simeanu Cu Big-Bandu` Radio. Emblematic sigur pe strada Berthelot. Că are instrumentiști numa` muc și sfârc. Sudați și rodați, experimentați. Un dirijor ca lumea, pasionat în domeniu. Invitați atractivi și programe idem. Precum fu și luna trecută. În deschiderea stagiunii în curs. Când Tudor, Natsis, Tegu, Burneci, Mirea, ceilalți, i-avură colegi pe Andrei, Acker, Popescu. Inspirat, ca soliști. În proiect de gen numit ”Joy of life”...
 Petrică-i piteștean. Jazzman redutabil. Improvizator amplu, elegant, iscusit. Pianist cu cântări în afară din plin. Michael, de prin Brașov. Încă tânăr contrabasist, da` promițător tot mai abitir. În fine, Vlad, tobar de nădejde și coloratură. Au evoluat și-n formulă de trio, da` și cu big band-ul. Tălmăcind, cu toții, harnic, standarde și prelucrări. Improvizând din belșug și original. Firesc, ritmurile n-au lipsit, că așa e muzic-asta: plină de balans. Vie, jucăușă, bogată-n vibrații. Și, drept urmare, cuceritoare imediat. Îmbietoare, nu mai vorbesc. Eu unu`, cu nesaț o ascult. Umblând după ea ori de câte ori îmi stă în putință. Merită cu prisosință. Așa că bucuros adun  bani pentru deplasările ce se anunță deja autumnal...

simeanu Primu`, Pedro Carneiro. La Lisabona născut, în veacu` trecut. Strașnic dirijor în zilele noastre. În ăst Brumărel, de exemplu. La pultul Orchestrei Naționale Radio. Stăpânind-o bine și entuziast. Cu maxim folos și enorm succes. L-am cunoscut tot la Bucale. În cel festival estival ”Vară magică” numit pe deplin îndreptățit. Dirijând spectaculos, cu elan, miraculos Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei. Fost-am de două ori în Ateneu, la lucru să-l văd cu tinerii compatrioți. Constatând puterea lui de transmitere a energiei pe scenă. Precizia cu care stăpânește știmele, nuanțând la fix parcursu` sonor. Este simpatic și-mi fu drag să-l reîntâlnesc în studioul de pe Berthelot. Cert m-a fermecat și de astă dat`. Căci l-a tălmăcit tare iscusit pe romanticu` Franz Schubert. Ferm, ager și avântat încât l-am aplaudat minute în șir, pe drept meritat...

ecreator 280In România mileniului III o poartă de fotbal de peste 100 de kilograme, ruginită, instabilă și nefuncțională cade peste un înger de fetiță și o ucide. Vieți distruse, visuri zdrobite, planuri și aripi retezate de nepăsare, de lipsă de intuiție, de incapacitate de prevenție și de dezinteres. O dată cu ea pleacă o parte din sufletul mamei care a purtat-o cu drag spre această lume, pleacă iluziile tatălui care i-a dăruit un buchet soției la naștere și apoi a plecat să stropească evenimentul cu câțiva amici, pleacă mândria bunicilor și bucuria unchilor, pleacă un destin, pleacă o posibilă reușită. O poveste de viață s-a făcut țăndări și mai multe vieți apropiate ei se vor derula printre cioburi...
Scriu aceste rânduri și plâng, cum am plâns și când am văzut știrea la televizor. Impactul emoțional este atât de mare încât se transformă în aceste rânduri triste, dureroase, solidare cu suferința. Sunt sentimente pe care le au toate mamele care stau în tensiune de câte ori copilul nu este lângă ele, sub protecția lor directă. Pentru că a-i trimite pe cei mici departe de această protecție înseamnă risc. Și teamă permanentă. Tresăriri și temeri repetate. Grijă și îngrijorare continue.

simeanu S-a născut peste ocean. În veacu` trecut, din bluesu` fertil băștinaș. A luptat cu inerția, inepția și prejudecățile. Chiar cu ideologia obtuză de roșu. A învins până la urmă și-a cuprins lumea definitiv. Cu ritmu` și textele sale. Cu improvizația și orchestrațiile ades geniale. Cu sunetu` său incisiv și pregnant. Când aspru și descătușat, când melancolic și baladesc. Nu arareori în simbioză de top cu simfonicu` vast. Sigur fascinant, deplin onorant, neîndoielnic peren...
 Sunt cam de-o  vârstă cu el. Și m-a pătruns de copil. Mama, Cornel Chiriac, ”Europa Liberă” și prietenii de-afară rămân ”vinovați” că port și astăzi în mine astă ”maladie” planetară cert. De care nu vreau să mă vindec defel. Cum să te lepezi de King, Berry și Presley, Hendrix, Santana și Clapton, Who, Beatles și Doors, Deep Purple, Led Zeppelin, Queen, Genesis și Yes, de atâția alții ultracunoscuți? Ori de Sideral, Mondial, Cromatic, Metropol, Phoenix, Sfinx, Roșu și Negru, pe plai românesc?...

simeanu Pe Andreescu merită să-l vezi la lucru oriunde. Dirijând energic, precis și cu vădit rezultat. Precum constatai eu de curând, trecând munții, la Sibiu. La filarmonica din Cetate. Unde fu cu folos la pupitrul concertului inaugural al noii stagiuni. Oferind cu brio a cincea de Beethoven. Într-o explozie de îndemânare orchestrală demnă de remarcat. Căci i-a condus la fix pe instrumentiștii instituției prin meandrele celebrei creații. Alegandu-se, laolaltă, cu aplauze îmbelșugate la finiș...
 Trupa simfonică a urbei e una cu tradiție și se arată, de când o știu, viguroasă, riguroasă, omogenă și rodată. Îi sunt auditor de niște ani buni și-oi fi și-n viitor. Am acolo prieteni prețuiți, cu vrednic aport la propășirea ei: Ioan, Cristian, Aurel, Elena, Monica, Mackim. Când sunt în scaun urmăresc atent ce se petrece pe scenă. Avântul, entuziasmul, iscusința instrumentală. Siguranța și acuratețea redării partiturilor. Evidente deplin și, sub mâna fermă a maestrului bucureștean, atrăgătoare substanțial. Omul are experiență îndelungată, bogată și-o baghetă harnică, experimentată.