La data de 1 octombrie 1875, Ion Creangă a debutat în revista "Convorbiri literare" cu "Soacra cu trei nurori". Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice "Amintiri din copilărie". (n. 1 martie 1837 - d. 31 decembrie 1889)

Pe 1 martie 1837 se năştea la Humuleşti Ion Creangă, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români.

Deşi în ''Fragment de biografie'' Ion Creangă însuşi spune că s-a născut pe 1 martie 1837, data naşterii sale este incertă, deoarece, conform unei mitrici (condici)

de nou-născuţi din Humuleşti publicată de Gh. Ungureanu, Creangă s-ar fi născut pe 10 iunie 1839. Creangă a mai avut încă şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.

Tinereţea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale ''Amintiri din copilărie''. În 1847, începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal.

    Nu-i de ici de colo să scrii despre un titan al literaturii universale. Întâi că Gustave Flaubert, în calitate de mare pontif al realismului critic prin capodopera Doamna Bovary, a fost analizat şi răsanalizat până dincolo de cuvintele rostite şi până în vecinătatea gândurilor sale nerostite: Albert Thibaudet vorbea la vremea lui de rolul imperfectului şi al participiului prezent la asigurarea cadenţei frazei flaubertiene, criticul Sainte-Beuve – în pofida sentimentelor de prietenie nutrite faţă de marele artist - n-a ezitat să amintească de defulări ale sadismului în romanul Salammbô, dar cu toţii cei care s-au aplecat în ultimul veac şi jumătate asupra operei lui Flaubert, au fost fermecaţi ba de perfecţiunea atinsă în gradarea acţiunii şi dozarea efectelor, ba de culmile greu de egalat graţie stilului său simplu, elegant şi curgător, stil în care – este de părere Vera Călin – „vizualul domină, căci epitetele cu valoare afectivă sunt extrem de rare, pe când cele optice au o mare frecvenţă”, ba de copioasele influenţe exercitate de patriarhul retras dar neclaustrat la Croisset, pe malul Senei, influenţe evidenţiate până şi în opera celebrului nostru compatriot Eugen Ionescu.
    Pe de altă parte, zace în fiecare dintre noi cei înzestraţi cu un minim simţ al ridicolului, acea teamă inconştientă în atavismul ei de-a nu rosti platitudini, altfel spus lucruri arhiştiute ce-i vor face pe atotştiutori să strâmbe din buze ori să zâmbească cu dispreţ atunci când vor binevoi să-şi arunce ochii pe nevrednicul rod al unor meditaţii febrile.

Sărbătoarea unui trup hăituit întru întrebări ontologice și sângerări extatice, paradoxal reconfortante - chit că îți dau și frisoane de Țipăt mut, precum în celebrele patru picturi ale precursorului expresionismului, norvegianul Edvard Munch -, par mai toate creațiile, în primul rând lirice, ale meridionalului Mircea Anastasie Borcan, transplantat din Bârca doljeană direct în inima și Capitala Reîntregirii neamului românesc/ Capitala Marii Uniri: Alba Iulia.
    Dorul de obârșii îi poartă pașii spre vatra străbună, azi, 25 octombrie 2019 – în ajunul sărbătoririi Patronului Spiritual al Craiovei: Sfântul Mare Mucenic DUMITRU, Izvorâtorul de Mir.
    Dacă în prima decadă a acestei luni Brumar, dar cu vibrații estivale, la Clubul de lectură al seniorilor din cadrul Bibliotecii Județene Alba: „Lucian Blaga”, era aniversat Ion Mărgineanu, figură proeminent-legendară, alături de Aurel Pantea, din ceata poeților de sub adierea Lancrămului și a Râpei Roșii -, astăzi, în Cetatea Băniei (unde Bravul Voievod Mihai Viteazul zămisli ideea primei uniri politice a românilor, sub sceptrul său fulgurant-fulgerător de Restitutor Daciae) îl întâmpinăm cu pâine și cu sare pe Fiul nostru rătăcitor: Mircea Anastasie Borcan, care a deprins arta și știința de mare subtilitate de a altoi Spiritul Transilvan, pe trunchiul viguros, însă mereu fraged, al celei dintâi rădăcini ancestrale din Ființa și din Fiirea sa – Spiritul Olteniei.

La 29 septembrie 1888 a încetat din viaţă poeta Iulia Haşdeu, fiica scriitorului B.P. Haşdeu (n. 14 noiembrie 1869).
Bogdan Petriceicu Hasdeu este unul dintre marii carturarii care fac cinste culturii romanesti, o personalitate unica, pluridisciplinara, un om erudit pentru care cunoasterea nu era decat o mare adanca in care se imbaia cu placere.
Noi, cei de astazi, il cunoastem din lucrarile sale sau din biografiile mai mult sau mai putin romantate ale altor autori. Printre contemporanii sai, insa, Hasdeu era un mare om de cultura, dar pana la urma, un om. Credinta i-a fost greu pusa la incercare atunci cand Dumnezeu i-a luat averea sa cea mai de pret: viata fiicei sale, Iulia.

Cei ce au impartasit durerea familiei care nu si-a mai revenit niciodata dupa aceasta pierdere, sustin ca daca Iulia Hasdeu ar fi avut o existenta mai lunga, geniul ei nu ar fi cunoscut precedent in limba romana, intrecandu-l chiar si pe cel al lui Eminescu.

La 26 septembrie 1889, în Germania, s-a născut Martin Heidegger, cel mai important filosof al secolului al XX-lea, ce a avut o mare influenţă asupra filosofiei contemporane.

Martin Heidegger s-a născut la Messkirch, un orăşel liniştit, conservator şi religios, iar acest lucru a constituit o influenţă formatoare asupra lui şi a gândirii sale filosofice. În anul 1909 acesta a petrecut două săptămâni în cadrul Ordinului Iezuit înainte de a-l părăsi (probabil din motive de sănătate) pentru a studia teologia la Universitatea din Freiburg. În 1911 acesta a schimbat domeniul, trecând la filosofie. În 1913 dă examenul de doctorat ("Teorie despre sentinţă în psihologism") şi în 1916 examenul de docenţă la Heinrich Rickert ("Categoriile şi teoria semnificaţiei lui Duns Scotus").

A început să predea în 1915. În 1917 s-a căsătorit cu Elfride Petri, cu care a avut doi fii (Jörg şi Hermann), de care nu s-a mai despărţit niciodată (deşi aventura sa cu Hannah Arendt, studenta sa la Marburg la mijlocul anilor 1920, este binecunoscută).

Nu există multe puncte de cotitură veritabile în istoria filosofiei, momente în care ceva cu adevărat nou s-a născut în istoria minţii umane. Însă Martin Heidegger reprezintă un astfel de punct.