Virgil Diaconu(1). Nu am crezut niciodată în școala de poezie, din simplul motiv că harul nu poate fi înlocuit de învățătură, iar daimonul inspirației ține de zestrea genetică. Însă atunci când poezia este plină de scrieri tremurate, neglijente sau chiar antipoetice, câteva îndreptări asupra acestora sunt binevenite și chiar necesare. În cele de mai jos mă voi strădui să dezvelesc calea către poezia autentică sau estetică, așadar orizontul poetic pe care trebuie să-l atingi.
Poezia modernă în sens larg, așadar de la romantism (1800) și până azi, pune două mari probleme: prima este aceea a modului ei de a fi, deci a artei sale poetice, a conceptului sau a canonului pe care îl întrupează și exprimă, iar a doua este aceea a evaluării și promovării, deci a destinului ei în lume.

I. Conceptul sau arta poeziei moderne

(2). Nu tot ce se oferă sub numele de „poezie” este cu adevărat poezie. Ceea ce numim astăzi în general „poezie” este, de fapt, un amestec de poezie de valoare și de poezie modestă, iar în acest melanj calitativ poezia modestă este dominantă cantitativ, în timp ce poezia de valoare, estetică sau autentică este rară, extrem de rară. Cărțile bune de poezie sunt întotdeauna excepții. Într-un oraș, poeții buni sunt mai rari decât bisericile. 

Detalii

Virgil Diaconu„Atragem atenția asupra caracterului presupus canonic al poeților.”
 Nicolae Manolescu

„Am considerat că Premiile Uniunii Scriitorilor sunt cele mai importante, de vreo cinci ani nu mai cred asta (se împart doar indulgențe, sunt autori ajunși la o vârstă care sunt răsplătiți pentru serviciile aduse Uniunii Scriitorilor, având funcții în fruntea unei filiale a Uniunii Scriitorilor sau a unei reviste literare, organizatori de tot felul de manifestări pe bani publici, cărora li se premiază cartea să poată să primească indemnizația de merit, de exemplu; sau sunt schimburi de obligații colegiale ale autorilor cu cei din jurii, prin care se premiază reciproc, în timp; cărțile rămân în plan secund, autorul contează; la fel se întâmplă la acordarea premiilor naționale de poezie pentru Opera Omnia, sau la «marile premii» ale festivalurilor organizate de filiale ale Uniunii Scriitorilor și revistele ei literare”.
Liviu Ioan Stoiciu

35 de scriitori (critici, istorici literari și poeți) au răspuns la ancheta României literare, nr. 16/2019, cu privire la poezia canonică românească. Rezultatul acesteia – „O listă canonică: 100 de poeți români în 100 de ani (1918-2018)” – a fost publicat în paginile revistei. Lista este însoțită de o scurtă notă lămuritoare a lui Nicolae Manolescu, cel care a inițiat lista canonică a Uniunii și totodată unul dintre cei care au participat la elaborarea ei.

Detalii

dadCititul, plăcută zăbavă? Da! Folositoare? Mai ba! Şi totuşi, citesc zilnic, cum mi-aş satisface un viciu devastator în timp; cum m-aş droga la diferite ore ale zilei, cum mi-aş ţine permanent alături paharul plin cu alcool, cum aş lega ţigară de ţigară...  Tocând carte după carte, îmi proiectez propriul spectacol al literaturii din literatura celorlalți, de la Apuleius până la Radu Aldulescu.
                                                                  *
    Halldor Laxness, unul dintre ”anonimii” laureați ai Premiului Nobel pentru literatură, scriitor islandez de limbă daneză. Iată cum începe o proză de-a sa: „După câtva timp, liniștea îi trezi pe zei și maică-mea le aduse cafeaua fierbinte. După ce-și fumară țigările, ieșiră din casă luând cu ei o pușcă”.
                                                                 *
    „De îndată ce părăsește sertarul natal, un roman se transformă în ceva pe care autorul nu-l mai recunoaște. Autorul este uluit de ceea ce văd în el ceilalți, și mai ales ceea ce nu văd!” ( Julien Green).
                                                            *
    „Toate femeile nefericite fac poezie, chiar și cele care nu scriu versuri...” (Martha Bibescu).

Detalii

2.A fi sau a nu fi kafkian

    Kafkianismul nu este un moft sau o modă, cu toate că în jurul anului 1930, adică după efectuarea traducerilor în franceză şi engleză – ceea ce a facilitat circulaţia scrierilor kafkiene pe arii culturale mult mai întinse, opera scriitorului praghez s-a constituit într-o modă literară. Ba mai mult, după al doilea război mondial Franz Kafka ajunge să fie socotit un adevărat profet al ororilor naziste.
    Dar cu toate că în ţările occidentale moda Kafka  începe să se estompeze în jurul anului 1950, gloria postumă pe care şi-a adjudecat-o acest straniu scriitor, graţie unicităţii operei sale şi imposibilităţii repetării ei, nu a fost nicicât afectată de capriciile modei, şi asta pentru că ea (opera) – urmând curba ascendentă pe care se înscriu valorile perene ale literaturii universale -, s-a întipărit rodnic şi definitiv în memoria culturală a omenirii atât ca obiect de cercetare ştiinşifică, cât şi ca model literar.
    Prin urmare, pentru înţelegerea corectă a kafkianismului, el trebuie receptat în dubla sa ipostază determinantă: ca mod conceptual şi atitudinal despre lume, respectiv ca mod de transfigurare artistică a înţelegerii şi a trăirilor autorului.

Detalii

    1.A doua scrisoare către tata

    Dragă tată,
Îţi trimit şi aceasta a doua scrisoare, deşi nu sper să-ţi parvină, aşa cum de altminteri nu ţi-a parvenit nici prima. Cu toate astea ţin să fie cât mai bine întocmită, căci ea se vrea mărturisirea mea sinceră în legătură cu raporturile statornicite între noi din copilărie şi până în clipa de faţă.
Să nu-ţi fie cu supărare, dar amintirile mele din cea mai fragedă pruncie sunt realmente strivite de imaginea ta de om satisfăcut de sine, care cu regularitate îşi pendula rigorismul între o severitate suportabilă şi un autoritarism de factură tiranică.
Cu siguranţă că nu-ţi mai aminteşti multe dintre acele scene educative, care pe mine de fiecare dată mă marcau în chip dureros: când strigai la mine şi mă certai, când îmi interziceai cu trufie să te contrazic, ori când îţi înfigeai săgeţile sarcasmului tău răutăcios în sensibilitatea mea de copil. Aşa că, dragă tată, dacă lăsăm la o parte influenţele exercitate de viaţă asupra mea, în fond eu nu sunt decât produsul educaţiei tale. E drept, un surprinzător produs à rebours, dacă avem în vedere faptul că tu vroiai să faci din mine un adevărat Kafka – voinic, îndrăzneţ şi răzbătător, adică asemeni ţie, pe când firea mea de Löwy, fire moştenită de la mama, mă împingea irezistibil spre studiu, cugetare şi visare.

Detalii

  1. Tu... Unicul sprijin real al vieții
  2. Suferința... Lipsa unui ochi Luminat
  3. Fericirea... Psihoza vieții la grămadă