Evitând cu ostentație publicitatea și colaborarea cu reviste de specialitate, poetul roșiorean născut la Turnu-Măgurele în anul 1968, ION MIHĂILĂ este foarte puțin cunoscut în mediile literare, preferând pe cel virtual, publicându-și, într-un fel cu totul original, versurile însoțite de melodie și de imagini semnificative pe diverse canale de socializare, pe YouTube sau pe propriile bloguri, având ca model sincretismul folcloric, milioanele de vizualizări fiind semne ale interesului stârnit, ale unor succese incontestabile asigurate de talentul său și de noutatea neomodernistă și postmodernistă a poemelor sale.
     A început să cocheteze cu poezia dinainte de a deveni licean, fiind „un visător preadolescent, înalt și subțire, ținând strâns la piept, în dreptul inimii, un caiet albastru, cu propriile creații”, așa cum și-l amintește poeta Domnița Neaga. Continuă să scrie și în perioada studiilor la Liceul Economic (1984-1988), avându-l ca profesor de literatură română pe scriitorul (de cărți de sertar la vremea respectivă, din cauza „băieților cu ochi albaștri”) și, totodată, îndrumătorul său în creația literară, Constantin T. Ciubotaru, căruia îi păstrează și astăzi o neștearsă gratitudine.

Cu o poezie marcată de confesiune intră-n lumea bună a literaturii poeta Katherine D. Mag, un pseudonim după care se ascunde un suflet împovărat de sensibilitate, o femeie care îşi filtrează şi ţine sub control emoţiile şi trăirile, nu după degetul realităţii, ci în dosul unor cuvinte investite cu rolul de paravan.
Un demers temerar, pentru că drumul este anevoios, dar şi cărarea e deja bătătorită, nefiind deloc puţini scriitorii care-au performat sub masca altei identităţi.
Totodată şi o soluţie salvatoare la un astfel de început de drum, un drum deloc lipsit de suişuri şi coborâşuri, un drum în care mulţi se revoltă şi se întorc împotriva lor înşile, tocmai datorită negăsirii locului într-o societate consumistă, aproape improprie visului şi poezie.
Poezia ascunsă-ntre aceste coperţi are ea însăşi o poveste de viaţă, este viaţa însăşi, fiind investită de semnatară cu valenţe de spectaculoasă prospeţime.

„... avem posibilitatea de a face două tipuri de istorie: (i) [...] o istorie cu persoane pe post de personaje şi (ii) o istorie în care personajele nu sunt persoane, ci idei. Noi am ales aici cea din urmă variantă.” (Nicolae Iuga)

O punere în temă succintă pentru cititor făcută de autorul cărţii premiate de Academia Română. De data aceasta „carte” e un cuvânt prea simplu. În varianta electronică pe care am citit-o (am savurat-o ar fi mai potrivit să spun) e trecută specificaţia „Compendiu”. Mie mi se pare că-i o „Enciclopedie”. În sprijinul afirmaţiei mele vine, din nou, dexonline, care spune că „enciclopedie” înseamnă şi o tratare sistematică a unor noţiuni dintr-un singur domeniu, pe probleme sau pe ramuri.

Profesorul univ. dr. Nicolae Iuga analizează ideile etice şi pedagogice care au frământat mintea omului de mai bine de două mii de ani. Pleacă, în lăudabilul său demers, de la concepţiile anticilor babilonieni, la „contemporanii” Thales, Solon, Pythagora, Platon şi alţii.

Literatură epistolară contemporană cu parfum de prietenie pe măsura înălțimilor spirituale la doi scriitor comtemporani

             În primele zile ale toamnei  trecute, o dată cu apariția primelor frunze  arămii cu irizări de alabastru am intrat  prin prietenia atât de dragă inimii mele și bunăvoința scriitorului  Constantin T. Ciubotaru, în posesia  ultimei cărți  semnată de Domnia sa și apărută la Editura Rotipo  din Iași, cu un titlu incitant:” Frățânele meu, Constantin Blănaru”. Primul lucru pe care trebuie să-l spun este caracterul de intimitate al cărții. La câțiva ani după moartea fulgerătoare a prietenului  său de  suflet, a” frățânelui” Constantin Blănaru, scriitorul  Constantin Ciubotaru din dor, din lipsa acută  a cuvintelor celui care i-a fost alături  pe drumul  literar  adună într-o singură carte  epistolele care  l-au marcat  în  această sacră prietenie. Din primele pagini ale cărții, de la primele scrisori am  înțeles că  Distinsul scriitor  Constantin T Ciubotaru l-a perceput pe  prietenul Constantin Blănaru și prietenia care i-a legat, conform cuvintelor  biblice:” Eu sunt Alfa șI Omega, cel dintâi și cel de pe urmă, începutul și sfârșitul.”

Volumul Lumea lui Licuţă, semnat de Lică Barbu, publicat la Editura Man, Craiova, 2016, cu o Prefaţă semnată de Puşa Roth, cuprinde în cele 138 pagini 60 de povestiri adunate în „colecţia pici şi pice”, coordonată de Radu Marini (actorul Marian Răţulescu), el însuşi scriitor, iubitor al literaturii pentru copii şi epigramist. Sunt povestiri aduse dintr-o lume plină de candoare, aşezată în jurul personajului principal, Licuţă, o lume „cu visele, cu împlinirile şi neîmplinirile noastre şi, mai ales, cu poveştile noastre”, aşa cum o defineşte cu dragoste şi înţelegere prefaţatoarea volumului. O carte pornită pe cărările timpului la îndemnul unor oameni cu suflet mare, de copil generos, cărrora li s-a alăturat şi realizatorul Radio, Costin Tuchilă, scriitor.
         O lume în care autorul, omul matur de astăzi, călătoreşte pentru a împlini un destin conştientizat abia acum, la vârsta matură, ca o nevoie de abandonare definitivă în „inocenţă, iubire, frumuseţe, libertate, dorinţe, speranţe, linişte, strălucire, căldură, dăruire, bucurie, fericire, culoare,  poveşti, cuvinte, lumină, zbor, jocuri, pupici, sclipici...Mi-a scăpat ceva? Asta-i lumea lui Licuţă!”.