Diana Vrabie„Cât de simplă, adâncă și previzibilă ar fi lumea dacă adevărul s-ar arăta necăutat
ori dacă n-ar trebui extras cu undița silogismului din confuzia realităților!” (C. D. Zeletin)

Literatura apoftegmatică prin care înțelegem o scriitură aforistică memorabilă, asemenea unei sentințe filosofice, exprimată simplu și lapidar, are o istorie milenară, luând naștere o dată cu apariția scrisului propriu-zis. Filosofii Greciei Antice, dar și ai Orientului Antic au optat cu o deschidere surprinzătoare pentru această formă sentențiară pentru a face, ceea ce se numea în tradiție elină „paideia”, adică o educare a sufletului pentru formarea lui.
O invitație la reflecție în vederea ecologizării  spiritului, ne propune C. D. Zeletin, în volumul Zdrențe în paradis , apărut la editura Spandugino, în 2012. Chiar dacă autorul ne avertizează că „nu este o carte de aforisme, ci mai degrabă de reflecții care dezvoltă paradoxuri”, volumul răspunde imperativelor prozei apoftegmatice. Concepute cu nerv și intensă aplecare filosofică, suple și sclipitoare, aceste „frângurele”, după cum le numește autorul însuși, reprezintă reverberațiile unei experiențe profunde de viață. Tatonând registrele filosofice, psihologice, morale, sociale, literare, autorul denotă sensibilitate contemporană, fără a se acoperi cu haina moralismului ostentativ: „Începe să mă stingherească tot mai mult vulgaritatea pe care o percep în psihoza părăsirii patriei” (p. 14).

Marin Bescuca Monstrul(Marin Beşcucă – „Monstrul de pe Dilimanjaro”, Ed. Papirus Media, 2019)

             Semanticul se poate arăta lumii sobru sau atins de prea-metamorfic, depinde cu câte cravate e obişnuit să umble  sau câte ghionturi poate lua drept stimuli. În contact cu factori externi catalizatori sau inhibatori, se schimbă coordonatele moleculare în timpul răzvrătirilor substanţei scăpate din forme de conservare înspre acelea de circuit.
              Avem o multitudine de născociri şi aranjamente ambientale cu floricele şi cu scaieţi, la îndemână atunci când trebuie să ne pregătim de  evenimente majore cum ar fi fericirea sau deznădejdea.
              Dacă e să amănunţim ideea facerii şi contra-facerii, avem plus-substanţă şi minus-substanţă, asta după ce am înlăturat numai-substanţa. Devoalăm banalul şi îl sucombăm din firesc, astfel încât să mai putem avea parte de echilibristici care să merite osteneala trăirii.

ingerii soareluiScriitorul teleormănean Mihail Tănase (n. 19 ianuarie 1971, com. Plopii Slăvitești, jud. Teleorman) are o carieră literară impresionantă. Începând din 1997 și până în prezent, a publicat nici mai mult, nici mai puțin decât 34 de cărți de poezii, articole, recenzii, eseuri, proză scurtă sau romane, însumând aproape 3500 de pagini de literatură originală.
Deși este țintuit din fragedă adolescență într-un scaun cu rotile, a demonstrat că spiritul și voința omului ies întotdeauna biruitoare în lupta cu timpul, cu neputințele trupului, cu prejudecățile oamenilor, devenind scriitor profesionist, și anume, membru al Ligii Scriitorilor din România, filiala București (din 14 noiembrie 2008).
De asemenea, este membru al grupărilor literar-culturale „Amurg Sentimental” din București (din 2003) și „Observator” din Germania, precum și redactor al cotidianului alexăndrean „Mara” (din martie 2010).
Recunosc că nu este prima dată când citesc o carte semnată de Mihail Tănase. În ultimii zece ani am avut prilejul să citesc câteva volume de versuri ale acestuia (Frunze de toamnă, 2000; Chemări târzii, 2002; Dintr-o lacrimă de înger, 2002; Prizonier timpului, 2005; Surâs într-o lacrimă, 2006), suficiente cât să mă conving că este un poet foarte bun și, mai ales, un excelent autor de poeme într-un vers.

Ioan AndreicaVolumul de poeme „Unde pe timp”, Editura „EcoPrint” Satu Mare a poetului sătmărean Ioan Andreica îl defineşte întru totul pe poetul şi omul Ioan Andreica. Versurile  întâlnite aici sunt line, muzicale, scrise cu sinceritate. Ele nu fac vâlvă, sunt aşezate din inimă pentru inimă, sunt raţionale şi reflectă distanţa dintre cer şi pământ, exprimă un univers din viaţa poetului, cu bune şi rele, cu izbânzi, bucurii şi mici eşecuri. Poemele sunt emoţionale, pasionale, sensibile iar temele abordate sunt  acelea ale iubirii şi meditaţiei.
Pentru poet criza reprezintă „Borcane cu vid/rafturi”, viaţă este pur şi simplu „1939-2008” iar linia vieţii e dată de „^^^Bărbaţi^^^Femei” şi lumea e atât cât suntem noi: „Un orizont/Se învârte/În raport cu întoarcerea mea/Eu şi cu tine/Încolţiţi de hiene/Cu sutane/Ne devorăm trăirile/Într-un permanent spectacol/Lumea e atât cât suntem noi”.
Nu există poezii care să nu te surprindă plăcut, fie că poetul Ioan Andreica vorbeşte despre credinţă, timp, anotimp, sistem politic, moarte, renaştere, tristeţe, iubire şi am să specuiesc, în acest sens câteva din versurile acestui volum:

Mircea Munteanu MongolulLucian Boia – „De ce este România altfel", Ed. a-II-a, Editura Humanitas, București, 2018

Prefață

Autorul începe - în prefață - prin a răspunde unor critici la prima ediție.
Nu importă prea mult cine citește cartea, va vedea despre ce este vorba. Totuși, există o idee care trebuie dezvoltată. Unul dintre critici consideră că românii nu trebuie descurajați. Tocmai acum când încearcă să se desprindă de modelele trecute și să facă ceva pozitiv. Boia răspunde cu umor: „Atunci, mai bine să-i mângâiem pe creștet....". Desigur are dreptate. Teza comunistă a lui „Nu-i momentul acum" nu-și are rostul. (Sau nu-și mai are rostul?)
Dar vrând să îndrepți greșelile trecutului și să corectezi viziunea istorică greșită, cultivată de istoriografia comunistă, nu înseamnă să blamezi un popor și / sau să-l scoți la colțul de rușine. Sau în fața „careului"... (Mai țineți minte metoda comunistă, de a educa atât elevii în culpă, cât și pe privitori?)
Trebuie să semnalezi greșelile de interpretare și eventualele falsuri, păstrând echidistanța necesara studiului „Sine ira et studio."