coperta VlahAdică, Gheorghe Țane. După mamă, și Urucu. S-a născut la Milkovița. Dincolo de Dunăre. A-nvățat preuniversitar la vecini, da` s-a făcut medic în România. A fost chirurg, în veacu` trecut. Cu preocupări gazetărești, alternativ. Ținând inspirat și-un jurnal. Cu povestea lui și-a familiei sale. A satului și-a altor locuri pe unde-a umblat. A oamenilor cu care-a venit în contact în peregrinările copilăriei, adolescenței și tinereții. Mai exact, pân` la studenție, în București. Căci aici, din păcate, se încheie  cartea izvorâtă din amintirile lăsate, util, după moarte. Precum ”Neterminata” schubertiană, odinioară, pe portativ...
 Am avut-o-n mână, cu bucurie, mulțumită doamnei Rodica Timiș, de la Craiova. Strângătoare, selectoare, meșteră ordonatoare a celor păstrate de autor prin caiete sau pe calculator. Ca să cetim azi o poveste trăită și devenită istorie incontestabil. E scrisă frumos și atrăgător, ca de un Creangă din sud. Fluent, echilibrat, pertinent. Întâmplările abundă, locurile-s zugrăvite vădit cu talent. Portrete felurite, dialoguri, nimerite. Aspecte sociale, tendințe politice. Obiceiuri și tradiții locale. Greutăți cotidiene, cazuri și necazuri diverse, sentimente, resentimente. Sub povara vremilor și-a orânduirilor.

BescucaCartea lui Marin Beșcucă, „Szebeni. Săldăbagiu de Munte al iubirii” – Editura Aureo, Oradea, 2017 – se deschide cu un text care dezvăluie, în parte măcar, relația dintre cele două părți ale titlului, „Szebeni”, pe de o parte, și „Săldăbagiu de Munte al iubirii”, pe de altă parte.
În privința numelui propriu, „Szebeni”, în context, pare a fi un cuvânt care se înconjoară de mister, identificabil cu numele unui interlocutor tăcut al vocii lirice ori sinonim / alt nume pentru Săldăbagiu de Munte, dar poate fi identificat și cu un garant ori chiar ocrotitor al „țarinei” pe care el însuși respiră, în timp ce iubirea, evident, capătă, de la început, statutul de liant al întregii construcții.
Când, mai departe, intră în scenă, „Săldăbagiu de Munte al Iubirii”, acesta se dezvăluie, pas cu pas, a fi, dinspre eul liric (în ipostaza îndrăgostitului), tărâmul de poveste pe care și-l creează, ducându-l aproape spre fabulos, cartea dezvoltându-se, în continuare, ca un amplu poem-invocație, în care femeia apare în ipostază de muză recunoscută, slujită, adorată, venerată, cântată…, drept care, se poate spune că, aici, poetul creează, schimbând, desigur, proporțiile, propria „cântare a cântărilor”, în care sentimentul iubirii este zeul pe care îl instituie, la care se închină omul, în permanență, în text existând mărci ale unui oximoronic amestec de perisabil și etern, fixate în cel mai statornic material, memoria, de unde îndrăgostitul extrage, aproape în permanență, secvențe aleatorii – numai că acestea par a nu fi doar trăite, ci și visate – și, din ele, își alcătuiește un epos, la care, apoi, se închină, luând femeia drept martor, dar și garant al imaginarului creat și în care ea devine axul a tot ce se evocă sau se construiește din manifestările prezentului.   

Vasile Rodian Surasul(Vasile Rodian – „Surâsul potecii ascunse / Din Babilonia, Ed. Anthropos, 2003)

           Se poate pune problema unei seniorităţi a cuvântului, la ceas de amiază? Nefiind o întrebare pentru Radio Erevan, aşa cum ar putea părea. Da, se poate pune şi încă bine, necesar şi justificat. Nu individualizarea cât de asemenea nici asocierea pur semantică, puţin pretenţioase cu subsolul gândirii, ne pot da măsura valorică a gestului de expresie. Dacă surâde o potecă, n-am făcut mai nimic dincolo de surâs şi de potecă. Dacă însă are loc un ascunziş sub soare, atunci poate vui şi se poate colora trebuincios pentru minte ceva sublim şi anume o idee.
           Unde e în timpul acesta poetul? Într-un influx de iniţializare şi iniţiere, e şi nu e, stări confuze pot deveni convingătoare măcar de existenţa lor dacă nu neapărat şi de utiltate, spre performanţă ideatică putând duce elemente trăite sau vrute spe trăire, care contează până la a reprezenta fiindul.
           Vaile Rodian nu se are decât pe sine atunci când vine în această carte care ridică barierele drumurilor lăturalnice dar asta neînsemnând că mai puţin circulate. Cartea e una decisă pentru a fi gravă, pornind de la două conotaţii ce pot părea antagonice.

Thanas Medi „Dar ce faci cu pantofii, o întrebă străinul, în timp ce ea se îndrepta pierzându-se pe drumul pe care venise.” „Îi pun în fața ușii, îi răspunse, ca să pară că sunt oameni și la mine în casă...”. Cum să facem, să ne umplem viaţa cu paşi, cu gânduri de paşi, unii zdraveni, alţii încercaţi şi încă neizbutiţi… Există un simţ al cupolei întoarse pentru trăirile fragede, cele tinere şi cele înaintate în vârstă, care în stare sunt să răstoarne până şi cerul să-l facă invers ca pentru folosinţă personală. Cât de puţin îţi trebuie ca să îţi populezi viaţa cu mers, nici nu trebuie să auzi bine pentru a număra paşii, că şi clocoteşti de atâta mers al lor.
            Îmi spunea ieri Oana Anca Mihaela Glasu că e fascinată şi nu pricepeam de ce iară şi iară dintr-odată. Când îmi trimite două texte traduse de ea, mă lămuresc. Este vorba despre limpezimea scrierii aromâne din Albania, unde un fin observator şi cuvântător ştie să deşurubeze elementele strategice ale existenţei nu pentru a o strica, ci pentru a o căpătui altfel, mult mai pe înţelesul nervurilor ce au un rost atunci când sunt puse pentru a străbate fiinţa. Cum s-ar zice: ‘Fiori prin mine umblă/ Şi nu am trebuinţă…’(Adrian Păunescu) şi s-ar răspunde: ba ai…

chActivitatea profesională, didactică, ştiinţifică şi publicistică desfăşurată de Nicolae Grigorie, în general sub semnătura Nicolae Grigorie Lăcriţa, sau N. Grigorie Lăcriţa1, în perioada 1993 – 2016, arată o personalitate complexă, dedicată creației, științei și dezvoltării relației cu publicul pe care l-a servit permanent de-a lungul carierei. Conceptele sale despre viață și conduita publică au determinat lumea academică, științifică și culturală să-l recunoască drept o personalitate veritabilă a comunității craiovene şi naţionale, cu o activitate publicistică de anvergură națională, beneficiar al numeroase aprecieri din partea publicațiilor de specialitate, al mass-media şi al unor foruri academice.
Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Craiova, curs de zi, secţia Finanţe, promoţia 1975, primind „DIPLOMA DE LICENŢĂ în ştiinţe economice, specializarea FINANŢE”, înregistrată la Minister sub nr. 222.769 şi la Universitate sub nr. 2.827/13 aprilie 1976, examenul de diplomă fiind promovat cu media 10 (zece).
După terminarea facultăţii, a lucrat în diferite unităţi de producţie, în compartimentele financiar-contabilitate; calculaţia costurilor, preţurilor şi tarifelor; organizarea şi normarea muncii; retribuirea muncii.
În decembrie 1978, în timp ce lucra ca economist în compartimentul financiar-contabilitate din cadrul Schelei de Extracţie Petrol şi Gaze din Craiova, a susţinut şi promovat examenul de înscriere la doctorat, fiind admis începând cu 15 ianuarie 1979 sub îndrumarea eminentului prof. univ. dr. Alexandru Gheorghiu din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, având ca temă „Perfecţionarea metodologiei de calcul şi a sistemului informaţional privind amortizarea mijloacelor fixe în industria extractivă de petrol şi gaze”.