SB  A stagiunii cu numărul 17, de la Filarmonica Pitești (trec anii, iată, ca vântu` și ca gândul!). Mai întâi, Stradivarius Kamerata. Trupa violonistului Răzvan Stoica și a surorii sale Andreea, pianistă. Muzică baroc de calitate. Apoi, Valentin Doni și Ștefan Doniga, tot pianist. Tălmăcind cu brio un concert ucrainean superb din veacu` trecut. Autor, Sergei Bortkievicz. De reluat neapărat. Poate cu alt dirijor. După ei, Alexandru Ganea, de-al casei, cu Mirel Liță, solist la trombon. Pe care-l așteptăm și cu niște jazz, că știm că agreează genu`...

p    Oricine știe (în ce mă privește, am afirmat de nenumărate ori în discuții și în articolele publicate) că artistul, în cazul de față scriitorul, nu trebuie judecat din șubreda sa condiție socio-umană, ci strict (sau, mă rog, în primul rând) din cea axiologică. Da, căci François Villon, de pildă, face din plin dovada că omul păcătos și rebel (bețiv, afemeiat, hoț, ocnaș) poate, din inalterabilul său fond moral-spiritual, să zămislească o operă nemuritoare.
    Conștient de inevitabilele derapaje ale oricărui individ, în primul rând ale lui, Tudor Arghezi devine poet universal inclusiv prin testamentara mărturisire că „Din bube, mucegaiuri și noroi,/Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Mult mai mai pregnant ca la T. Arghezi, George Călinescu sau Camil Petrescu, conflictul dintre om și creator se învederează la Mihail Sadoveanu: ca om a fost un detestabil fripturist (a cauționat criminalul regim bolșevic atât prin maculatura Mitrea Cocor și obedienta afirmație că „Lumina vine de la Răsărit”, recte de la Uniunea Sovietică, cât și prin funcțiile politice deținute – președintele Marii Adunări Naționale, apoi al Uniunii Scriitorilor), însă ca scriitor, îndeosebi prin nuvelele, povestirile și romanele publicate în perioada interbelică, rămâne în literatura română un referențial izvoditor de valori nemuritoare...

IS O lună preelectorală. Aniversară deopotrivă. Căci fură Zilele Piteștiului. Iară orchestra simfonică a urbei împlini și ea șaptesprezece ani de la înființare. Filarmonica apărând ca instituție ulterior în peisaju` cultural argeșean. Așa că programu` manifestărilor muzicale se desfășură atât în sală, cât și afară, în Piața Primăriei. Iată-le, menționate-n continuare:
  Concertul orchestrei de suflători a instituției sărbătorite. Creatori celebri pe afiș: Palestrina, Mozart, Gounod, Debussy, Elgar ș. a. Apoi, Ionuț Tolea (localnic) și Emil Vișinescu (bucureștean). Ambii, clarinetiști. Primu` fost student al celui de-al doilea. Acum, solist. Profu`, dirijor, energic și precis. Weber, Rossini, Schubert, în partituri. Le-au urmat Grigore și Chișu. Cel dintâi, ca de obicei, expansiv cu bagheta. Radu s-a oprit nimerit la Beethoven...

foto NS  Saxofonist, clarinetist (chiar pianist) român stabilit la Köln. Născut la Dumbrăvița, în județul Brașov, acum șaizeci și cinci de ani. Muzician cu vocația jazzului, vădit. Care mânuiește instrumentele plin de pasiune. Și cu vrednică științ-a partiturilor. Ori cu măiestrie substanțial-a improvizațiilor pline de ritm și culoare. Compozitor, totodată, respectabil. Cuceritor. Bun îndrumător și coleg al celor cu care lucrează pe scene în întreaga lume. Căci e invitat de marcă-n spectacole și festivaluri de renume și se-nsoțește ades cu ăi mai buni în materie. Succesu` neocolindu-l nicicum, spre mândria lui și-a patriei sale române...

p    Prin intermediul lui Cristi Fernea, librar și pasionat om de cultură, de curând am primit cartea Sfera inteligibilă în tradiția platonică și creștină a lui Viorel Igna, fost profesor de filosofie și logică, în anii 70-80, la două licee sighetene, iar din 1993 stabilit cu întreaga familie în orașul italian Perugia.
    Întrucât eram în relații cultural-filosofice foarte apropiate (de aceeași vârstă și amândoi în febrila căutare a cuvântului „ce exprimă adevărul”, prin neobosite lecturi și interminabile dezbateri, deseori sugerate și/sau supervizate de regretatul Jean Bălin), pot să afirm că-i cunosc marea pasiune pentru anticele și mereu incitantele fundamentări greco-romane în plan moral-spiritual (inclusiv nobila și fecunda influență exercitată de ele asupra creștinismului incipient), cât și pentru formidabilele sincronisme/interinfluențe greco-orientale (indiene și chinezești), despre care marele indianist român Theofil Simenschy afirmă cu prudență în cartea Cultură și filosofie indiană în texte și studii (Bibliotheca Orientalis, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978) că „Toți au dreptate întrucâtva; greutatea stă în a deosebi de la caz la caz aceste influențe, a le determina originea și epoca și a stabili până unde merg”.