dd 280Marele filozof Seneca afirmă că: ,,Bogăţia este sclava omului înţelept şi stăpâna celui prost’’. Numai că omul zilelor noastre, înfometat de bogăţie şi laudă, nu ştie să facă din averea lui o sclavă, dar devine el însuşi sclavul ei. Şi nici nu reuşeşte să-şi dea seama cum din omul plin de omenie şi de fapte bune se transformă în unul care e-n stare să-şi vândă până şi sufletul pentru bani.
De aceea se şi spune că nu bătrâneţea-i cea care-l desfigurează pe om, ci lăcomia.

nicolae dabija 280Tudor Botin e sculptor și artist plastic.
S-a născut la Cartal, sat de pe malul Dunării, celebra Oblucița, localitatea moldovenească unde oștenii lui Ștefan cel Mare făceau zăgaz puhoaielor otomane, ca acestea să nu poată trece marele fluviu, care ne-a fost furat cu tot cu Marea în care se revarsă, la 28 iunie 1940.
După ce a umplut cu monumente de suflet Basarabia de la o margine a ei la cealaltă, Tudor Botin s-a gândit să mai ridice unul – o Cruce de piatră cu înălțimea de 15 metri, care să se vadă și de la Isaccea, orașul românesc de vizavi – în inima localității în care a copilărit.

dd 280Undeva pe strada noastră însingurată, pe lângă un plop însingurat, se plimba un bărbat singur.
Purta cu el toată singurătatea pământului într-o inimă singură.
Iar deasupra lui numai stelele triste îi luminau drumul trist, într-o seară tristă.
Şi numai vântul îngândurat îi mângâia fruntea-ngândurată…

nicolae dabija 280Nu știu de ce cred că Ion Bradu, dacă i s-ar fi propus să aleagă, ar fi preferat să-și aibă sicriul – un fel de luntre care să-i ajute să treacă Styxul – plin cu cărți.
Ca să aibă ce să citească și pe lumea cealaltă.
De-a  lungul vieții sale a citit mai multe biblioteci.  
Când da peste o carte care-i plăcea în mod deosebit, ți-o făcea cadou.
Daruri de care sunt capabile doar firile alese.

Am strâns în suflet ca într-un fagure de miere, atâta lumină cât mi-a fost îngăduit, să nu risipesc prea plinul. Zile de prietenie, ca aurul ce stă ascuns sub pământ, aşteptând să fie descoperit.
Nu credeam, în vremi de încercări şi disensiuni, în an de centenar, că tocmai aici unde harta se pune în cui şi de unde spre zările lumii ca să ne fie secătuită puterea, s-au scurs nesfârşite convoaie de căruţe pline cu aur; nu credeam să pot găsi tocmai aici, un filon de minereu cu siguranţă mai valoros decât aurul care ne poate asigura viitorul.
Două momente mi-au rămas puternic în memorie în vremea taberei literare organizate de Romeo Ioan Roşiianu sub patronajul Consiliului Judeţean Baia Mare la care mă voi referi ca să explic.
Siseşti. O toamnă superbă, stejari seculari înconjurând un spaţiu plin de istorie. Intrăm în şcoala ridicată de Vasile Lucaciu pentru copiii românilor. Bănci de lemn aşezate pe două rânduri. Tabla pe care e desenat cu creta portretul lui Vasile Lucaciu. Un glob pământesc, o hartă a Daciei Mari şi o socotitoare cu bile din lemn. Soba de teracotă, cancelaria, Câteva cărţi şcolare din acele vremi… Modestie, sobrietate şi rigoare.