Luându-ne după formă, respectiv după ritmul în care se construiesc lăcașurile de cult (cele 18 confesiuni dețin 27.384 de biserici, din care 8413 au apărut după Decembriadă, 1578 fiind în construcție la 31 decembrie 2015), noi, românii postdecembriști, am fi tentați să credem că n-avem motive să ne temem de catastrofalul proces al decreștinării, el deocamdată făcându-și de cap doar pe meleagurile apusene, motiv pentru care papa Francisc caută cu înfrigurare șocante formule de adaptare a catolicismului (viitori cardinali din rândul femeilor, credincioși homosexuali etc.) la profundele și ireversibilele schimbări moral-spirituale ale enoriașilor. Dar nici liniștit nu poți fi când ai în fața ochilor minții următorul triptic:
1)Invazia, practic îngenuncherea Europei (până acuma doar a Europei occidentale) de către mahomedanii fanatici și – potrivit sinistrului plan Kalergi – cota obligatorie de neomigratori ce ne va fi în curând impusă și nouă, astfel ca locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei (SUE) să devină „o subumanitate bestializată de amestecul rasial”, altfel spus o turmă multietnică ușor de controlat și dominat de către păpușarii planetari.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Din capul locului fac precizarea că, deşi analizate în acelaşi text, cele trei orientări sau secte (anterioare creştinismului în faza de început, apoi contemporane cu creştinismul primitiv) trebuie privite diferenţiat atât prin rolul lor la constituirea primelor comunităţi creştine (esenienii), respectiv prin influenţa directă sau intermediată pe care au exercitat-o asupra creştinismului medieval (iudeo-creştinii şi gnosticii), cât şi prin modul diferit cum au fost privite respectivele influenţe de dogmatici şi/sau de istorii creştinismului, iudeo- creştinismul şi gnosticismul fiind tratate ca primele erezii creştine la puţin timp după apariţia lor.
Taman asta face şi Gh. Vlăduţescu în cartea sa Ereziile evului mediu creştin,
- Detalii
- Scris de George Petrovai
Citește mai departe: Despre iudeo-creştini, gnostici şi esenieni
Pentru Platon bunăoară, termenii de "artă" şi "arte frumoase" nu existau, şi nici înaintea lui n-au existau în sensul folosit de noi astăzi, însă ideile pe care le exprimăm azi cu ajutorul acestor termenii au început să prindă viață şi să fie definite, fermentând în gândirea lui Platon, putând fi numite drept cazuri de concepte migratoare sau strămutate, dacă ar fi să luăm în considerare formularea făcută de Bacon.
Astfel, după Bacon, migrația sau strămutarea unui lucru dintr-o stare în alta, sau din nonexistență în existență, (vezi naşterea culorii albe din transparență prin agitaţia suprafeței mării) oferă o împrejurare favorabilă unei analize ştiințifice (NOVUM ORGANUM, Cartea a doua, XXIII, traducerea de N. Petrescu şi M. Florian, Editura Academiei, 1957).
Referitor la termenul de "artă", una dintre metodele folosite de Platon pentru a defini arta se referă la procesul de urmărire a originii acesteia. Origine obscură fiind, Platon o asociază in glumă cu binecunoscutul mit al lui Promoteu.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: MARGINALII (10) - ARTA CONCEPUTĂ CA MEŞTEŞUG ŞI ORIGINEA EI PROMETEICĂ
Marin Preda spunea în Imposibila întoarcere că ,,omul e o fiinţă însetată de iubire şi nemurire’’ . Dar această căutare a omului după iubire este în acelasi timp şi cea mai grea misiune a omului pe pământ pentru că iubirea adevărată nu înseamnă o îmbogăţire de sine, ci mai degrabă, o renunţare la sine. Să iubeşti înseamnă să uiţi de tine. Totuşi, de aici provine şi cea mai importantă cauză pentru care oamenii doar rareori ajung să iubească cu adevărat, pentru că iubirea presupune pierderea de sine, iar acest lucreu devine îngrozitor de greu pentru oameni care, în general, nu suportă , refuză, să piardă. Cel mai greu lucru în viaţă e să înveţi să pierzi, dar odată ce înveţi acest lucru şi începi să renunţi încet, încet la tine, atunci, de abia, începi şi să iubeşti cu adevărat.
Cu toate acestea cei mai mulţi oameni nici măcar nu caută să ajungă să iubească cu adevărat. Cel mai adesea idealurile lor rămân concentrate asupra unor lucruri mult mai puţin importante decât dragostea sau cuprind doar o mică parte, un fragment din ea.
- Detalii
- Scris de Vasilie Aurelian Alin
Citește mai departe: Dragostea în Gluma şi Cel mai iubit dintre pământeni
Cercetătorii încă nu au reușit să descopere și să dovedească, fără putință de tăgadă, originea Gnozei, chiar dacă, de-a lungul timpului, au existat mai multe ipoteze în acest sens. Unii au considerat că originea Gnozei trebuie căutată în religiile dinaintea creștinismului, alții au considerat că Gnoza s-a ivit în sânul creștinismului ca o erezie, iar un număr foarte mic de cercetători au considerat că Gnoza este învățătura primară a Bisericii creștine, iar cea oficială(catolică) este cea eretică.
Printre ipotezele ce situau sâmburele Gnozei înafara și înaintea creștinismului putem remarca presupusa origine a gnozei în iudaism. Un adept al acestei idei este Gershom Scholem care spune că există o înrudire între gândirea cabalistică și cea gnostică: ,,Cu alte cuvinte, Cabala nu este dualistă, deși sub aspect istoric există o strânsă legătură între modul cabalist de gândire și cel al gnosticilor, pentru care Dumnezeul ascuns și Creatorul sunt principii opuse”(Gershom Scholem,,Curente majore ale misticii iudaice”,Editura HASEFER,București,2020,pag.25). Ioan Petru Culianu a remarcat de asemenea ideea acesta la Gershom Scholem: ,,Una dintre ideile preferate ale lui Gershom Scholem a fost aceea că mistica iudaică timpurie este o formă de gnosticism (...)
- Detalii
- Scris de Vasilie Aurelian Alin
Citește mai departe: Gnoza sau despre învățătura primară a Bisericii