l          Multă vreme, artele mecanice au fost denumite arte poetice, din cauză că presupuneau confecționarea, facerea unui anumit obiect material, ca o casă, o bancă sau o farfurie, iar mai apoi au fost clasificate separat de artele teoretice și practice care au fost discutate de Aristotel. 
          În această clasificare, pictura a devenit o formă de poezie, din cauză că pictura este un lucru facut și rămâne accesibil simțurilor după confecționarea lui. 
          Sfântul Augustin a grupat artele practice, al căror scop este o acțiune, nu o lucrare, laolaltă cu artele poetice, numindu-le pe amândouă arte mecanice, deoarece nu conduceau spre un mediu spiritual și nu se exercitau într-un asemenea mediu. 
          Însă, frumosul poate ajunge și în zona inferioară "liberalității" artelor, preschimbând în frumusețe toate produsele și toate acțiunile care manifestă energia puterii formative. 

Detalii

l          Ceea ce este adevărat pentru domeniul aparenței sensibile este adevărat și pentru arte. Pentru Evul Mediu, estetica nu constă într-o teorie a artelor, dar nici într-o teorie a jocului sau a asemării.
           Poezia și pictura, în înțelesul pe care li-l dăm noi, se bucură de prea puțină prețuire; confecționarea armurii și zidirea catedralelor și a cartelelor aveau o mai mare însemnătate. 
          Cuvântul "artă", luat izolat, nu avea nimic de-a face cu eseistica în Evul Mediu. Conceptul general de artă, pentru această perioadă, era cel citat de Cleanthes după Quintilian: "Arta este 
eficiență metodică". Sau mai literal: "Arta este capacitatea care lucrează printr-un anumit mod, adică prin ordine"(Hugonin, Essai SUR LA FONDATION DE L'ECOLE DE SAINT-VICTOR DE PARIS, în MIGUE, Series Latina, tom, 175, p. 70).
          Cele șapte arte liberale stabilite de canionul lui Martianus Capella erau: gramatica, retorica, dialectica, muzica, aritmetica, geometria și astronomia. Nu întâlnim nicio aluzie la poezie sau pictură, poezia fiind uneori tratată ca o anexă a logicii sau a retoricii. 

Detalii

l          Spuneam cu altă ocazie că în tinerețe, Sfântul Augustin a apărat ficțiunea și interpretarea teatrală, atrăgând atenția asupra scopului estetic implicit. 
           Adevărul, spunea el în scrierile sale timpurii, este asemenea lui Proteus, adică multiform (CONTRA ACADEMICOS, III, I, 13; Svoboda, p. 20). Filosofia nu trebuie să disprețuiască poezia, deoarece poemele pot exprima adevărul sub o figură.(Ibid., III, I, 7; Svoboda, loc, cit.).
          Există însă alți scriitori și alte concepții care marchează tensiunea dintre mascarea divinității și complacerea în aparențe. Cuvântul "simbol" semnifica, după cum am mai arătat, înveliș, paravan sau văl. 
          Vălul manifestă tendința de a deveni o categorie estetică independentă în loc să se conformeze cu strictețe sarcinilor sale de a forma exteriorul înțelepciunii creștine. 
          Nu există o adeziune unanimă la teoria ascunderii sub văl; vălul putea fi pur și simplu intrarea sau calea de acces exterioară; putea fi, de asemenea, o ademenire către ceea ce era înăuntru. Constatăm o ezitare între aceste idei. 
          Până la urmă, vălul a devenit, în gândirea Renașterii, însușirea estetică a delicateții, iar în atitudinea misticilor față de simbolul vălului se văd unele semne premergătoare ale acestei schimbări. 

Detalii

„Căutați pe cei ce caută adevărul

și feriți-vă de cei ce l-au găsit.”

A.GIDE

„Omul drept nu este cel care nu nedreptățește pe nimeni,

ci cel care, având putere să facă rău, se ferește să-l facă.”

                                                                               PITAGORA

Detalii

cdÎntr-o epocă în care discursul liric părea că tinde să se elibereze complet de reguli, iar versul alb domina tot mai mult câmpul poetic, iată că tot mai mulți tineri poeți  revin la poezia cu rimă dovedind că este esențial să  ne reamintim valoarea inestimabilă a poeziei cu rimă.
Poezia clasică, articulată pe rime, ritm și măsură, a constituit dintotdeauna fundamentul prin care frumosul s-a înveșnicit în memorie, tot așa cum și cântecul ajunge nemuritor prin melodie. Rima, cu structura ei matematică și armonică, este mai mult decât un ornament,  ea ordonează gândul, îl intensifică și îl transformă în incantație.
Memorabilitatea poeziei cu rimă se explică printr-un mecanism psihologic și estetic deopotrivă. Sunetul repetat, balansul sonor dintre sfârșitul versurilor și pulsația ritmului creează un cadru muzical echilibrat care face ca poezia să fie ușor de învățat și de transmis mai departe. Tocmai de aceea, folclorul, doinele și baladele populare s-au construit pe rime, pentru că acestea se fixează în conștiința colectivă asemenea unei melodii familiare. În contrast, versul alb, oricât de intens ar fi ca trăire, riscă să se dizolve în lipsa unui liant muzical, fiind mai greu de reținut și de recitat.

Detalii

  1. Ce sentimente transmite poetul?
  2. (22) SIMBOLURILE DEPĂRTARE. TIMPUL ÎN FRUMOS
  3. (21) APĂRAREA RAȚIONALĂ A FRUMOSULUI DE CĂTRE SFÂNTUL AUGUSTIN