Consemnari literareUn veteran al lecturii se dovedește a fi profesorul sătmărean Ioan Andreica în volumul Consemnări literare (Editura Ecreator, Baia Mare, 2019, colecția „Critica”, 143 p.), volum pentru care a primit premiul pentru critică literară la a V-a ediție a premiilor „Ecreator”.
    Lectura este, se pare, refugiul cel mai important pentru autor, după cum mărturisește în varii ocazii. Iată o astfel de mostră confesivă, dintr-o cronică la o carte semnată de dna Elvira Marcela Szigeti, autoare de literatură pentru copii: „Mărturisesc că la ceas tăcut din cumpăna nopții după un periplu prin cotloanele zilei, păstrez un obicei vechi de a lăsa totul deoparte și a mă apropia de rafturile bibliotecii personale căutând cele mai potrivite povești pentru o lectură liniștitoare și pentru a rămâne peste somn ancorat în tainele povestirii.” (p. 9).
Cartea Consemnări literare, semnată de Ioan Andreica, are o structură tripartită: 1. note de lectură despre cărțile unor scriitori contemporani; 2. referințe critice despre creația personală; 3. câteva duzini de însemnări personale, care, în opinia mea, nu prea își aveau locul într-o astfel de carte dac-ar fi voit ca aceasta să câștige în omogenitate.

Aida ZahariaCând verbele de ieri se întretaie cu verbele prezentului te întrebi dacă nu cumva ai în față un manuscris sau un volum semnat de  istoricul tecucean Daniel Bradea.
    „Tecuciul în vremea Ciumei Roșii (1945-1950)”, volumul I, apărut  la editura PIM din Iași în anul 2019, se prezintă cititorilor prin cele 200 de pagini cuprinse într-o copertă care reliefează structura internă a cărții. Deşi în ediție limitată, este o carte pe care trebuie să o citeşti, indiferent în ce regiune din România trăieşti!
    Când am citit prima dată volumul în manuscris, mă gândeam deja la o postfață. Însă, parcurgând foaie după foaie, am fost atât de răvășită de conținut încât mi-am spus că mi-ar fi aproape imposibil să fac chiar și o notiță în subsolul unei pagini în care să strecor  impresiile personale asupra conținutului, muncii ori talentului autorului în prezentarea timpurilor din vremea Ciumei Roșii a anilor 1945-1950.
    Secera, ciocanul și roșul comunist încă mai stârnesc fiori celor născuți înainte de anii 70. Generația anilor 1970-1980 a  trăit prea puțin consecințele epocii comuniste fiindcă se afla în acea zonă de oarece confort, a inocenței copilăriei și a primilor ani de adolescență, nefiind cuprinși de grijile zilnice, de asigurarea hranei, de statul la cozi strângând în mâini cartelele pentru pâine sau alte alimente.
    Cele patru capitole ale volumului supus analizei,  Tecucenii sub cizma armatei sovietice, Reforma agrară din anul 1945, Foametea din anii 1946-1947, Măsurile luate de comuniști pentru lichidarea moșierilor, derulează precum o peliculă, filmul grozăviilor trăite de cetățenii români de-a lungul anilor 1945-1950. Cinci ani teribili, sub imperiul fricii, a grozăviei morții, a bolilor și a foamei îmdurate de la cel mai mic până la cel mai vârstnic.

RaftulÎn cartea Raftul de la colț, vol. II (Editura Ecreator, Baia Mare, 2019, colecția „Critica”, 265 p.), Daniel Luca ni se înfățișează de astă dată nu în ipostaza de poet rafinat, pe care i-o știam deja, ci în ipostaza de critic literar. Dacă ținem cont de faptul că, prin natura profesiei sale de bibliotecar, Daniel Luca lucrează tot cu cartea, responsabilitatea sa devine atunci și mai mare, căci un bibliotecar autentic are misiunea nu doar de a fi custode al cărților, ci și să le pună pe acestea în valoare, să stârnească, așadar, interesul publicului larg pentru a veni și a le citi. 
Ori, cum să faci acest lucru, mai ales dacă ești filolog, dacă nu prin cronică de întâmpinare? Daniel Luca și-a asumat riscul de a interpreta critic o literatură aflată în plină desfășurare, iar în noul său volum de critică ne propune un mănunchi de 92 de cronici la cărțile a nu mai puțin de 78 de autori contemporani. Aceste cronici au fost publicate inițial fie ca prefețe sau postfețe la cărțile autorilor comentați, fie într-o duzină de reviste literare din întreaga țară.
Un efort care merită apreciat, mai ales având în vedere că este vorba de un raft întreg de bibliotecă. Nu știu de ce l-a pus la colț, dar, în fine, acest raft de cărți are de-acum încolo șansa de a fi perceput altfel în lumea bună a literaturii numai și numai grație faptului că a beneficiat de girul unui cititor profesionist. Ceea ce nu e puțin lucru!

Capsa Volumul „(B)arca ideilor” a autoarei Marinela Belu-Capșa, apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare, debutează într-un mod interesant și original cu poezia ce dă titlul, o poezie - descântec parcă, pentru ceea ce va urma. Ideile nu sunt singure, ele au perechi, o conviețuire prolifică a folclorului cu... muzica lui Bach. Lucian Blaga spunea că „veșnicia s-a născut la sat”, din literatura populară a înflorit cea cultă. Ca în arca lui Noe, pe care acesta a luat perechi de animale, „ideile” din această „arcă” a timpului au perechi, într-un joc interesant. În „Arta imitativă”, autoarea mărturisește: „mângâi prezentul/ adorându-l/ în stil proustian/.../ caut adevărul/ ascunzându-l sub pleoape/ în stil kafkian;/ în genunchi/ caut/ prin peștera munților/ sculptând însuflețite statui/ în dulcele stil stănescian;/ eu cine sunt?” Căutătoare a propriei identități scriitoricești, Marinela Belu-Capșa aduce, într-o manieră proprie, un nou volum de poezie, un exercițiu de spiritualitate. Tangențială stilului arghezian, autoarea ne dezvăluie prin scriitura sa o îngemănare a laicului cu divinul, a folclorului cu operele culte, ca să se afunde în „iubirea de cuvânt”, așteptând cu ardoare o altă pasăre Phoenix: „Mă doare ziua pe care-o trăiesc/ Aștept luminarea Tatălui Ceresc/ Aștept izbăvirea durerii haine/ Culcată de veacuri la mine în vine./ Aștept căutarea nespuselor păcate/ Aștept vindecarea, dacă se mai poate...!” Iubirea de viață e covârșitoare, viața naște viață. Poemele dedicate Adyei, nepoțica sa, sunt de o frumusețe inegalabilă, așa cum dragostea mamei e unică și de neoprit. O romantică incurabilă, visătoare neostenită, își arde trăirile în clepsidra timpului vremelnic.

Cristian Gabriel MoraruSuperbisima poezie pe care o scrie timișoreanul Daniel Luca este țesută cu firul de aur al sufletului său. În volumul Croitorul de noapte (Satu Mare, Ed. Inspirescu, 2019) întâlnim o poezie de o simplitate și de o putere de sugestie fantastică deopotrivă. 
Poezia lui Daniel Luca deschide cititorilor săi ușa spre un univers liric reflexiv, cu sensuri profunde și concentrate pe spații restrânse, care, pe timp de noapte, funcționează ca lumina unui laser, menită să ne distragă atenția de la stresul vieții cotidiene. O poezie scrisă inteligent, fără podoabe sau zorzoane stilistice inutile, care reușește, măcar pentru o vreme, să ne pună pe gânduri, să retrăim un sentiment, să accesăm, într-un cuvânt, dimensiunea spirituală...
    Poezia care conferă titlul volumului este o autentică ars boema, dedicată poetului Vasile Rodian, în care licoarea lui Bachus contribuie la dobândirii stării de grație: „Acul s-a încărcat/ prin ureche/ cu vin/ înșiră cuvinte pe etamină/ știe deocamdată/ doar trei/ sec/ demisec/ demidulce/ de-acum e croitor...” (Croitorul de noapte, p. 23).
    Unele poeme par niște scoici, adevărate monade lirice, pe care, dacă le punem la ureche, auzim șoapta unor metafore: „De o vreme încoace/ în locul/ firului de păr/ căzut/ îmi crește/ câte o frunză.” (Înfrunzire, p. 7); „Ușa bisericii/ plânge/ cu ceară.” (Ușa, p. 10); „Când ți-am sărutat/ pleoapele/ ți-am atins/ privirea.” (Sărutul, p. 20) sau „Aroma ta de femeie/ își face culcuș/ în căușul/ palmelor mele.” (Aromă, p. 33).