dinaNimeni nu e mai de invidiat (în sensul pozitiv, bineînțeles) decât cineva care, într-o viață de om, a avut posibilitatea să cunoască mii de semeni, indiferent de vârstă, sex, rasă ori profesiune, întâlniți în toate mediile sociale, politice, economice sau culturale. Acesta este ȘTEFAN STAN, jurnalist de vocație încă de când a depășit vârsta majoratului, cel care a înțeles, chiar de la debutul său în mass-media, că această îndeletnicire nu este una oarecare, ci este cea care solicită respectarea adevărului, obiectivitate, conștiinciozitate și, mai ales, responsabilitate pentru cuvântul scris.
    Cele peste patru decenii de jurnalism au făcut din Ștefan Stan unul dintre cei mai reprezentativi gazetari ai vremii contemporane, activitatea sa desfășurându-se, începând cu anul 1976, atât în presa locală („Teleormanul”), în presa națională („Scânteia”, „Adevărul”), cât și în calitate de corespondent al Agenției Naționale „Rompres” și, ulterior, „Agerpres”, al Societății Române de Radio („Radio România Actualități”, „Antena Satelor”), continuând, și după pensionare, colaborarea la ziarele și revistele actuale din județul Teleorman.
    Până de curând, eu nu citisem primul său volum publicat în anul 2015, dar, după ce autorul mi l-a oferit, mi-am dat seama că Ștefan Stan stăpânește caracteristicile stilului jurnalistic, având în plus o calitate deosebită, aceea de a aborda un eveniment, de a prezenta o persoană/personalitate, un aspect al activității cotidiene nu numai cu rigoarea pe care o presupune limbajul de specialitate, ci și prin câteva elemente ale implicării afective, emoționale, remarcabile prin tonul selectat, precum și printr-o variație stilistică proprie, la toate acestea adăugându-se gradul înalt de stăpânire a unei strategii persuasive vizând fie rațiunea, fie afectivitatea.

Ionut Calota nuduri(Ionuţ Calotă – „nuduri şi semne”, Ed. Rafet, 2019)

            Poetul se redescoperă, reinventează, recunoaşte şi revendică permanent, îşi câştigă identităţi noi căutând ceea ce nu există, şi apropiindu-se tot mai mult de ceea ce nu există. El însuşi poetul de fapt nu există aşa într-o fază primară pentru că n-ar mai fi poet. Ca să existe trebuie să fie tangent perfect cu ceea ce nu există. Aceasta nefiind neapărat o elucubraţie de poet ci un exemplu de sinceritate venind din obiceiuri mai vechi când umblam brambura printre aligatori geometrici ce ţineau loc de forme.
            El poetul Ionuţ Calotă se deplasează cu nonşalanţă din confortul unui limbaj instituţionalizat în spectrul unui eventual limbaj. „nuduri şi semne” fiind ca o replică după un cutremur, după ce Nichita Stănescu trecu pe lume. Dacă ar fi să ne limităm la titlu, am putea vorbi cale de un popas fără să spunem mai nimic, aşa că trecem în poezie. Aici se ridică cortina cu Magaie, despre care nu se ştiu multe, doar că nici el nu există decât într-o margine a minţii de unde provin consideraţii despre vieţi posibil trăite. Ce mai e şi şi cu Magaie ăsta, că alt nume nu i s-ar fi potrivit. Păi Magaie tare adevărat tare şi era nevoie de Magaie ca de lipici.

Daniel Marian Calaretul Coperta Cu text 1    În sinea noastră suntem cu toții, măcar din când în când, Feți Frumoși și Ilene Cosânzene cărora li se atașează, din dotarea Regatului, de la naștere sau... din mers, câte un patruped înaripat, în speță un cal, cu sau fără girofar (recte stea), cu sau fără anvelope de sezon (potcoave de 99 de oca) dispus a consuma, nu numai când e în misiune specială sau la dietă, jarul aferent șemineului cu deschidere la tolba cu povești, mai ales în anotimpul alb, așa precum ne dorim să-i fie și dumnealui nu doar pielea ci și aripile. 
    Despre măiestria necesară unei bune dirijări în ceea ce privește tehnica mânuirii hățurilor, cred că am putea consulta părerea unui călăreț atipic, țintit în a ne conduce cu succes pe traseul cu obstacole sentimentale generate de  experimentarea unei „iubiri amânate”. S-ar cuveni, așadar, să dăm ascultare, plecând nu doar privirea pe text, cât mai ales urechea inimii, la ecoul trăirii intense pe care ne-o dezvăluie însuși poetul Daniel Marian, în volumul „călărețul din zorii unei iubiri amânate”, Belgrad – Madagascar – Costa Rica, 2019, cu ISBN de autor.
    Dacă n-ați iubit sau poate dacă ați iubit, dar nu ați avut „fericirea” să fi cunoscut sentimentul adânc sfâșietor al iubirii neîmpărtășite sau a celei neîmplinite, probabil că nu ați savura pe deplin paleta de stări și tonalități surprinzătoare cu care acesta își modulează discursul poetic.

IRR Scrisori de dragoste irosita(Ioan Romeo Roşiianu – “Scrisori de dragoste irosită”, Ed. eCreator, 2019)

            Din ce în ce mai mulţi specialişti în relaţiile interumane şi în reflexivitatea şi refracţia sufletelor consideră că iubirea: nu trebuie consumată, ci trebuie să rămână acolo unde îi este locul adică în inimi. Pentru că iubirea este extrem de periculoasă şi mai bine să fie ţinută sub control; ea reprezintă o mare problemă de ordin mondial, este o bombă cu ceas căreia i se mai scurg substanţele radioactive pe la colţuri de stea şi atunci avem panică mare, care se numeşte dragoste. Nemaiîntâlnită, neexpediată, ori irosită – şi ăsta e cel mai mare păcat din câte s-au inventat pe miriştea păcatelor de la descoperirea primului cocoş zăpăcit de o turmă de găini.
             La Ioan Romeo Roşiianu nu e niciodată să zici: da mă împărtăşită în sfârşit asta e. E dragostea pe fugă, îmbrăcată sumar cam speriată şi fugind pe culoare trăgând alarmele de incendiu. Te-ai putea pe bună dreptate întreba dacă asta e dragoste şi cred că nu e. Ar putea fi mama dragostei întâlnită cu mama înţelepciunii şi cu mama prudenţei şi cu tata albinelor care să le secătuiască de sete toate pe trei la un loc.

coperta roman VoinescuDupă tată, argeșean. După mamă, bănățean. Într-o vreme, piteștean. Iar acuma, slătinean. Filolog și jurnalist, umorist, romancier. Astă ultimă ipostază, mai mult decât elocventă despre potențele omului. Nimeni altu` decât profesoru` Sandu Voinescu. Redactor șef  la ”Oltart”, în sud. De care se ocupă cu sârguință trimestrial. Făr-a neglija proza și poemele. Epigramele și, mai cu seamă, gramatica binevenit...
 Ca unu` al cărților sale cunoscător binișor, am ca subiect în astă tabletă, un recent roman*. Despre o lume de altădat`. Cu el în prim-plan, din copilărie până-n anii postdecembriști. În sânu` familiei și printre străini. Apoi, despre locuri în care-a ajuns. Sate și orașe cu farmecu` lor. Conaționali feluriți în cale-ntâlniți. Români țais, multe lichele. Sufletiști și hahalere. Imbecili ticăloșiți, inteligenți chinuiți. Activiști și oropsiți, prigonitori, prigoniți...
 Portrete și întâmplări. Iubiri și dezamăgiri. Amintiri, mărturisiri. Toate-mpreună într-un tablou de secol trecut. Realist și convingător. Mustind de umor, maliție și nostalgie. Stârnind pe alocuri justificată revoltă. Căci n-au fost vremi ușoare, pline de bucurie.