Programa națională a educației preşcolare se bazează pe valorile pedagogiei preşcolare universale, pe specificul național, pe recunoaşterea internațională în domeniul învățământului preşcolar. De asemenea, se bazează şi pe respectarea drepturilor copiilor şi pe o nouă existență a învățământului preprimar(preşcolar), care aprofundează realitățile şi disponibilităție concrete ale practicii educatoarelor din unitățile de învățământ preşcolar.
În vederea stabilirii principiilor pedagogice ale muncii din grădiniță este necesar să plecăm de la următoarele trei coordonate:
a). educația preşcolară trebuie să se orienteze spre dezvoltarea personalității copilului;
b). copilul este o personalitate în formare, motiv pentru care are dreptul la o atenție specială;
c). familiei îi revine datoria de a realiza educația copilului, iar grădinița are rolul de a completa şi dezvolta această educație.
În completarea şi în dezvoltarea acestei educații, în conformitate cu Programa națională, trebuie să pornim de la ideea că omul este unic, irepetabil, de neînlocuit şi, în acelaşi timp, adaptabil şi sociabil.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: IMAGINEA COPILULUI ÎN CONTEXTUL MUNCII ÎN GRĂDINIȚĂ
Există foarte multe profeții cu privire la Antihrist. Unele dintre ele sunt adevărate și se împlinesc sub ochii noștri chiar în aceste zile, altele poate se vor împlini sau poate că nu, iar unele dintre acestea cu siguranță nu se vor împlini. Antihristul există cu siguranță, este printre noi și, în scurt timp, își va face apariția în public. Cum îl vom recunoaște însă?
Dintre toate profețiile și semnele ce ne-au fost transmise despre acesta, una singură este absolut sigură și fără putință de tăgadă. Îl veți recunoaște după înțelepciunea sa cea ieșită din comun. Este scris despre Șarpe: ,,Șarpele însă era cel mai șiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu”(Facerea3:1), dar în Biblia de la Blaj(1795) apare o formă pe care noi o considerăm mai potrivită: ,,Iară șearpele era mai înțălept decât toate fierile ceale de pre pământ, care le-au făcut Domnul Dumnezeu”(Facerea3:1). Așa cum Mântuitorul este Dumnezeu, la fel Antihristul este Diavolul.
- Detalii
- Scris de Vasilie Aurelian Alin
În ceea ce îl priveşte pe Milan Kundera şi romanele acestuia trebuie să remarcăm încă de la început un prim aspect foarte important ce-l constituie întrepătrunderea tragicului colectiv al omenirii (Istoria) cu tragicul individual sub formă de destin sau posibilitate umană. Kundera nu vede în Istorie doar un cadru, un înveliş al existenţei tragice, ci devine ea însăşi o parte constitutivă şi inseparabilă a destinului uman: ,,Nu numai împrejurarea istorică trebuie să creeze o situaţie existenţială nouă pentru un personaj de roman, dar şi Istoria trebuie să fie înţeleasă şi analizată în ea însăşi ca situaţie existenţială’’.
Această analiză a istoriei ,,în ea însăşi’’ ca situaţie existenţială ne dezvăluie în romanele lui Kundera apartenenţa totală a destinului personajelor la lumea lor proprie pe de-o parte şi imposibilitatea depăşirii propriilor limite pe de altă parte. Aşa cum singur mărturiseşte în cartea sa Arta Romanului, Kundera se inspiră din filosofia lui Heidegger în proiectarea sa romanescă, imprimând personajelor şi lumii lor o consubstanţialitate originară: ,,Heidegger caracterizează existenţa printr-o formulă arhicunoscută: in-der-Welt-sein, faptul de a fi în lume. Omul nu se raportează la lume ca subiectul la obiect, ca ochiul la tablou: nici chiar ca actorul la decorul unei scene. Omul şi lumea sunt legaţi ca melcul de cochilia lui: lumea face parte din om, ea e dimensiunea lui şi, pe măsură ce lumea se schimbă, existenţa(in-der-Welt-sein) se schimbă şi ea’’.
- Detalii
- Scris de Vasilie Aurelian Alin
Citește mai departe: Tragicul în Gluma şi Insuportabila uşurătate a fiinţei
Aşa după cum arătam în MARGINALII(6), rolul cel mai important pe care sofiştii l-au avut în istoria esteticii s-a oprit asupra modului în care au reuşit să reformuleze întreaga concepție despre producția umană conştientă, despre aşa zisa "tehnică" oratorică, prin influența exercitată de transmutația la care au supus meseria de orator, devenită artă.
În preocuparea lor pentru traducerea în practică a acestui proces, sofiştii căutau şi incercau să se sprijine pe unele principii intelectuale, cu toate că retorica are în comun cu celelalte arte obiectivul plăcerii, al delectării, prin orientarea sa către intelect, deosebindu-se astfel de restul artelor în privința mijloacelor de realizare ale acestei delectări.
Unul dintre scopurile sofiştilor era si acela de a domina masele, gloata, dacă nu cel mai important.
Astfel, ei şi-au adaptat mijloacele scopurilor urmărite, inventând reguli care pot fi susținute de faptele lor şi stabilind în felul acesta o legătură cauzală între mijloacele artistice şi rezultatele aşteptate.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: MARGINALII(7) - IDEEA DE ARTĂ, GERMINATĂ DIN RETORICA SOFISTĂ
Cândva, în textul Nevoia omului de fericire, făceam următoarea afirmație: „Fericirea nu este un simplu concept, ori un ideal imposibil de atins. Ea este o neîntreruptă năzuință umană, ce poate și trebuie să fie convertită în realitate, dar o năzuință articulată pe firea, educația și aspirațiile fiecărui individ în parte”.
Adăugam apoi că fericirea se mișcă spre împlinire în interiorul sistemului tridimensional credință-iubire-bine (un om credincios cunoaște mai lesne și mai intens decât necredinciosul fericirea ce rezultă din înfăptuirea binelui, iar iubirea trebuie văzută de toți muritorii ca cea mai puternică forță universală – Iubirea e Dumnezeu și Dumnezeu e Iubire) și că sensul ei moral-umanitar de acțiune este dinspre interior spre exterior, dinspre individ către semeni, firește, cu inerentele întoarceri și autoreglări ale focarului de iradiere, mereu însetat de atotomenesc.
Mă rog, „câte bordeie, atâtea obiceie”: Seduși de carnal, tot mai mulți oameni caută fericirea acolo unde se manifestă doar aparențele acesteia (bani, putere, faimă, plăceri) și tot mai puțini dintre ei ajung să guste din divina substanță a adevăratei fericiri, o fericire în așteptare pe drumul anevoios spre desăvârșire. E drept că mai există și categoria deloc neglijabilă a căldiceilor (credincioșii fără credință și ateii religioși pomeniți de scriitorul suedez Pär Lagerkvist), despre care Apostolul Ioan spune următoarele în Apocalipsa (3/16): „Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea”...
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Fericirea-n bani scăldată e-n esența ei ratată