Ica SalisteanuCel blestemat să vadă îngeri trăiește o poezie, de o sinceritate și profunzime, totală parcă împrumutată de la cei pe care numai el îi vede.
    Pe noi trăitorii în odăile Euterpei ne uimește când își propune să ne arate poarta nouă a sufletului său trăitor de mirări nedisimulate și-și propune să completeze (cu el însuși) armata îngerilor care "coboară noaptea / în dormitorul femeilor singure și triste", pentru ca chipul lor să strălucească și-n împăcare și armonie să fie scutite de a urî "cu pasiune / iubirea din privirile celorlalți". (pag.17) 
    Are îndoieli grave despre trecerea "DINCOLO"; "Și nimeni nu știe dacă / Saltul ne duce în beția curcubeului / Sau în bezna eternă a vidului înghețat". (pag.21) 
    Și dacă nu-și poate conduce prietenii în constelația în care întineresc, el rezolvă neajunsul invitându-i periodic la Maltezi unde aceștia după ședințe poetice în jurul focului cu paharele în mână nu numai că întineresc dar uneori chiar dau în mintea copiilor fericiți ("toți prietenii mei vor întineri îndeajuns / să se bucure doar de poemele / scrise de îngeri cu dragoste" (pag.22) ,care așteaptă "imensa lumină vărsată de Mântuitor".

Oana Frentescu Coperta(Oana Frenţescu – „Gând tatuat în clepsidră”, 2020)

             Ne încumetăm pe căi introspective cum am deschide dimineţile mai devreme, fără decoruri preconcepute şi înainte de a bate ora exactă potrivită pentru asemenea deschideri. În acest excurs dăm frâu liber dorinţelor care în mare parte se vor regăsi pe măsură ce înaintăm în spiritul cunoaşterii şi simţirii. Ceea ce este extrem de important, se întâmplă o experienţă inedită în care, în locul meditaţiei este preferată acţiunea.
             Astfel, vedem cum sunt prefigurate tehnici de deosebire şi scoatere în evidenţă a elementelor esenţiale şi a punţilor dintre ele, are loc o rearanjare a voit-realului fără a fi real, dezideratul devine palpabil când era pe cale să se sufoce sau să se năruie, să se spargă.
             Se mângâie şi se sărută memoria pe tâmple, se pune la loc prielnic între imaginar şi posibil, între amăgire şi speranţă, se altoieşte/catalizează cu un suflu de poveste, o aripă sau o pană din minunăţia minţii va poposi asupra ei binefăcător. Acolo unde este memoria rănită, se vindecă astfel, acolo unde se zvonea ceva vreme de război, se face pace.

Ica SalisteanuColectivizarea n-a venit numai cu impunerea unui alt mod de viaţă, ci şi cu desprinderea spiritului sacru al omului de pământ. 
     Izvorul de împrospătare naţională fusese grav pervertit.
     Acum toate se întâmplau anapoda; ţăranul îşi mărita fata la oraş (de cele mai multe ori nepotrivit),  pe băiat îl trimitea să-şi facă o meserie, iar pe cei buni la învăţătură la FABRICA de făcut boieri.
     Şi Vladu îşi începe destinul împotriva naturii sale de om al spaţiului liber şi curat "fără să ştie cât (avea să-l doară) doare această transformare".
     "Boieria şi-a arătat rânjetul de căţea neîmblânzită" încă de la urcarea în tramvai, cu senzaţie de rău organic şi cu nelămurirea că toate lucrurile, de el ştiute, nu se mai aflau la locul lor.(Acelaşi lucru îl sesiza de câte ori mergea la bibliotecă, unde ochii bibliotecarei "spuneau o poveste în care nu toate se aflau la locul lor").

Poezie cu Izoleta                 Purtați de valurile vieții ca frunzele toamnei, supuși regulilor și restricțiilor unei lumi strâmbe, ne rămâne în ochi doar cuvântul... un alt fel de cuvânt de revoltă, de durere și lacrimi. Apărută după pandemia ce a destabilizat marea parte a oamenilor, antologia „Poezie cu Izoleta” (Colecția „Antologica” a Editurii „eCreator”, din Baia Mare), realizată de Ioan Romeo Roșiianu și Adrian Suciu, vine ca o confirmare a capacității de decizie emoțională a celor care scriu, provocați fiind să-și descopere reacția în fața unui fapt fără precedent și să creeze dincolo de limitele pe care și le impuseseră ei înșiși. Provocare venită după o carte cu extrem de multă greutate, „Scrisori către Izoleta” a neobositului călător dinspre suflet înspre suflete, Ioan Romeo Roșiianu, antologia de față tinde să depășească bariere poetice și lingvistice (creând spațiul unor neologisme și termeni tehnici), dar și reacții firești ale celor 45 de scriitori antologați într-o lucrare amplă cu o tematică bine precizată.

Opreste ma in tine Maramures 180Este un act de curaj să publici în ziua de azi o antologie care să cuprindă poeţi şi prozatori situaţi pe diferite paliere de vârstă şi afirmare. Vorbim, în primul rând, de efortul financiar pe care trebuie să-l facă o editură. Un efort la care, nu de puţine ori, contribuie şi scriitorii, astfel încât cartea să vadă cât mai repede lumina tiparului. Apoi, cine este interesat să cumpere cărţi de câteva sute de pagini, în care sunt incluşi mulţi autori necunoscuţi sau, altfel spus, nepromovaţi de revistele literare? Mai nimeni. Dar interesul, oricum, este altul.
Sunt unii oameni care vor să lase un semn la trecerea lor prin lume, măcar în rândul familiei şi prietenilor apropiaţi. Sau să reprezinte direct şi indirect o regiune cu tradiţii bogate, aşa cum este şi cazul autorilor care apar în antologia “Opreşte-mă, la tine, Maramureş! Opreşte-mă, în tine, anotimp!” (Antologie de poezie şi proză, editura Armonii Culturale, 2020, director al editurii şi autor în antologie, Gheorghe A. Stroia). O astfel de antologie este, deci, un cadou de suflet. Un cadou pe care şi subsemnatul l-a primit pe neaşteptate, ocazie cu care am descoperit că un poem scris de mine este folosit la începutul cărţii, ca motto, dar şi pe coperta a patra (Le mulţumesc coordonatorilor Gelu Dragoş, Vasile Bele şi Nelu Danci pentru această onoare!).