Abandonată și uitată

Aceasta este povestea unei clădiri care ar fi trebuit să facă istorie. Avea toate premizele. Planurile acestei construcții aparțin marelui Anghel I. Saligny, “academician, inginer constructor, ministru și pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești”, așa cum este recunoscut. Clădirea la care fac referire a funcționat ca gară în orașul Râmnicu Sărat.
Conform unui articol publicat în Revista Noastrã, seria a II-a, 1979, nr. 61-62-63 (paginile 997-1000), scris de inginer Paul Iliescu, strănepot al lui Anghel Saligny, proiectele gărilor din Râmnicu Sărat, Mizil și Azuga aparțin marelui inginer.
Singura problemă pe care a avut-o a această construcție este că se afla la distanță de oraș. Conform “Gazetei Săteanului”, din ianuarie 1891, deputaţii I. C. Grădişteanu, Iosef Oroveanu şi C.C. Datculescu au făcut numeroase demersuri pentru a se construi o gară mai aproape de oraș. Deputaţii din Râmnicu Sărat au cerut Ministerului, prin calea interpelărilor sau personal, construirea unei noi gări.

Sunt unii care îmi spun cu o naturalețe de mă sperie că dacă nu cred în miracolul cu aprinderea lumânărilor nu aș crede nici în Nașterea Domnului, nici în Învierea Sa….
Nu mă sperie faptul că ei pot crede acest lucru despre mine. Am auzit lucruri și mai urâte spuse despre mine. Însă mă sperie că pentru unii oameni ce se pretind creștini, credința în Dumnezeu este o succesiune de miracole și nimic altceva. Miracole pe care le tratează ca fiind egale între ele.
În primul rând nici Nașterea Domnului, nici Învierea, nici Înălțarea nu au fost miracole. Au fost evenimente din istoria mântuirii noastre, momente ale vieții Mântuitorului dar nu miracole.
Că au avut un conținut supranatural, dumnezeiesc, aceasta este normal dar nu miraculos. De altfel doar la Pro TV și Antena 1 se fac urări cu ”minunea Nașterii” sau ”minunea Învierii”. Creștinii cred în firescul Nașterii și firescul Învierii.
Căci Mântuitorul nu e o minune ci este ceva firesc.

Văd că toată multă lume și chiar și președintele , a căzut lată de fascinația "Ursului de Aur"  luat de filmul "Nu mă atinge-mă" , un film cam prea avangardist pt gusturile mele . Să îmi fie cu iertare însă eu chiar nu pot să mă extaziez de emoție artistică în fata unui film în care o femeie pt a-si vindeca frigiditatea plăteste un bărbat să se masturbeze în fata ei , discuta cu un transexual meloman despre problemele ei , sau merge la ședințe cu un terapeut care cică se străduiește să o facă să își elibereze furia .
Și drept urmare cred că o să zic PAS  la a merge la cinema să văd o astfel de ciudățenie.

La fel cum PAS am zis și la mult premiatele :
- "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" care a luat “Palme d’or”, Festivalul de la Cannes , nomonalizat la Golden Globe plus alte câteva premii

La 1 decembrie 1918, cardinalul Iuliu Hossu citea Proclamaţia de Unire de la Alba Iulia. După 100 de ani de la eveniment, în Milaş, judeţul Bistriţa-Năsăud, locul unde s-a născut artizanul Unirii, acesta a fost uitat, casa a fost demolată şi până şi cărămida a fost vândută.
Primul cardinal român greco-catolic, episcopul Iuliu Hossu, a fost uitat de autorităţile din comuna sa natală din judeţul Bistriţa-Năsăud, Milaş, singura mărturie a trecerii cardinalului prin comună fiind o troiţă pe care o femeie din sat, cu inimă mare, a ridicat-o în cinstea lui, scrie Mediafax.
Pe 1 decembrie 1918, episcopul Iuliu Hossu a citit actul de Unire de la Alba Iulia în faţa a 100.000 de români. Pentru că a refuzat scaunul de mitropolit al Moldovei oferit de comunişti în schimbul trecerii la religia ortodoxă, Hossu a fost condamnat la închisoare şi a fost închis la Sighet între anii 1950-1955. Cu un an înainte să moară, papa Ioan Paul al IV-lea i-a oferit rangul de cardinal. Între timp, toate averile familiei au fost confiscate.

Manualele de istorie îl prezintă pe Mihai Viteazu ca fiind artizanul primei uniri a provinciilor româneşti, în anul 1600.
Importanţa acţiunilor sale a fost pusă în valoare prin intermediul operelor literare ale paşoptiştilor, dintre care se remarcă „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” a lui Nicolae Bălcescu. În perioada comunistă, regimul ceauşist îl aşeza la loc de cinste pe voievod, în rândul conducătorilor de seamă ai neamului românesc. De atunci, imaginea lui Mihai Viteazu nu s-a schimbat mai deloc, fiind prezent în memoria colectivă în aceeaşi formă mitizată.
Se pare, însă, că nu el a fost primul protagonist al unirii românilor, ci alte personalităţi, mai mult sau mai puţin cunoscute marelui public. Noi vă vom prezenta doi dintre cei care au plănuit unificarea provinciilor româneşti, ba mai mult, şi-au transpus ideile în realitate. Această ''unire'' urma să se facă, însă, sub sceptru străin.