrei și cei pe care i-am dus la el, niciodată nu au plecat decepționați.

gn3Donna este o femeie trecută de 40 de ani, dar care are înfățişarea şi sufletul blocate parcă undeva, în jurul vârstei de 35 de ani. E frumoasă, însă niciodată nu s-a considerat aşa, parcă ea având cele mai mari aşteptări de la propria-i persoană, în timp ce lumea din jur îi admira şi mintea şi felul cum arată.
Locuieşte singură, deasupra unui atelier de reparații auto din aglomeratul şi agitatul oraş Chicago. Spațiul locuinței nu este foarte generos, însă femeia l-a amenajat cu gust, astfel încât trezeşte admirația puținilor vizitatori care-i trec pragul. Nu e implicată în vreo relație amoroasă, acest capitol rămânând un mister pentru apropiații ei.
Are puțini  prieteni, dar cei pe care-i are sunt oameni de calitate, care o sprijină măcar moral, ea rămânând mereu o visătoare idealistă, în ciuda acțiunilor sale hotărâte.
În seara aceasta îşi aşteaptă doi dintre aceşti buni prieteni, un cuplu de artişti instrumentişti ai filarmonicii oraşului, oameni frumoşi, tineri şi cu multe aspirații.
Donna ştie întotdeauna să fie o gazdă desăvârşită şi pentru că e o scriitoare romantică, improvizează poveşti ca nimeni alta, spre deliciul invitaților săi care nu ratează nici o ocazie în a o stimula să le spună istorioare, unele reale, altele absolut imaginare, altele- un amestec de vise, dorințe şi realitate.

dg3Fiul meu,Alex, în perioada când avea aproximativ 6 ani, se juca mult cu alți copii, în curtea casei, pe strada care nu dădea în şosea, pe la vecini, atunci nu erau atâtea pericole şi părinții le acordau libertate de mişcare copiilor, mai mare decât acum. Trăind în acea perioadă la țară, nu consideram că jocurile copiilor pot să îi expună într-un mod periculos, atâta timp cât unul dintre părinți îi monitoriza din când în când.
Alex era tovarăş de joacă cu alți doi copii din vecini: vărul lui Alin şi Dragomir, amândoi copiii fiind mai mari  decât Alex, şi de vârstă şcolară deja. Alin făcea parte din categoria copiilor care mereu surprindea prin ideile neaşteptate pe care le avea, dar care până atunci nu i-a pus în vreun pericol pe nici unul dintre copii.
Mai întâi, trebuie să vă descriu o clădire din mijlocul localității, că să vă puteți face o imagine despre cele ce vor urma.
Chiar în buricul târgului, era o clădire spațioasă, patronată de primăria localității. Unele încăperi nu erau folosite, dar într-o cameră erau depozitate dosare vechi, multă maculatură care acoperea toată suprafața acelei camere, pe o înălțime de aproximativ 1,5 metri. Într-o altă cameră alăturată îşi avea biroul lăptăria, gestionată de o fată pe care o cunoşteam. Mai apoi urma un bar şi alte încăperi, care nu aveau nici o destinație la acea vreme.

dg4Bunicul meu,Ion Fărcaş a avut trei copii: George - cel mai mare, la doi ani diferență Onița sau Nițuca(mama mea) şi mezina-Viorica, la diferență de aproximativ 6 ani de Nițuca.
Cei trei au copilărit în vremuri destul de grele, dar care, privite din viitor cu detaşare, au avut un farmec aparte, farmec dat de perioada de pionerat în tehnologie şi de aceea copiii trăiau fascinația fiecărei noi descoperiri.
Onița, mama mea, evocă şi acum cu drag şi nostalgie partea vieții ei cea mai frumoasă, în pofida tuturor greutăților pe care ea şi familia ei le-au avut de trecut.
Copiii Fărcaş, se pare, au fost nişte copii atipici , inteligenți, erau preocupați în a-şi face singuri jocuri şi jucării.
Ajuns la vârsta preadolescenței, Gicuță, împreună cu alți copii din vecini, şi cel mai des este evocat Luțu Brigadirului, asta fiindu-i porecla populară, inventau lucruri fascinante. Şi-au făcut între casele lor "telefon fără fir" şi un fel de sistem morse, prin care comunicau , citeau foarte mult, erau pasionați de fizică, geografie, istorie, cu alte cuvinte, erau copii inventivi şi cu inițiativă.
Astfel, că pe la acea vârstă Gicuță şi-a deschis "cinematograf"! Toți copiii din vecinătate, îi apreciau şi doreau să se joace cu ei, pentru că erau fascinați de ideile lor avangardiste.