La 21 noiembrie 1887 a încetat din viaţă Petre Ispirescu, editor, folclorist, povestitor, scriitor şi tipograf. Este cunoscut mai ales datorită activitaţii sale de culegător de basme populare româneşti: "Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", "Prâslea cel voinic şi merele de aur", "Aleodor Împărat", "Greuceanu", Înşir-te mărgăritari" (n. 1830).
Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Tatăl lui era frizerul Gheorghe Ispirescu, iar mama, Elena, cu origini transilvănene, avea darul povestirii. De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Petre a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme.
Nu a mers la şcoală, fiind educat de mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici. Ulterior, s-a format, citind cărţi de la tipografiile la care a lucrat. "N-am trecut nici patru clase primare", îi mărturisea el lui J. U. Crainic .
La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.

La 5 noiembrie 1880 s-a născut scriitorul Mihail Sadoveanu, povestitor, nuvelist, romancier, om politic (m. 19 octombrie 1961).

Mihail Sadoveanu a fost membru corespondent al Academiei Române din 26 mai 1916, membru titular din 1 iunie 1921 şi membru titular activ din 12 august 1948.

Cunoscut mai degrabă ca un ilustru scriitor decât ca om politic, Mihail Sadoveanu a lăsat posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate de secol, având „amploarea unei întregi literaturi”. Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.

Din punct de vedre al orientării politice, la începutul activităţii sale, Sadoveanu a făcut parte din Partidul Poporului, apoi l-a urmat pe Constantin Argetoianu când acesta şi-a fondat propriul partid, timp în care fost numit preşedinte al Senatului. După instalarea regimului autoritar a lui Carol al II-lea, scriitorul s-a numărat printre cei fideli monarhiei, dar după venirea comuniştilor la putere acesta şi-a schimbat brusc orientarea politică devenind un fervent susţinător al regimului.

“Cei mai frumosi oameni pe care ii stim sunt aceia care au cunoscut infrangerea, sunt aceia care au cunoscut suferinta, zbaterea si pierderea, sunt aceia care si-au gasit calea inapoi din adancurile cele mai negre. Aceste persoane au o apreciere, o sensibilitate si o intelegere asupra vietii care ii umple de compasiune, blandete si o  grija plina de iubire. Oamenii frumosi nu se intampla pur si simplu.” – Elisabeth Kubler Ross, On Death and Dying
Conform lui Elisabeth Kubler Ross, atunci cand suntem pe moarte sau am suferit o pierdere catastrofica, cu totii trecem prin 5 etape distincte ale suferintei.
Intram in negare, deoarece pierderea pe care am suferit-o este atat de greu de imaginat, incat nici macar nu ne putem gandi ca este reala.
Devenim furiosi pe toata lumea; maniosi pe supravietuitori, maniosi pe noi insine…
Iar apoi negociem. Ne rugam, cerem, cersim, pledam si oferim tot ce avem. Suntem in stare sa ne dam si sufletele in schimbul unei singure zile in plus cu persoana pe care tocmai am pierdut-o.
Cand vedem ca negocierea a esuat, iar mania este prea mult de dus, cadem in depresie si disperare, pana in momentul in care ajungem sa putem accepta ca am facut tot ce ne-a stat in putinta. Si lasam sa treaca. Lasam sa treaca totul si trecem in acceptare.

Eroul mehedinţean din Primul Război Mondial, ofiţerul şi omul de cultură, Nicolae Cerbulescu, s-a născut la 27 septembrie 1889, în familia învăţătorului Gheorghe Cerbulescu, din Burila Mică (Mileni), judeţul Mehedinţi, care a mai dat ţării un militar cu importante misiuni în prima conflagraţie mondială, pe dr. farmacist şi general Constantin Cerbulescu, fiul mai mare, născut la 26 decembrie 1882, care a fost mobilizat în Marele Cartier General, ca specialist în probleme de aprovizionare, igienă, echipament militar, iar, pentru meritele sale de excepţie şi îndelungata, fructuoasa sa activitate, a ieşit din rândurile armatei noastre cu gradul de general.
    La rândul său, fratele mai mic, colonelul Nicolae Cerbulescu, a luptat în prima linie, în fruntea unor unităţi militare importante, pentru reîntregirea hotarelor ţării, începând cu campania din 1913, până la sfârşitul marelui, gloriosului râzboi. A luptat la Cerna, Jiu, Valea Oltului, pe Argeş, pentru apărarea Bucureştiului. A fost grav rănit în luptele de la Cireşoaia şi Oituz după care, refăcut, participă ca ofiţer activ la luptele de pe Tisa şi de la Budapesta. Remarcându-se în tot acest timp (cinci ani de război!) prin modul exemplar, eroic, în care şi-a îndeplinit toate datoriile şi responsabilităţile militare, a fost distins cu Ordinul „Steaua României” şi cu „Virtutea Militară”.
    Ofiţer superior şi om de o elevată, solidă cultură, Nicolae Cerbulescu a fost un mare iubitor de poezie, literatură şi artă, fapt care îl determină să scrie el însuşi o plachetă de versuri, sub imperiul atmosferei de maxime, terifiante intensităţi emoţionale, pe care o publică la Sibiu, unde ajunsese comandant ajutor al Şcolii de Ofiţeri Activi, cu titlul „Cântece de dor şi vitejie”, 1924.

Vă rog să participați, cu sufletele vibrând de iubire și iertare, la ceremonialul nașterii unui autor, zglobiu ca un ghiocel inocent.
Este o luminoasă Doamnă - care, într-o primă etapă, a învățat multe de la celebra Coco CHANEL, conform căreia: Vârsta NU e cel mai important lucru pentru o femeie, deoarece poți fi superbă – la 20 de ani, fermecătoare – la 40, dar poți rămâne UNICĂ până la sfârșitul vieții tale.

În cavalcada de imagini și metafore de mai înainte, v-am descris - în sinteză – impactul pe care îl poate avea, asupra domniilor voastre și asupra oricărui cititor, pe cât de atent, pe atât de binevoitor, volumul cu titlul O epigramistă printre …floretiști.
Titlul este, după umila mea opinie, pus exact pe dos, ca un ciorap frumos mirositor, tras de pe piciorul unui soldat la capătul marșului de 30 de kilometri.
A fost pus, titlul-ciorap pidosnic, fără îndoială, de un bărbat care-și trădează, astfel, fără să o știe, ascunsele zăcăminte de misoginism.
Adicătelea: vezi, Doamne, noi ăștia, dotați cu musteți, bărbi și cojones, suntem floretiștii, iar …biata debutantă, Carmen Cristina Ștefănescu, o …epigramistă, acolo.
Era să scriu epigra-muscă.