În Europa şi Statele Unite, svastica a devenit simbolul asociat cu nazismul, dar rădăcinile sale au mii de ani şi, în trecut, a fost folosit ca simbol aducător de noroc. Pe măsură ce există din ce în ce mai multe dovezi ale istoriei sale pre-naziste în Europa, poate acest simbol antic să scape de asocierile nefaste?

În Asia, la hinduşi, budişti şi jainişti, simbolul are o semnificaţie extrem de importantă, fiind folosit la ceremoniile religioase şi ca motive pentru diferite decoraţiuni. Chiar numele de suastika în sanscrită înseamnă (ceva) de bun augur, scrie BBC.
Primii occidentali care au ajuns în Asia au fost inspiraţi de asocierile pozitive ale semnului şi au început să-l folosească şi acasă, astfel încât la începutul secolului al XX-lea exista o modă de a folosi svastica drept simbol aducător de noroc.
În cartea sa The Swastika: Symbol Beyond Redemption?, Steven Heller arată cum a fost adoptat cu entuziasm de Occident ca motiv arhitectural, folosit în reclame şi pe produse.
„Coca-Cola l-a folosit. Carlsberg l-a folosit pe sticlele de bere. Boy Scouts of America l-a adoptat, iar Girls' Club of America şi-au numit revista Swastika. Chiar făceau cadou insigne cu svastică cititorilor care vindeau copii ale revistei”, a relatat scriitorul.

Cum de este posibil ca tocmai una dintre marile creații clasice ale literaturii universale să devină inacceptabilă în propria sa țară? Unde s-a mai pomenit așa ceva, cu o poezie? De unde atâta ură împotriva ei? Un poem național unește poporul. Cum se face că acest poem dezbină? Mioriţa dezbină pentru că a fost răstălmăcită și folosită ca armă în tot felul de tertipuri politice, în rivalități dintre savanți și mai cu seamă în scopul denigrării poporului român, care a creat-o și păstrat-o. Cea mai nocivă teorie este aceea că ciobanul se lasă omorât, că ar fi laș, iar asta ar fi ceva tipic pentru toți românii, care iubesc moartea mai mult decât viața. Ca la noi, la nimeni. Cine are interes să ne îndoctrineze cu așa aberație și în ce scop? Pe cine deranjează ciobanul din Miorița? Nu Miorița să fie scoasă din școli, ci nălucirile vătămătoare ale câtorva somități orbite de propria lor strălucire, care și-au pus frustrările personale și propriile lor deficiențele sufletești sau de caracter pe seama ciobanului și a întregii țări. N-au vrut să vadă sensul figurat și luminos al cuvintelor din Miorița și ne-au băgat pe gât propriul lor pesimism și fatalism.

Medicul Rieux, în romanul Ciuma (1947) de Albert Camus, când strânge în braţe pruncul lovit de boală, nu reuşeşte să se stăpânească: „Voi refuza până la sfârşit să iubesc această creaţie în care copiii sunt torturaţi”. În acea absenţă indiferentă a Creatorului în faţa durerii nevinovate mulţi au văzut o dovadă clară a inexistenţei lui Dumnezeu.

Acesta este unul dintre capitolele cele mai vaste ale însăşi istoriei culturii, pentru că durerea, răul, tragedia naturală sunt terenul privilegiat pe care se celebrează apostaziile sau mărturisirile explicite de ateism şi unde credinţa este pusă într-un cuptor aprins al încercării. În opera sa Răzvrătirea, scriitorul evreu austriac Joseph Roth (autorul mai cunoscutei Legenda sfântului băutor, transformată în 1988 de Olmi într-un film intens şi delicat) dă glas acestui protest care devine revoltă: „Va trebui să fac mai rău decât să te reneg: va trebui să te înjur! Milioane de fiinţe ca mine aduci pe lume, Dumnezeule, în nesăbuinţa ta foarte rodnică, şi ele cresc credule şi laşe, destinate să fie zdrobite şi să moară… Harul tău nu-l vreau! Trimite-mă în iad”.

Teritoriile şi naţiile de pe suprafaţa Pământului au şi ele destinul lor. Era predestinat ca suprafeţele să fie diferite, să se formeze naţii diferite pe ele în timpuri neinteresate de exploatarea bogăţiilor naturii. Naţiunile grupate şi organizate au căutat în lupta lor pentru îmbogăţire alte teritorii, au purtat lupte pentru dominaţie, unde au ocupat bogăţii, putere, altele au fost ţinute în sărăcie datorită conducătorilor ei, altele datorită incapacităţii de a se organiza şi înfrângerea lor în  lupte au dus la dispariţie. Naţiilor dispărute desigur le aparţine vina, sau destinul, cum să te lupţi cu o naţie mai puternică. Pe uscat s-a aplicat legea mării. Peştele mai mare îl înghite pe cel mai mic. Teritoriile au suportat naţiile ce sau perindat, unele înlăturându-le pe altele. Suprafeţele mai îndepărtate au devenit noi spaţii de locuire, pentru noi populaţii. Factorii erau extrem de mulţi. Populaţii treceau de pe un continent pe altul. Spaţiul munţilor, râurilor şi câmpiilor din zona carpato-dunăreano-pontică se vede că a fost tentant din moment ce aici au venit mulţi şi au luat ,,pământ şi apă” şi nu numai.

Se spune că, dacă eşti ateu, deja ai o convingere, aşa că nu mai poţi fi determinat să crezi în Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă că preoţii nu pot să găsească motivele cele mai bune care să dovedească faptul că Dumnezeu există. Le poţi contrazice?

Părintele Eugen Tănăsescu de la Arhiepiscopia Tomisului este cunoscut pentru felul în care duce cuvântul Bisericii în media. El însuşi blogger şi manager al postului de Radio Dobrogea, preotul a răspuns invitaţiei echipei „Adevărul” de a găsi zece motive care justifică existenţa Domnului.

1. „Absolutul există deja în mine”

Primul argument este cel aşa-numit al contingenţei. Părintele Tănăsescu spune că el „pleacă de la observarea raportului dintre limite şi infinit. În mintea mea există ideea unei fiinţe absolute, infinite, superioare oricărei alte fiinţe. Acestea sunt, practic, atributele divinităţii. Dacă mintea mea poate presupune acestea, înseamnă că Dumnezeu poate exista, căci nimic nu-L împiedică să existe, fiind absolut. E drept că argumentul nu demonstrează existenţa divinităţii, dar invită la cercetarea unei ipoteze, ca în ştiinţă. Prin urmare, ca să mă lămuresc, rămâne doar să Îl caut pe Dumnezeu.”