cop 1 Ganea „Dance me very tenderly and dance me very long/ We`re both of us beneath our love, we`re both of us above” (Dansează-mă foarte tandru și dansează-mă îndelung/ Noi suntem sub dragostea noastră, noi suntem mai presus...), spun versurile cântecului „Dance me to the end of love”, al lui Leonard Cohen, versuri care ar putea constitui un motto pentru volumul de proză și versuri al autoarei Domnița Ganea, „..........”, apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare. Invitația la dans aparține autoarei care, într-o manieră extrem de sensibilă, debordant de sensibilă, ne primește pe ringul de dans al vieții unor personaje dragi sufletului său: „Și-n dans de timp trecut / Și-n dans de timp prezent / Viața-și prelinge lin / Clipe, Destin, iubiri, visări” (Ritm). Să dansezi nu e ușor, dar să dansezi cu viața... e foarte dificil. Domnița Ganea ne propune să asistăm la un dans trepidant al vieții unor oameni care trăiesc în sufletul ei, oameni iubiți, după cum ea mărturisește: „Vă iubesc atât cât poate nu v-am putut-o arăta mereu, vă iubesc și sunt mândră că sunteți părinții mei, cei cu dragoste de cărți, inteligenți, harnici, simpli și frumoși”. Chiar dacă confesiunea se referă la părinți, aceasta poate încadra pe toți dragii inimii sale.
Albert Camus spunea: „Trebuie să trăim și să creăm. Să trăim până la lacrimi.”  Exact acest lucru îl face și Domnița Ganea în volumul de față, impresionând cititorul „până la lacrimi” prin funcția relatării subiective, prin detaliile legate de întâmplările unor oameni care au trăit viața, nu doar au fost trecători prin ea. Și lacrimile care inundă ochii nu sunt doar de tristețe, ci și de fericire, sunt lacrimi ale inimii sale, transferate în cămările sensibilității cititorului.

Ioan Romeo Rosiianu zambind 180Călătoria e o experiență de viață, dar să fii călător pe drumuri neumblate, deschizător al acestora e cea mai frumoasă realizare a vieții.
  
        R.W. Emerson spunea: „Nu urma calea unde te duce drumul. Mergi mai degrabă acolo unde nu există nicio cărare și lasă o urmă.”
        Așa a făcut și poetul „Scrisorilor...”, deschizând o poartă largă a călătoriilor sufletești, un drum anevoios pe care a pășit și pe care l-a bătătorit pentru cei dornici de frumos. Pornind de la poemele sale ce călătoresc luminos spre suflete prin trăirile și simțămintele deosebite, poetul te face să treci prin anumite stări și dimensiuni existențiale. „Scrisorile...” cuprind în ele o vastă lume, o scenă pe care se perindă actori, toți protagoniști în piesa jucată.
       Citindu-le, descoperi viața și arta, religia, filosofia, iar versurile au rolul de a te îmbogăți spiritual, o bogăție care te înnobilează. Nu citești o banală scrisoare adresată „iubitei”, ci un capitol sau mai multe de viață, un drum care ți se deschide sufletului și ochilor minții întru edificarea ta față de creația lui Dumnezeu, dar și față de sufletul poetului. Prezența aproape constantă a sfinților și a lui Dumnezeu adâncește profunzimea dictonului latin „Nihil sine Deo”: „Iubito, Dumnezeul cuvintelor se ascunde în tăcerea din ele/ Iubito, Dumnezeul tăcerii se ascunde dincolo de propria tăcere/... împreună călător cu ei trec printre oameni și umbre în clipe de pripas” (Scrisoare despre Dumnezeul cuvintelor și Dumnezeul tăcerii).

dinaLectura unor versuri publicate de curând de NICOLAE VĂLĂREANU SÂRBU într-o revistă târgovișteană m-a trimis cu gândul la ultimele două volume pe care am avut plăcerea să le citesc, completând în mod fericit impresia pe care mi-o făcuse, cu un an în urmă, „Insomnii de lumină”, despre care am și scris evidențiind faptul că tematica diversă a poemelor reprezintă „un tot al imaginilor, al amintirilor și al gândurilor unui poet interesat de unitatea în alteritate a vieții, a lumii, a propriului sine implicat în diverse aspecte ale existenței”.
            Unul dintre noile sale volume, „FEMEIA DE PLOAIE” (Editura eCreator, 2019), are un titlu   semnificativ prin asocierea inedită și surprinzătoare a două cuvinte aparținând unor arii lexico-semantice total diferite, chiar opuse, din moment ce „femeia” reprezintă umanul în esența lui, iar „ploaia” intră în sfera fenomenelor naturale, atunci când „prin aerul fraged/coboară răcoroasa ploaie/așteptată cu dinți de lapte/în ierburi unde cântă roua/și lumina alungă curcubeul/dincolo de arcul subțire al orizontului” („La trecerea femeii printre flori”), de cele mai multe ori benefică omului, alteori devenind un cataclism care îi amenință viața. Dacă avem în vedere partea plină a paharului, asociată cuvântului „femeia”, „ploaia” devine simbolul purificării omului și, în același timp, al germinației firii, dar și al continuității veșnice a umanității pe pământ. Chiar poemul care dă titlul volumului cuprinde, implicit, rolul creator al femeii care dă viață și, în același timp, rostul germinativ al ploii, poetul îndemnându-și cititorul să-și pună „la ferestre/frumoasele curcubeie ale dimineții” și să aștepte „femeia de ploaie”, căci ea „te atinge cu fiorul ei înlănțuit de fluturi”, altfel spus ea îi alungă îndoiala și tristețea, îi umple inima de bucurie și dragoste, așa cum ploaia ajută la înflorirea și rodirea naturii.

coperta VlahAdică, Gheorghe Țane. După mamă, și Urucu. S-a născut la Milkovița. Dincolo de Dunăre. A-nvățat preuniversitar la vecini, da` s-a făcut medic în România. A fost chirurg, în veacu` trecut. Cu preocupări gazetărești, alternativ. Ținând inspirat și-un jurnal. Cu povestea lui și-a familiei sale. A satului și-a altor locuri pe unde-a umblat. A oamenilor cu care-a venit în contact în peregrinările copilăriei, adolescenței și tinereții. Mai exact, pân` la studenție, în București. Căci aici, din păcate, se încheie  cartea izvorâtă din amintirile lăsate, util, după moarte. Precum ”Neterminata” schubertiană, odinioară, pe portativ...
 Am avut-o-n mână, cu bucurie, mulțumită doamnei Rodica Timiș, de la Craiova. Strângătoare, selectoare, meșteră ordonatoare a celor păstrate de autor prin caiete sau pe calculator. Ca să cetim azi o poveste trăită și devenită istorie incontestabil. E scrisă frumos și atrăgător, ca de un Creangă din sud. Fluent, echilibrat, pertinent. Întâmplările abundă, locurile-s zugrăvite vădit cu talent. Portrete felurite, dialoguri, nimerite. Aspecte sociale, tendințe politice. Obiceiuri și tradiții locale. Greutăți cotidiene, cazuri și necazuri diverse, sentimente, resentimente. Sub povara vremilor și-a orânduirilor.

BescucaCartea lui Marin Beșcucă, „Szebeni. Săldăbagiu de Munte al iubirii” – Editura Aureo, Oradea, 2017 – se deschide cu un text care dezvăluie, în parte măcar, relația dintre cele două părți ale titlului, „Szebeni”, pe de o parte, și „Săldăbagiu de Munte al iubirii”, pe de altă parte.
În privința numelui propriu, „Szebeni”, în context, pare a fi un cuvânt care se înconjoară de mister, identificabil cu numele unui interlocutor tăcut al vocii lirice ori sinonim / alt nume pentru Săldăbagiu de Munte, dar poate fi identificat și cu un garant ori chiar ocrotitor al „țarinei” pe care el însuși respiră, în timp ce iubirea, evident, capătă, de la început, statutul de liant al întregii construcții.
Când, mai departe, intră în scenă, „Săldăbagiu de Munte al Iubirii”, acesta se dezvăluie, pas cu pas, a fi, dinspre eul liric (în ipostaza îndrăgostitului), tărâmul de poveste pe care și-l creează, ducându-l aproape spre fabulos, cartea dezvoltându-se, în continuare, ca un amplu poem-invocație, în care femeia apare în ipostază de muză recunoscută, slujită, adorată, venerată, cântată…, drept care, se poate spune că, aici, poetul creează, schimbând, desigur, proporțiile, propria „cântare a cântărilor”, în care sentimentul iubirii este zeul pe care îl instituie, la care se închină omul, în permanență, în text existând mărci ale unui oximoronic amestec de perisabil și etern, fixate în cel mai statornic material, memoria, de unde îndrăgostitul extrage, aproape în permanență, secvențe aleatorii – numai că acestea par a nu fi doar trăite, ci și visate – și, din ele, își alcătuiește un epos, la care, apoi, se închină, luând femeia drept martor, dar și garant al imaginarului creat și în care ea devine axul a tot ce se evocă sau se construiește din manifestările prezentului.