O carte astrală, cutremurătoare, intitulată CONTRA AMNEZIEI, ne-a sosit din Basarabia de la poetul, redactorul-șef de revistă și academicianul Nicolae Dabija, carte intermediată de EdituraPapiruS Media din Roman, coordonată de  Dan-Gabriel Arvătescu și Cornel Paiu .
       Această carte este o adevărată  biblie a basarabenilor, un memorial al durerii, o istorie însângerată. În prefața acesteia, prof. dr.Lucian Strochi scrie,cu deplină îndreptățire:” Dacă, printr-un cataclism oarecare, ar dispărea tot ce este scris și tot ce este imagine despre Basarabia, cartea lui Nicolae Dabija ar putea reconstitui singură, prin complexitatea ei, această parte de țară cu tot ce are ea etern, semnificativ, eroic, tragic și unic .Cartea lui Nicolae Dabija este o carte astrală”. Unele titluri sunt mai mult decât semnificative: „ Îmbogățiții de războaie”, „Cine numără morții?” ,” 1812, anul când s-au pus gratii la cer”,  „Basarabia, între gulaguri și șanse”, „Basarabia e România”, „Comunismul, un alt sinonim al crimei” ș.a.
      Pentru a afla de la început cine erau „ prietenii” noștri care ne-au „eliberat” la 23 August 1944, Nicolae Dabija ne prezintă datele KGB-ului sovietic, care n-a fost deloc interesat să umfle cifrele, din care rezultă că, între 1 ianuarie 1935 și 22 iunie 1941, au fost arestați 19 milioane 840 de mii de „dușmani ai poporului”. Dintre aceștia—7 milioane au fost împușcați, câte un milion pe an. Celelalte milioane au murit în GULAG-uri. După calculele lui A. Soljenițin, în perioada 1917-1953, ar fi fost exterminate 66 700 000 de oameni.Câte 3000 de asasinate pe zi. Foametea organizată în anii 1930 a secerat viețile a încă peste 10 milioane de oameni.

cop nlNina Lavric scrie pentru o descărcare sufletesacă, ea nu are pretenţia unei creaţii de profunzime, urmăreşte artisticul, esteticul mesajului poetic  prin versul clasic uşor şi pătrunzător în mentalul lecturantului. Versurile sale sunt pline de portrete fermecătoare şi de bucurie a vieţii ,,Ce mult eu ador dimineaţa/ Când roua îmi mângâie faţa/ Cu raze de clipe senine/ Venite uşor înspre mine! “ (Ador dimineaţa).  Bucuria vieţii se configurează cu seninul ce râde ,,Râdea seninul cu rouă/ Într-un târziu zăpăcit/ Clipa despica în două/ Un orizont răvăşit”. Ce e mai important decât viziunea dincolo de real? Doar o inimă şi un suflet de poet pot să traverseze realul.  Pentru aceasta poeta se foloseşte de harul poetic divin şi personalizat în creaţia poetică aşteptând un debut deloc grăbit până la cristalizarea stilului, formei reprezentative pentru definirea creaţiei.  Odată convinsă de aceasta, poeta a aflat şi editorul potrivit pentru o frumoasă prezentare.  Cunoscutul om de cultură, poet, jurnalist, cu o carte de vizită impresionantă şi Director al Editurii  ECreator, Ioan Romeo Roşiianu, în activitatea sa de multe cărţi editate, a înscris şi această carte de debut: ,,Căutai iubirea”  a poetei  Nina Lavric.  Cartea se dovedeşte a fi  un tom valoros de poezie prin valoarea artistică a creaţiilor, prin talentul autoarei, dar şi prin universul poetic  fabulos de cuprinzător  peisagistic şi sentimental.

Menut Maximinian Crucea noptii(Menuţ Maximinian – „Crucea nopţii”, Ed. Şcoala Ardeleană, 2018)

             Poetul este cu predilecţie o făptură nocturnă, ancorată între mitic şi mistic. El găseşte noaptea şi ceea ce nu există, ca un prădător cu instincte nebănuite. Câte minuni ar putea încăpea într-o noapte, poetul le strânge la el în tolbă şi când le dă drumul ziua peste zare, este mirare de încă o facere de lume.
             Ca fin observator spiritual, Menuţ Maximinian se află în permanenţă înăuntrul fenomenelor de gândire şi simţire, fiecare carte a sa de poezie este un aflux energetic care-i reconfirmă perseverenţa de colecţionar de emoţii, nelinişti, de iluzii, de vise. „Crucea nopţii” poate fi privită sub aspect religios ori astronomic, dar şi multidirecţional, poetul nefiind adeptul sensurilor unice, fixe, de altfel la el neexistând linii drepte doar curbe şi spirale.
             În prima parte, „Copilul de apă”, construcţii terapeutice cu lumină, culori şi elemente esenţiale vieţuirii, un dans al formelor care e hărăzit să amestece substanţele în simbioze prielnice unei desfăşurări ludice benefice.

Ioan Barb Imnul frumoasei Olivetti(Ioan Barb – „Imnul frumoasei Olivetti”, Ed. Cartea Românească, 2018)

           Cu drag îmi amintesc la rându-mi de vremuri trecute petrecute împreună cu o frumoasă cu acelaşi nume, dar mă gândesc că n-o fi aceeaşi; frumoasa lui Ioan Barb e a lui şi a mea e mea – dimpreună cu Erika şi cu Consul, aşadar Olivetti. Cadenţa amintirilor dimpreună cu aceea a maşinii de scris constituie ceva colosal, iar în prafurile şi pietrişurile timpului rămân întotdeauna astfel de brazde cutremurate. A-i închina frumoasei un imn este o recunoaştere a vieţii tale trăite cu patos la fierbinţeala dorinţelor şi a visării.
            Aici şi acum, după o ţesere răbdătoare şi gândită, dincolo de neliniştile clipelor ce au fost, vedem o clipă ghem, o lume strânsă cu dăruire şi pricepere, acesta fiind „Imnul frumoasei Olivetti” al lui Ioan Barb. Lumea aceasta nefiind sferă pentru a nu se rostogoli cine ştie pe unde în van, având mici muchii, colţuri, unele tăioase, altele de decor.
            Retrăirile perfect conştiente ale poetului aduc parfumul înţepător al epocii cu o forţă care îi e cunoscută acestuia, chiar de dinainte de Olivetti, pe când pixul fulgera hârtia de scris. O fină situare în afara coordonatelor omologate, o transcedere a omul în numitul timp, şi de ce nu a timpului în frumoasa, straşnica, năstruşnica şi credincioasa frumoasă de serviciu la trăirile profunde, conjurându-le să aibă farmec şi rost.

 nvsn                 Volumul ,, Poeme pentru mai târziu”, al poetului Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) este precum un testament lăsat clipei prezente de către efemerul lăsător de semne.
                  Testamentul se scrie singur pornind de la un plannemărginit, aflat undeva sus, deasupra poetului, dincolo de el, dincolo de noi ,,[...] El se ridică prin fiecare/ cuvântul Zidului ca prin gând/ prin suflet, până Domnul îl vede” . Planul larg, propus de Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu), coboară şi se restrânge, făcându-ne să vizualizăm altitudini periculoase, colţuroase, de munte şi alunecând apoi abrupt, rămănând pentru vecie.
                 Poemul,, Aşteptare” debutează extrem de vizual, amestecde alb şi roşu, puritate şi suferinţă a gândurilor poetului, rupte şi readunate, într-o încercare nesfârşită de a lupta cu propria frică de a nu se pierde pe sine, de a nu-şi pierde iubirea sa ,,Era timpul când se încopciau gândurile/pe albul zăpezii într-o rană deschisă, /lupii urlau în faţa gerului teama/ şi o fluiera crivăţul alungat din munţi/la ferestrele tale înflorite de gheaţă.’’Poemul schimbă ritmul existent al celorlalte poeme de până la el, ritm alertce te poartă într-o călătorie uimitoare, cu viteză descendentă, până la simţirea elementelor primordiale.,,Schelete mă zgârie pe auz”/ [...] care îi produc angoase până la forţarea limitei de suportabilitatea poetului,[...] ,, pietrele au migrene şi crapă de durere/ nu mai pot suporta consistenţa mişcării’’[...] ,,Noi aşteptăm să vină lumina/ cu trenul de dimineaţă/ şi întârzie.