Iarna sentimentelorContinuând tradiția, după cum ne-a obișnuit, neobositul călător dinspre suflet înspre suflete, Ioan Romeo Roșiianu, provoacă pe cei care simt „primăvăratic” la o nouă temă de reflecție, în antologia „Iarna sentimentelor”, apărută în luna ianuarie, 2021, la Editura „eCreator” din Baia Mare.
Câștigătoare a premiului pentru cea mai bună editură (obținut în luna februarie, 2021 și oferit de revista „Teleormanul cultural”), Editura „eCreator” nu se dezminte, astfel că ne încântă cu noi și noi provocări gândite meșteșugit de cel care se uită uneori pe sine pentru a putea oferi parte din sufletul său.    
    Se pare că iarna nu a înghețat sentimentele, ci le-a dezghețat, din ele răsărind creațiile a 62 de autori, unii cunoscuți, alții aflați la poarta încercărilor. Din „fulgi” mai mari sau mai mici, a pornit un bulgăre care s-a rostogolit devenind mare, un bulgăre cu viață în el și care a primit numele de „Iarna sentimentelor”.

carte Dojana eseuri religieDeși s-au scris biblioteci întregi pe marginea raportului dintre religie și știință, iată că această temă de extremă actualitate de câteva secole încoace este abordată și de preacucernicul părinte protopop Vasile Didoacă Dojană, care are în fișa postului său de slujitor al Preamilostivului Dumnezeu și al Bisericii Creștin-Ortodoxe misiunea să mustre cu asprimea vocii, dar cu blândețea duhului, pe toți cei care se abat de la calea cea dreaptă care duce spre mântuire. Iar calea spre mântuire este numai Domnul nostru Iisus Hristos, care ne-a și spus, de altfel: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14: 6).
Este la fel ca în Evanghelia Sf. Apostol Luca, unde întâlnim pilda păstorului celui bun care avea o turmă de o sută de oi și își părăsește cele nouăzeci și nouă de mioare pentru a o găsi pe cea rătăcită. În acest efort de căutare a oii rătăcite, se angajează și autorul nostru, care, prin efectuarea sfintei și dumnezeieștii liturghii, prin predicile sale, dar și prin opera sa literară și publicistică, iată, încearcă să găsească oaia rătăcită, adică pe cel care păcătuiește și să-l întoarcă la dreapta credință, în sânul turmei lui Hristos, care este Biserica, pentru ca să se bucure împreună de tot ceea ce fac spre slava lui Dumnezeu.

simeanu 180Împreună cu informatică și medicină. La nivel de Nobel. Adică, știință, tehnologie de vârf. Geniu și altruism. Intuiție, vrednicie de top. Da` și răutate până peste poate. Fanatism și crimă. În numele credinței. Structuri oculte și dogme. Mesianism maladiv. Lipsă de orizont defectuoasă. Limitată, păguboasă. Sau, sintetizând, involuție și evoluție, în dispută...
 Evident, fantezie, realitate. Inspirație, documentare, din plin. Adrenalină, acțiune, cursivitate. Imaginație, culoare, echilibru-n relatare. Ușurință-n scriitură, niciun pic de umplutură. Un roman de aventură din cele de soi. Deși un debut, succes nesperat, deloc efemer...
 Plăsmuit chiar pentru noi și veacul acest`. Michael Cordy, autor. Un englez născut în Ghana.

ap dSfântul Isaac Sirul spunea: „Fii împăcat cu sufletul tău și atunci, cerul și pământul se vor împăca cu tine”, iar Vasile Didoacă Dojană vine să susțină acestea cu volumul de versuri „Ținutul fără ceas”, apărut în 2020 la Editura „Bibliotheca” din Târgoviște.
    Împăcarea cu sinele vine după experiența unei vieți trăite în bunătate, învățătură, înțelepciune, corectitudine, atribute ale tuturor oamenilor înzestrați de Dumnezeu cu suflul dumnezeirii.
Nepăsători, cei mai mulți trec fără a respecta Cuvântul.
O nouă carte de învățătură ne oferă preotul Vasile Didoacă Dojană propovăduind cuvântul Iubirii: „Ce mică-i lumea ce-n gânduri o cuprind, / Ce mare-i cerul, nu-i chip să îl ating / Cu gândul pot zbura la marginile lumii / Și pot să-mi strâng la piept străbunii. // Iubirea trece prin ziduri, chiar înviază morții / Miluiește mâna-ntinsă din crăpătura porții, / Imensitatea se topește în aura Iubirii / Ea stă la temelia cerului și a zidirii!” (Temelia).

Merticaru„Să-ți asculți întotdeauna bătăile inimii”, mă îndemna bunicul meu, un bătrân înțelept și sfătos, fiindcă, zicea tot el, „ritmul lor îți marchează liniștea sau zbuciumul sufletului, dar îți arată și frumusețile firii înconjurătoare în mijlocul căreia descoperi lumea, mai bună sau mai puțin bună, cu bucuriile sau neîmplinirile ei”.
    Mi-am amintit aceste vorbe înțelepte citind o mărturisire a poetului MIHAI MERTICARU, căruia Eutherpe, muza liricii, o „steluță dulce, fără de prihană”, i-a dăruit harul artistic ca o adevărată „făcătoare de minuni icoană”, moment trăit plenar, căci, spune el, „vrăjitu-m-a-ntruparea-ți adorată/și te-am sorbit cu lăcomia-n priviri/cum nu s-a mai întâmplat niciodată” („Sonetul primei muze”).
    Indiscutabil, muza este un laitmotiv în opera lui Mihai Merticaru, fiind invocată și în volumul „Vis și abis” (2018): „Sub ceru-nalt al vămilor de gând,/Zeiță, vino tu și mă inspiră,/Mai acordează-mi coardele la liră”, pentru că numai Eutherpe îl poate ajuta să creeze tipul de poezie preferat: „Sonetu-mi, doar tu-l poți face să zboare/Spre lumina de azi și cea viitoare” („Sonetul muzei”).