Generației mele ,și nu numai,ni s-a predat o istorie a României dacă nu falsificată(mult spus!), dar cel puțin incompletă, cu multe goluri,multe neajunsuri,care în niciun caz nu ne avantajează.Dimpotrivă!Mă refer la originea noastră geto-dacă, la limba noastră de sorginte dacică,la scriere,la identitatea noastră.Sunt probleme tratate insuficient,sau pe alocuri deloc,aspect ce aruncă o notă defavorabilă, o umbră asupra istoriei noastre.Sunt istorici și cercetători istorici de altă naționalitate care ne prezintă trecutul nostru într-o altă lumină decât cea pe care o cunoaștem noi și generațiile mai tinere despre trecutul nostru.
         Am prezentat în coloanele ziarului local „ Drum” mai multe articole pe această temă.În ultimul număr  ( nr.583-ianuarie 2016) am scris un articol despre  „Tăblițele de la Tărtăria” care ne dau de înțeles că prima scriere din lume a apărut în România (la Tărtăria ,lânga Alba-Iulia) și nu în Sumer (în Mesopotamia).Iată ce scrie arheologul  italian Marco Merlini (n.1953) referitor la aceste tăblițe și la oasele găsite alături de ele : “…oasele  ca și plăcuțele sunt foarte vechi.Acum este o certitudine.Este rândul nostru să gândim ca scrierea a început in Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene .

 1. Ideea tipăririi primului ziar în limba română din Maramureș

            În vâltoarea evenimentelor din Noiembrie – Decembrie 1918, în unitățile administrativ-teritoriale de atunci din Transilvania și Maramureș, acolo unde exista un procent semnificativ de populație românească s-au constituit organe de conducere provizorii numite „sfaturi”, la toate nivelurile: la nivel central (Marele Sfat Național Român de la Sibiu, condus de un Consiliu Dirigent prezidat de Iuliu Maniu), apoi la nivel de comitate, orașe și sate. Evident, nici Maramureșul nu a făcut excepție. După cum se știe, pe 3 noiembrie 1918 Austro–Ungaria a semnat armistiţiul. Ostaşii români întorşi acasă cu întregul echipament militar asupra lor au constituit gărzi naţionale în fiecare sat din Maramureş. Pe 22 noiembrie în capitala Comitatului, la Sighetu Marmației a fost organizată o mare Adunare Naţională românească, având aproximativ 10.000 de participanţi, care au ales delegaţii maramureşeni la Adunarea de la Alba Iulia şi pe membrii Sfatului Naţional Român al Comitatului Maramureş. Sfatul a fost compus inițial din 34 de persoane, în frunte cu preşedintele Vasile Chindriş[1]. Vasile Filipciuc, un avocat înstărit din Vișeu de Sus și frate cu marele istoric al Maramureșului Alexandru Filipașcu, s-a angajat să înfiinţeze la Sighet un ziar românesc care să se numească „Sfatul”, ca organ de presă al Sfatului Naţional Român Comitatens Maramureș.

   In fiecare an in luna noiembrie cu precadere in Transilvania sub puternica influenta si traditie catolica de sute de ani ,simtim si traim un ritual al luminii si luminarii memoriei celor dragi plecati dintre noi ,prin aducerea aminte a memoriei trainde care din casele noastre se preling spre cimitire unde devin veritabile gradini de flori si lumina ca si cea a lui Iosif din Arimateea, in care a fost inmormantat Mantuitorul nostru Isus Hritos .
  Din cele mai vechi timpuri ,toate culturile lumii au dezvoltat ,mentinut si impartasit un adevarat cult al raposatilor,care chiar daca trupesc sunt morti ,in memoria apartinatorilor sunt intr-o continua viata in imagini si memorie,asa cum limba engleza o defineste poate cel mai bine prin expresia “living memory”.
Chinezii amenajau intr-un colt al casei un altar in memoria strabunilor ,unde ardea candela zi si noapte.
 Romanii in paganismul lor traditional , construiau mici altare ,si i-si numeau mortii zeitati casnice...Marcus Agrippa in anul 27 I.C a construit Pantheonul din Roma unde marii preoti tineau slujbe in cinstea TUTUROR zeitatilor romane...aceasta Biserica pagana a fost transformata in Biserica Crestina in anul 610,Papa Bonifaciu al IV-lea sfintind-o in cinstea TUTUROR martirilor cazuti pt Hristos si In Hristos avand hramul Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Regina Martirilor Sancta Maria ad Martyres !
Egipteni poate cei mai cunoscuti cu proiectele lor pamantesti , ce vizau locuintele lor vesnice ,zidite din pacate...Astfel omul creat dar inca nerascumparat avea acea dorinta arzanda de a ramane  spiritual alaturi de cei dragi,dupa trecerea in valea mortii.

Așa după cum știe tot românul, la 1 Decembrie 1918 s-a realizat Marea Unire a teritoriilor românești, îndeplinindu-se visul de secole al locuitorilor vechii Dacii, idealul lor de a fi cu toții împreună. Nu vom reaminti modul cum au decurs evenimentele, lucru îndeobște cunoscut . Vom aminti aici rolul pe care l-au avut doi ,,cvasinecunoscuți" marelui public și cărora România și românii le datorează enorm. Este vorba despre francezii Robert Ficheux și Emmanuel de Martone, vorbitori de limbă română și mari prieteni ai României. Și unul și celălalt erau iluștri geografi, recunoscuți pe plan mondial, ambii fiind licențiați ai celebrei Universități Sorbona din Paris .
Robert Ficheux a fost corespondent străin și membru de onoare din străinătate al Academiei Române. Și-a susținut teza de doctorat cu un subiect privitor la studiul geomorfologic al întregului masiv al Munților Apuseni din țara noastră. În urma recomandării lui Emmanuel de Martone a fost încadrat la Institutul Francez de Înalte Studii din București (1924-1927), pentru ca între 1932-1935 să dețină funcția de secretar general al institutului.

Sărut mâinile, Doamnelor.
Bun găsit, Domnilor.
Vă îmbrățișez părintește, dragi eleve și elevi ai Liceului Tehnologic din Filiași, orașul cu miresme de pandur, prin care Tudor Vladimirescu și Mihai Eminescu și-au purtat pașii, cu ecouri grave, de clopot de catedrală, meditând asupra destinului neamului românesc.
Îngăduiți-mi să încep prin a vă reaminti câteva judecăți de valoare exprimate, în timp, despre cel mai tradus scriitor român din toate timpurile.
Tradus în 78 de limbi și publicat în peste 125 de țări, de pe toate continentele.
Cel despre care zeci de exegeți ai lumii au scris cărți fundamentale pentru literatura europeană și universală: Mihai Eminescu.
Al cărui miraj a fost atât de copleșitor încât Amita Bhose, din India, a învățat limba română, pentru a-i citi poeziile în original și a le traduce în hindi, după care a revenit definitiv în România, unde s-a stabilit și a trăit până la începutul anilor 1990, când a decedat cu Eminescu în inimă și-n gând.
Cel despre care exegeta italiană Rosa del Conte a scris excepționalul volum Eminescu sau despre Absolut, francezul Alain Guillermou: Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, rusul Iurii Kojevnicov: Eminescu și problema romantismului, Amita Bhose, deja amintită: Eminescu și India, iar Svetlana Paleologu-Matta, stabilită la Zurich, în  Elveția: Eminescu și abisul ontologic.