Miscarea     stingista e veche.  Nu incepe  cu  Marx.   Apartine sec. XVIII, a fost dezvoltata  in sec.  XIX.  Lumea  artistica a   reprezentat  un teren fertil  de afirmare  a ideilor stingiste.   Uneori  corecte,  alteori  ...  incorecte.   Ba chiar hilare.
Sa vedem cateva  filme,facute dupa lucrari  celebre. Si cum se pot interpreta, de  un alt  tip de  critic.   

Incepem  cu faimoasa  "Casa de  papusi". Dupa piesa  lui Ibsen. Cu numeroase  ecranizari.  (Acelasi nume, sau "Nora".) Subiect simplu, frumos  condus.  O  frumoasa si  foarte  tinara doamna,  maritata cu  un domn  serios, dar in varsta.  Au  copii,  sunt  aparent  un model.  Dar doamna  are  o mica  scapare. A, nu ,  nu  va ganditi  la prostioare. Nu e  o           adulterina.  Societatea nu era pregatita pe atunci, pentru asa ceva.  Dar  un fost  iubit platonic din perioada  de dinainte de casatorie,  vine  si o  santajeaza. (Azi am ride  de o astfel de poveste.)
Povestea capata  accente  ridicole in final,  cand  Nora  afirma ca s-a casatorit  prea tinara si  nu a  avut timp sa capete experienta. Prin urmare,  pleaca.  Sa capete experienta  lipsa.....
?!!!!!!!!!!!!

O serie de animaţii cultrale au ilustrat în acest weekend, la Muzeul ASTRA din Sibiu, viaţa românilor din spatele frontului în Primul Război Mondial. Au fost expuse şi uniformele pe care soldaţii români le-au purtat în marea conflagraţie mondială.
„Prin acest proiect dorim să transmitem mesajul că ţăranul până la urmă, prin postura de ţăran militar, a realizat unirea. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este locul propice pentru un asemenea proiect, pentru că aici avem tot cadrul natural, dar şi monumentele, patrimonul care există aici care ilustrează locurile în care s-a realizat unirea, pentru că Marea Unire s-a realizat în urma unui război, din păcate sângeros pentru întreaga lume, dar şi pentru România”, a afirmat Adrian Alexe, muzeograf muzeul ASTRA .
Animaţiile de la Muzeul ASTRA au arătat, printre altele, cum se realizau rechiziţiile, prin transportul de cereale, dar şi cum se realiza luarea la oaste.
 
„În 1916, România a mobilizat un milion de bărbaţi. România avea atunci o populaţie de aproape şapte milioane. Ulterior, după ce din România a mai rămas doar Moldova, restul fiind ocupată de trupele germane, sigur că a scăzut şi numărul de mobilizaţi. Asta însemna că cel care răspundea de familie, nu mai era capul bărbatul, ci femeia şi copiii.

În Europa şi Statele Unite, svastica a devenit simbolul asociat cu nazismul, dar rădăcinile sale au mii de ani şi, în trecut, a fost folosit ca simbol aducător de noroc. Pe măsură ce există din ce în ce mai multe dovezi ale istoriei sale pre-naziste în Europa, poate acest simbol antic să scape de asocierile nefaste?

În Asia, la hinduşi, budişti şi jainişti, simbolul are o semnificaţie extrem de importantă, fiind folosit la ceremoniile religioase şi ca motive pentru diferite decoraţiuni. Chiar numele de suastika în sanscrită înseamnă (ceva) de bun augur, scrie BBC.
Primii occidentali care au ajuns în Asia au fost inspiraţi de asocierile pozitive ale semnului şi au început să-l folosească şi acasă, astfel încât la începutul secolului al XX-lea exista o modă de a folosi svastica drept simbol aducător de noroc.
În cartea sa The Swastika: Symbol Beyond Redemption?, Steven Heller arată cum a fost adoptat cu entuziasm de Occident ca motiv arhitectural, folosit în reclame şi pe produse.
„Coca-Cola l-a folosit. Carlsberg l-a folosit pe sticlele de bere. Boy Scouts of America l-a adoptat, iar Girls' Club of America şi-au numit revista Swastika. Chiar făceau cadou insigne cu svastică cititorilor care vindeau copii ale revistei”, a relatat scriitorul.

Cum de este posibil ca tocmai una dintre marile creații clasice ale literaturii universale să devină inacceptabilă în propria sa țară? Unde s-a mai pomenit așa ceva, cu o poezie? De unde atâta ură împotriva ei? Un poem național unește poporul. Cum se face că acest poem dezbină? Mioriţa dezbină pentru că a fost răstălmăcită și folosită ca armă în tot felul de tertipuri politice, în rivalități dintre savanți și mai cu seamă în scopul denigrării poporului român, care a creat-o și păstrat-o. Cea mai nocivă teorie este aceea că ciobanul se lasă omorât, că ar fi laș, iar asta ar fi ceva tipic pentru toți românii, care iubesc moartea mai mult decât viața. Ca la noi, la nimeni. Cine are interes să ne îndoctrineze cu așa aberație și în ce scop? Pe cine deranjează ciobanul din Miorița? Nu Miorița să fie scoasă din școli, ci nălucirile vătămătoare ale câtorva somități orbite de propria lor strălucire, care și-au pus frustrările personale și propriile lor deficiențele sufletești sau de caracter pe seama ciobanului și a întregii țări. N-au vrut să vadă sensul figurat și luminos al cuvintelor din Miorița și ne-au băgat pe gât propriul lor pesimism și fatalism.

Medicul Rieux, în romanul Ciuma (1947) de Albert Camus, când strânge în braţe pruncul lovit de boală, nu reuşeşte să se stăpânească: „Voi refuza până la sfârşit să iubesc această creaţie în care copiii sunt torturaţi”. În acea absenţă indiferentă a Creatorului în faţa durerii nevinovate mulţi au văzut o dovadă clară a inexistenţei lui Dumnezeu.

Acesta este unul dintre capitolele cele mai vaste ale însăşi istoriei culturii, pentru că durerea, răul, tragedia naturală sunt terenul privilegiat pe care se celebrează apostaziile sau mărturisirile explicite de ateism şi unde credinţa este pusă într-un cuptor aprins al încercării. În opera sa Răzvrătirea, scriitorul evreu austriac Joseph Roth (autorul mai cunoscutei Legenda sfântului băutor, transformată în 1988 de Olmi într-un film intens şi delicat) dă glas acestui protest care devine revoltă: „Va trebui să fac mai rău decât să te reneg: va trebui să te înjur! Milioane de fiinţe ca mine aduci pe lume, Dumnezeule, în nesăbuinţa ta foarte rodnică, şi ele cresc credule şi laşe, destinate să fie zdrobite şi să moară… Harul tău nu-l vreau! Trimite-mă în iad”.