alfabet scriere istorie Alfabetul pe care noi îl cunoaştem astăzi şi care ne facilitează comunicarea a luat naştere cu mii de ani în urmă, iar povestea sa se întinde pe mai multe continente. S-a ajuns la forma sa finală, compusă din 26 de litere, în urma unei evoluţii îndelungate, facilitată de munca cărturarilor. Datorită lor şi a creării unui sistem de scriere eficient, a fost posibil pentru omenire să evolueze, în acelaşi timp prezervându-şi trecutul.

1.Influenţa egipteană

Conform cercetătorilor, cel mai probabil că inventarea alfabetului timpuriu aparţine unei populaţii semite care locuia şi muncea în Egipt în jurul anului 1850-1700 î. e. n. Populaţia era familiarizată cu hieroglifele egiptene, pictograme ce erau utilizate pentru a desemna obiecte, concepte etc. Cu timpul, aceşti locuitori semiţi şi-au creat propriile pictograme, mai simple, dacă le comparăm cu cele egiptene, iar scrierea lor avea să fie cunoscută sub numele de proto-sinaitică. Astfel, litera „A” (în alfabetul nostru de astăzi) desemna iniţial un bou, animal foarte important pentru muncile agricole şi evident un element central al vieţii oamenilor din acea perioadă. Citirea literei era „alef” (denumire păstrată în alfabetul ebraic din zilele noastre), ulterior preluată de greci şi transformată în „alfa”, şi după aceea de romani, care au simplificat-o în forma pe care o cunoaştem azi, cea de „a”.

    Cu toate că globaliștii își demonstrează cu fiecare prilej (în perioada de față prin  întreținerea isteriei pandemice) atotputernicia economico-financiară, politico-diplomatică și militaro-strategică, din fericire pentru indivizii cu scaun la cap și discernământ, respectiv pentru unele comunități și națiuni, ei încă nu izbutesc să controleze totul, ci doar să influențeze și să corupă formidabilul univers lăuntric al omului (triada proceselor intelectuale-afective-voliționale, precum și particularitățile psihice ale personalității, plămădite din temperament, aptitudini și caracter). Adică se află în situația neomului I.V.Stalin, cel care – ne spune Vasili Grossman în povestirea Panta rhei (Editura Humanitas, București, 1990) – distrusese temeinic libertatea, dar continua „să se teamă de ea”, această frică de libertate determinându-l „să manifeste o ipocrizie realmente fără precedent”.
    Întrucât păpușarii demonocrați ai zilelor noastre îl surclasează pe tătucul Stalin la capitolul ipocrizie atât prin amploarea ei planetară (direct sau indirect și în proporții diferite, toți pământenii sunt la cheremul lor), cât și prin colosala forță rezultată din unirea banului (sinistrul tandem Bilderberg-Rothschild deține cam trei sferturi din bogăția lumii!) cu politica dictată de trusturile farmaceutice și, îndeosebi, cu satanica influență exercitată asupra vulgului de către presa sionisto-francmasonică, iată motivul pentru care afirmam mai sus că alde ăștia „încă nu izbutesc să controleze” absolut totul, până și mințile celor ce vor rămâne în viață prin „bunăvoința” iluminaților, după reducerea populației globului (inclusiv prin vaccinuri și medicamente contrafăcute) cu câteva miliarde – intransigenții pledează pentru uciderea a 90% dintre pământeni, globaliștii mai puțin criminali îngăduie (sic!) să rămână în viață circa două miliarde de roboți umani.

aristotle Aristotel (384 – 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al şcolii peripatetice. Deşi bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filozofia acestuia şi a dezvoltat-o, putându-se, cu siguranţă, afirma că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica sau Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.
Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraş din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea şi bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea dintr-o familie aristocratică.
 
Rămas orfan de copil, Aristotel îşi petrece primii ani la Stagira şi Pella, iar la 17 ani intră în Academia lui Platon, unde rămâne 20 ani, mai întâi ca elev apoi ca profesor. După moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia, devenind consilierul tiranului Hermias.  În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea regelui Filip, pentru a desăvârşi educaţia tânărului Alexandru.

r2Pe 21 aprilie, în anul 753 î.e.n., Romulus punea piatra de temelie a Romei, oraş care de-a lungul istoriei avea să fie capitala unei monarhii, a unei republici şi a unui imperiu.
Ab urbe condita! Astfel a răsunat deasupra celor Şapte Coline, strigătul triumfător în latină care anunţa fondarea Romei în anul 753 înainte de Hristos. Conform miturilor Lumii Antice, Roma a fost întemeiată şi ridicată la rang de capitală în data de 21 aprilie 753 de către doi fraţi gemeni, cu atribute de semizei. Este vorba evident de Romulus şi Remus.
Tot conform legendelor se pare că în decursul unei certe violente între cei doi, ceartp care avea ca obiect locul amplasării viitoarei aşezări, Romulus l-a ucis pe Remus, iar oraşul i-a preluat numele. Nu este singurul mit. Altă legendă ne povesteşte despre o femeie misterioasă pe nume Roma, care a navigat spre Peninsula Italică alături de căpetenia tracă Eneas şi restul supravieţuitorilor căderii cetăţii Troiei.

nicolae dabija 180În aceste zile triste, de pandemie universală, la Paris s-a stins una dintre cele mai importante personalități pe care le-a dat vreodată pământul Basarabiei: Paul Goma.
Un mare scriitor. O mare conștiință. Un mare basarabean.
A fost, atunci când pământul nașterii sale traversa momente grele, alături de noi. I-am simțit bătaia de inimă, ne-a susținut, ne-a încurajat.
Îi voi rămâne recunoscător pentru faptul că la sfârșitul lui martie 2007, atunci când am fost reținut de către oamenii lui Voronin și amenințat cu închisoarea, datorită intervenției ferme a lui Paul Goma au putut fi anihilate niște planuri ale puterii comuniste de la Chișinău în privința umilei mele persoane.
Cu doi ani mai devreme, în 2005, în contextul obținerii de către V. Voronin al celui de-al doilea mandat de președinte al republicii și pe fundalul trădării lui Iurie Roșca, cel care s-a dus cu tot cu formațiune în tabăra adversarilor neamului românesc, un grup de intelectuali – Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Andrei Vartic, Ion Ungureanu, Alexandru Moșanu, Sergiu Chircă, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Ghidirim, Anatol Codru, Vasile Micu, Ion Buga, Anatol Ciobanu, Ion Costaș, Anatol Petrencu, Valeriu Dulgheru, Mihai Patraș, Alecu Reniță, Aurelian Silvestru, Anatol Vidrașcu, Ion Melniciuc, Aurel Saulea ș.a. – au creat Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, asociație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat în câteva luni peste 100 000 de persoane și circa 150 de organizații neguvernamentale.