simeanu În buletin, Mirea Constantin. Ficior, nepot de muzicant. Colaborator al orchestrei simfonice piteștene. Deși tânăr încă, experimentat. Cordar de nădejde. Adică violonist. Care-a impresionat strașnic și neașteptat cu ce poate-n jazz. Cu virtuozitatea-n domeniu nebănuită. Bogăția și puterea improvizației demne de apreciat. Cu siguranța arcușului. Subtilitatea, iscusința, melodicitatea arătate din plin, într-un concert de gen, nu demult, la filarmonica urbei...
 Îl tot îndemnam, de la un timp, către jazz, chiar sâcâitor. Necrezând că-i capabil să-l cânte. Ei bine, pân` la urmă m-am înșelat. Și n-aveți habar cât m-am bucurat că l-am ascultat. S-a dovedit încărcat de resurse. Făcut pentru ritmuri vădit. Zburdând dezinvolt printre ele. Stârnind vibrații în sală necontenit. Reamintind teme celebre-n materie. Prospețime dându-le priceperea sa interpretativă. Savoare crescută, viu atrăgătoare. Și nedezmințită, îndrăznesc să cred...

simeanu Drag mie imens mi-o fi toată viața Deep Purple. Un grup britanic de rock, uriaș. Cu impecabili muzicieni. Între ei, pân-acu` vreo șapte veri, și John Douglas Lord. Clăparu` Jon Lord, mai pe scurt. Realmente, un lord în domeniu. Instrumentist și compozitor cu varii resurse. Și realizări câte și mai câte. Creator de soi, virtuoz deplin. Improvizator fervent și fluent. Inovând mereu, în chip iscusit...
 L-am aflat într-o vreme când ideologia obtuză dicta pe aci. ”Europa Liberă” având meritul ăsta de necontestat. Și câțiva prieteni de-afară. Prilejuri alese creând minunat s-ascult d-ale genului multe. De mine apoi oferite, decis, la postu` de radio național. În emisiuni p-atunci îndrăznețe, nu de puțini urmărite. ”Child in time”, de exemplu, divin. O capodoperă covârșitoare prin frumusețea-i neîntinată de timp. Unică, poate, tulburătoare. Atrăgătoare nespus. Lord, cu Gillan, Glover, Blackmore și Paice în echipă, dându-i drumul în lume, spre eternitate...
 Și fiindcă-i vorba doar de un omagiu, să mai amintesc ceva potrivit: Jon a încercat și a izbutit să apropie de simfonic hard rock-ul.

 simeanuTinerel și subțirel, dibaci la violoncel. Contopindu-se perfect, fluent, fin, eficient. Cu arcușu` dezinvolt, sprinten, delicat pe corzi. Nu forțează mai deloc, însă impresionează mult. Are o delicatețe, deplină acuratețe și vizibilă suplețe. Câtă blândețe, câtă tristețe pune-n Piazzolla, de pildă, nu pot să uit nicidecum. Iscă gingașe sonorități, duioase, pătrunzătoare. Mustind de culoare, cert fermecătoare și cuceritoare...
 E bine școlit și clar dăruit ăstui instrument. S-a lăsat format de maestrul său din Conservator și îl răsplătește în chip onorant. Căci de la Cazacu finețea a prins și o dăruiește cu vârf și-ndesat. E blazonu` lui și-i vine la fix. L-am reascultat și aplaudat convins mie-n sută că posedă zdravăn anume simțire. Că muzica-l domină prodigios, fructuos și-l face armonios pe violoncel. Într-o simbioză radioasă, viguroasă și, în ani, prestigioasă. Promite vădit și, de i-o fi scris, o va confirma. L-aș dori intens într-un recital. Ar putea să cânte ceva unicat și original. Niște prelucrări, niște adaptări. Ba chiar jazz de soi, elevat, select. Cu câțiva asemeni împrejuru` său, întru acompaniament și improvizație. Voi sta cu ochii pe el. Nu aș crede să mă-nșel...

simeanu În același festival tradițional, de nouă ani estival. Polonezi, bulgari, moldoveni de peste Prut, greci și turci, argeșeni. Cu instrumente de suflat și nu numai. Căci fanfarele sunt astăzi, precum am mai spus-o, orchestre. În repertoriu nu doar cu marșuri. Ci și cu muzică de estradă ori cu varii prelucrări. Motiv pentru care au și percuție, chitări electrice, claviaturi. Cei din Larisa, chiar un buzuki. Iar ăi din Edirne, un acordeon. Nelipsind, la unii, soliștii vocali...
 Vreo trei seri la rând ascultarăm potpuriuri multe sau piese de sine stătătoare. Pendulând, să zicem, între clasic și modern. Prevalând, totuși, contemporaneitatea. Muzica de film, pop-ul, latino și etno. Mai puțin, din păcate, jazzul. Ce se pretează cel mai bine la asemenea ansambluri. Sonorități și ritmuri plăcute oricum, pline de culoare, făcându-ne să fredonăm adesea cu-ai lor făurari, la final de Cireșar...
 Manifestarea are ca organizatori locali Consiliul Județean și Centrul Cultural Județean Argeș. S-a desfășurat, fără incidente meteo, la Grădina de vară a municipiului și n-a fost lipsită de public. Semn că divertismentul bine făcut mereu atrage, îmbelșugat, pretutindeni....

templieriiÎn secolul al XIII-lea, existau puţini care ajungeau la bătrâneţe, cu speranţa medie de viaţă a bărbaţilor fiind de doar 31 de ani. Totuşi, Cavalerii Templieri erau recunoscuţi că puteau trăi chiar şi mai mult de 60 de ani, în ciuda faptului că erau războinici. Se cunoaşte că avuţia considerabilă a acestora era un factor esenţial în longevitate, dar un aspect, derivat într-o anumită măsură din statutul social, era dieta.

Timp de mai bine de 200 de ani, cei aproximativ 15.000 de membri au avut un set de reguli stricte întocmit încă din anul 1129, scrie Atlas Obscura.

Regulile erau multe şi variate, incluzând orice aspect al vieţii de zi cu zi. Cavalerii erau obligaţi să protejeze orfanii, văduvele şi bisericile, trebuiau să poarte un anumit tip de îmbrăcăminte şi regulile se extindeau şi în cazul dietei: cum mâncau, ce mâncau şi cu cine mâncau.