între Valentin Lupea și Liliana Moldovan pe marginea a două poeme ale acestora, CARTEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE - Valentin Lupea și CARTEA RAMURĂ DE GÂND - Liliana Moldovan
V. L. - "Cartea este-un obiect cultural, / mai degrabă-o ființă caldă și inteligentă, / care a evoluat constant și progresiv, / trecând cu brio prin viață, / în drumul ei spre veșnicie. // Cartea este-un instrument de învățare / și de dezvoltare personală, / prin informațiile oferite / în diversele domenii de cercetare."
L. M. - "E cartea ramură de gând / ce-și caută drumul spre sufletul blând."
V. L. - " Ea poate fi utilizată / pentru studiu și documentare, / dar și ca modalitate / de relaxare și evadare / din lumea aceasta reală, / într-o lume imaginară, a minții și a sufletului, deopotrivă".
L. M. - "E locul în care / tăcerile / cresc / și ritmurile inimii în / mirifice vise / mustesc".
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Concomitent cu anul 1926, în devenirea profesională, culturală și spirituală a lui Ion Breazu avea să înceapă o nouă etapă care avea să schimbe multe în viața sa și care avea să deschidă largi perspective de viitor pentru tânărul de pe Târnave. Este vorba despre faptul că începând cu anul 1926, Ion Breazu este membru al Școlii Române din Franța, trimis fiind la Paris pentru specializare, prin Facultatea de Litere și Filosofie a universității clujene, cu ajutorul lui Nicolae Iorga, la propunerea lui Gh. Bogdan - Duică, unde rămâne până în anul 1928. Tot în această perioadă, Breazu devine membru al Societății Literare și Științifice ASTRA.
Ca un eveniment deosebit, notăm acum apariția studiului OPERA POETICĂ A LUI LUCIAN BLAGA, (un lung șir de foiletoane), în revista COSÂNZEANA, numerele: 2, 3, 4 - 5, 6, 8, 10, 11, 12, 14 - 15, 17, 20 - 21, 22 - 23 - 24, 25/1926, care a însemnat de fapt primul studiu de sinteză asupra operei lui Lucian Blaga, studiu care a fost apreciat în mod deosebit de către marele poet și filosof, așa după cum rezultă și din corespondența dintre Lucian Blaga și Ion Breazu.
Tânărul absolvent al Universității clujene continuă colaborarea cu SOCIETATEA DE MÂINE, iar în anul 1927 trimite din Franța corespondențe pariziene pentru această revistă, concomitent cu studierea raporturilor culturale româno -franceze, la fața locului.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Romanul lui Bulgakov formulează o critică directă la adresa comunismului, iar semnificațiile sale se articulează cu forță în pagină. Ioan Stanomir observă prezența „demonilor” care traversează acest univers ficțional și subliniază că debutul literar al autorului nu poate fi separat de tușa apocaliptică din Garda albă. Singurătatea lui Bulgakov este accentuată de marginalitatea sa socială și de credința într un evoluționism profund opus tezei prometeice a revoluției ruse. Cu un deceniu înainte de celebra epistolă adresată Comitetului Central și lui Stalin, scriitorul era deja fidel unei viziuni care respingea mutația socială și optimismul academic bolșevic. În epocă, el era considerat un „reacționar periculos și intratabil”.
Romanul teatral, deși neterminat, se apropie de registrul capodoperei prin capacitatea de a anticipa vocile din Maestrul și Margareta. Este o sublimare grotescă și tragică a experienței sale de dramaturg interzis, o ficțiune în care detaliile biografice sunt topite într o pastă strălucitoare prin sarcasm, extragere și inflamare polemică. Textul funcționează ca un roman al formării artistice, dar și ca o cronică a coborârii în „iadul îmbrăcat în catifea” al Teatrului Independent. Bulgakov renunță la finalizarea acestui roman pentru a și concentra energia asupra operei pe care o lasă drept mesaj unui viitor incert: Maestrul și Margareta. Astfel, Romanul teatral rămâne expresia vitală și policromă a geniului bulgakovian, o suită gogoliană plasată în decorul Moscovei staliniste.
- Detalii
- Scris de Roxana-Gabriela Bogde
Citește mai departe: Demonii adevărului: Bulgakov între satiră, mit și renaștere spirituală
CĂLĂTOR PRIN LUME SULTANNATUL OMAN, Editura BIBLIOSTAR, Râmnicu Vâlcea, 2025, cartea distinsei Doamne profesor Marinela Belu - Capșa, ziarist, prozator și poet, pare a fi a opta carte a autoarei, din câte cunoaștem, în ordinea cronologică a aparițiilor, după PE ARIPILE VIEȚII, proză scurtă, 2014; DANSUL CUVINTELOR, versuri, 2016; MĂ DOARE GURA DACĂ TAC, versuri satirice, 2018; (B)ARCA IDEILOR, versuri, 2019; ANOTIMPURILE VIEȚII, versuri, volum bilingv (româno-albanez), 2020; POEME PENTRU ADYA / POEMS FOR ADYA, versuri pentru copii, 2020, volum bilingv (româno - englez); INDIA, DINCOLO DE TIMP, jurnal de călătorie, 2021, carte premiată cu premiul CARTEA ANULUI 2021, acordat de Liga Scriitorilor din România, dacă nu ținem seama și de ediția a II - a a cărții INDIA, DINCOLO DE TIMP, jurnal de călătorie, 2023.
Cartea de față, care face obiectul discuției noastre, este prefațată de regretata poetă și critic literar, Petronela Apopei, fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău și postfațată de domnul Mihai Mustățea, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cuprinzând între coperțile sale cuvântul înainte al autoarei, substitut în ARTA DE A CĂLĂTORI, prin care primim informații prețioase despre călătoria propriu-zisă, dar și învățăminte, pregătiri, experimentări "... un complex de stări care încep cu un vis, o dorință, un pas înafara casei tale și se încheie cu o călătorie interioară,
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: MARINELA BELU - CAPȘA, UN HOMO VIATOR MODERN
Poetul Valentin Lupea își construiește poemul „Peisaj” ca pe o întoarcere lucidă și profundă spre fondul arhaic al existenței, acolo unde omul și natura nu sunt realități separate, ci părți ale aceleiași respirații cosmice. Lirismul nu este descriptiv în sens clasic, ci inițiatic, fiecare imagine având rolul de a dezvălui o stare primordială a ființei.
Versul de deschidere – „Mă apasă un dor de pământ şi zenit” – fixează axa poemului între jos și sus, între materie și transcendență. Această tensiune esențială apropie textul de viziunea lui Lucian Blaga, unde natura nu este decor, ci mister trăit, iar omul nu caută să explice lumea, ci să o locuiască. Dorul capătă aici valoare ontologică, activând o memorie străbună care se manifestă prin simțuri, nu prin rațiune.
Figura ciobanului rătăcit, singur pe muntele „magic”, cântând din fluier pe o noapte cu lună, introduce un timp suspendat, arhetipal. Această imagine trimite firesc la universul lui Mihai Eminescu, unde sunetul, luna și singurătatea așază existența într-o eternitate calmă. Ca și în lirica eminesciană, cântul nu este expresia individualului, ci o formă de comuniune cu ordinea cosmică.
- Detalii
- Scris de Florina Nina Breazu
Citește mai departe: Cronica literară – „Peisaj” de Valentin Lupea