(Grig Gociu – “Căminul Racoviţă”. Cartea a III-a)
Sunt cărţi menite să ilustreze destine individuale atât de puternice prin dramatismul lor,şi atât de încrustate în “carnea” unei generaţii radiante, încât depăşesc, prin semnificaţii,delimitarea strict cronologică prestabilită de autori, spre a se ridica la treapta degeneralizare ce afectează o întreagă epocă...
Sunt cărţi care n-ar trebui scrise, pentru că trezesc din adormirea ei terapeuticăAmnezia, provocând, fatalmente, re-trăirea aceloraşi suferinţe, cu aceeaşi intensitateoriginară, şi făcând mai anevoioasă vindecarea rănilor de atunci...
- Detalii
- Scris de Constantin Stana
(de la ludic la pioşenie, sau invers)
Mi se întâmplă destul de rar să revin asupra unor cărţi pe care le-am lecturat la apariţie, în condiţiile în care ele, cărţile se circumscriu în limita firescului. Când spun asta mă refer la calitatea scriiturii, stil, amprenta originalităţii etc. Cartea lui Ioan Potop, „Priviri în împrejurimi şi spre înălţimi”, publicată în 2014, la Editura Enesis din Baia Mare, m-a abătut însă de la regulă, pentru că urmărindu-i creaţia publicată ulterior, observ că avem de a face cu un poet atipic, stârnit mai degrabă de esenţa ideatică decât de jocul superior al metaforei. Mai e şi prozodia un element care poate intra în discuţie. O primă senzaţie e că autorul şi-a impus versul clasic cu rimă de dragul rimei, chiar dacă acest gen de alcătuire poetică nu oferă totdeauna şi coeficientul de originalitate aşteptat.
- Detalii
- Scris de Dragomir IGNAT
Am citit conştiincios o carte de cronici şi comentarii literare, apărută nu demult. Cu creionul în mână pentru adnotări. Cu încetinitorul ca să pricep lanţul ideilor îmbălsămate bibliografic. Dau un exemplu, pagina 112. Din 30 de rânduri, 19 înşiră o listă de nume proprii, sunt nume de poeţi culese din cuprinsul uzual al unei reviste de prestigiu, aflată la ceas aniversar. Se mai adaugă la cuprinsul paginii 4 rânduri dintr-un citat de referinţă. Au mai rămas 7 rânduri de autor al cărţii cu pricina, rânduri în care respectivul analist îşi explică opţiunea pentru listă şi citat. În finalul demersului de cronicar şi critic aflu şi verdictul pentru cartea luată în vizor: „ antologia…este de un real interes”. Despre o lucrare monumentală de 1800 de pagini aflăm că este un instrument de lucru şi de informare. Aceeaşi acribie intimidantă ne pune la respect.
- Detalii
- Scris de Virginia Paraschiv
Citește mai departe: Îndreptar pentru proletcultism la purtător
Prin volumul Instantanee Maramureşene, autorul Gelu Dragoş face public o ofertă inedită. O selecţie de ştiri şi reportaje, opinii emise la cald, în plină desfăşurare de eveniment, se constituie într-o cronică a vieţii maramureşene contemporane. În competiţie cu ştirile de senzaţie icnite de presa fierbinte şi de scandal, o ştire culturală sau civică, de interes local, nu are nimic spectaculos. La ce bun să scrii despre apariţia unei cărţi pe care, tu, consumator de viaţă şi de timp mereu grăbit în căutarea formulei de rentabilitate, o ignori în numele urgenţei practice cotidiene? La ce bun să treci în revistă truda sisisfică a unor educatori şi profesori, momentele de emoţie şi de bucurie din viaţa unei comunităţi, într-un peisaj social şi politic deprimant , unde semnalele mediei centrale te îndeamnă să-ţi iei lumea în cap?
- Detalii
- Scris de Virginia Paraschiv
Pe la vreo 18 ani, Ovidiu călătorea iniţiatic prin Grecia, în starea de spirit paradisiacă a unui tânăr iubit şi răsplătit parental pentru inteligenţa şi farmecul său. Călătoria de studiu urma să încununeze educaţia. Mai mult decât fratele său, Ovidiu fusese un elev privilegiat, dar gustase şi el di „deliciile coercitive” ale şcolii.
Un alt tânăr, tot cam de vârsta lui Ovidiu, a avut o stare conflictuală cu mentorul său, William Chappel. Ne aflăm de data aceasta în Anglia, la Christ College, Cambridge. În postul Paştelui din 1626, tânărul recalcitrant la canoanele scolastice, încearcă să se emancipeze de sub tutela autoritară „magistri duri” şi se întoarce acasă la părinţi. Părinţii, comprehensivi, l-au primit pe fiul rătăcitor. Era tânărul John Milton. De acasă, din exilul său aurit, Milton răspunde, se pare, uneia din cele două scrisori redactate în limba greacă,
- Detalii
- Scris de Virginia Paraschiv