Echim Vancea...Modest, însingurat printre ceilalţi oameni, un om sensibil care la prima vedere lasă impresia că nu-i pasă de nimic...De fapt, îi pasă de toate...Un scriitor aşa cum n-am mai întâlnit, cum n-am mai văzut, cum n-am mai auzit. Un scriitor care scrie poezii de o mare frumuseţe şi sensibilitate, dar care nu pot fi găsite în librării.
Demersul pe care-l fac încercând să-i comentez ultimul volum de versuri („Fiecare zi cu tăcerea ei anume”) se vădeşte a fi din start anevoios. Câţi cititori ajung sau vor ajunge să aibă în faţă volumul acesta de poezii? Poate fi cineva tentat în urma comentariilor mele   (să presupunem) să caute volumul? Unde să-l găsească?
Şi totuşi scriitorul Echim Vancea trebuie să fie cunoscut de iubitorii de literatură din ţara asta.

dlMotto:
„lucrez la o casă de modă/ croiesc visele să poată fi/ purtate de oameni”
(Daniel Marian)

În anul 2014, Daniel Marian publica volumul de versuri π. Acest simbol π reprezintă o constantă universală egală cu 3,14...., număr iraţional care intră în două formule importante şi anume: lungimea cercului, egală cu 2 π R şi aria cercului, egală cu π R la pătrat, R fiind raza cercului. Dacă π este o constantă, R este variabilă şi mărită enorm, permite să încadrăm în această arie uriaşă a cercului său  liric, întreaga operă poetică a lui Daniel Marian, care cuprinde mai multe zeci de volume de versuri, dintre care le enumăr doar pe care le-am prefaţat sau postfaţat: Şampanie cu veveriţe (2019), Călăreţul din zorii unei iubiri amânate (2019), Observaţii dintr-un sâmbure neexplodat (2020) şi Paşaport de imunitate (2020) pe care il prezint în continuare.

Nici nu se putea alege un titlu mai potrivit ca acesta pentru o culegere de pamflete  scrise de distinsa doamnă Florica Bud :„Secol de vânzare”.
            Oare s-a vândut România? Se vehiculează în mass-media că țara mea „e o colonie”; că ea este condusă de aceiași oameni care erau și înainte de așa zisa„ revoluție”, că„ e aceeași Mărie cu altă pălărie”. Cert este că țara mea România  în loc să meargă înainte, merge tot mereu „înapoi ca racu”.
        În aserțiunea de mai sus am comis o mare greșeală deoarece în titlu nu e vorba de mândra noastră țară cu lanuri mănoase și oameni destoinici, ci de TIMP-SECOLUL e de vânzare,„ timpul nu mai are răbdare cu noi”cum zicea regretatul M. Preda, el se duce, se tot duce-și ni-l iau alții, el se duce, se găsește-n târg.-Care târg?

simeanu 180Avocată, jurnalistă, șef de cabinet. La generalu` Rădescu. Anticomunistă fermă. Arestată în două rânduri. Picată-n ghearele nesățioase ale lu` Nicolski. ”Omul șobolan”. Torționar sovietic distrugător de vieți și destine dincoace de Prut...
 Adriana Georgescu (despre ea fiind vorba), tânără și puternică-n ideile sale neclintit liberale, rabdă anchete chinuitoare. Apoi procese staliniste și pușcăria nenorocită a bolșevismului autohton odios. Luptă să-și păstreze puterea minții cât mai neatinsă, chiar de trece totuși prin grele momente. Trupu-i, chinuri suportând, încât urme a păstrat pân-a decedat pe plaiuri străine acu` niște ani. Poate tocmai d-asta i-a surâs și norocul un pic, scăpând din infern. Reușind a scrie, în libertate, volumul* azi semnalat pe de-a-ntregu` meritat...
 Monica Lovinescu i-a dat ajutor și încurajare. Prefațându-i tomu` sub pseudonim. A înțeles că trebuie neapărat. Pentru înțelegerea corectă a ceea ce-au fost P. C. R.-ul, Securitatea, Justiția sub Gheorghiu-Dej. Și ticăloșia-ncuibată-n români preaplecați...

Ica SalisteanuMotto I :
" Doamne, fă-ți cu mine plinul
  Dar lasă pe câmp pelinul
  Căci fără dulceața lui
  Greu i-ar mai fi omului "
                 Ștefan Mitroi


    Când o capodoperă de altfel premiată de Academia Romȃnă în anul 2010 te provoacă luându-se la întrecere cu toate lecturile serioase și consistente asupra cărora te-ai aplecat cu conștiinciozitate, parcă realizezi că "îmbătrânești într-o clipă și repede se împuținează lumea pe care o știi".
    Și asta face cartea "Dulce ca pelinul", te obligă să-ți pui întrebarea : de câți îngeri a fost nevoie să lăcrimeze în sufletul lui Ștefan Mitroi, ca acesta să poată scrie o asemenea carte, fiindcă citind-o, prin fața ochilor ți se perindă parcă o peliculă la care te uiți aproape hipnotizat, forța sugestiei fiind mult peste cea a unei lecturi obișnuite.