d dabijaÎntr-o eră a tehnologiilor sunt suficienți tineri care nu vor să citească sau – și mai rău, există încă oameni în toată firea care te întreabă: „La ce sunt bune cărțile?” Sigur că cei cărora nu le place lectura sau n-au deschis niciodată vreo carte, pot trăi foarte bine și fără ele. E ca și cum ai încerca să-i obligi pe niște surzi să asculte muzică clasică sau pe niște infirmi să danseze un vals.
De-a lungul timpului însă am reușit totuși să conving mai multe persoane să citească. Le-am oferit o carte bună și le-am mărturisit că alta ca ea nu mai există. Ca mai apoi cineva să-mi spună:
–    Nu mi-au plăcut cărțile niciodată, dar asta chiar mi-a plăcut! Mai ai vreuna la fel de frumoasă?

d dabijaSe spune că omul are un al treilea ochi.
Mulţi îi spun intuiţie, alţii îl situează undeva între cei doi ochi de pe frunte, iar alţii îl numesc „ochiul inimii”, care poate fi reactivat prin rugăciune şi o viaţă creştină.
Şi numai acest ochi – al treilea le vede pe toate bune, pe când ceilalţi doi pe care-i purtăm ştiu să privească din colţul în care se vede nimic sau năzăriri. Însă acest ochi nevăzut este şi unicul care lucrează cu distanţa şi devine acel ochi ascuns cu care văd sfinţii sau ajung să vadă aşa cum văd îngerii. Numai că acesta se deşteaptă cu condiţia să se închidă cei de din afară. Asta însă nu înseamnă că trebuie să devenim orbi la propriu, dar să începem să privim spre interiorul nostru. Şi despre acest lucru ne spune şi Domnul: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină” (Matei 6. 22). Şi, după cum observăm, Iisus nu se referă la ochii noştri trupeşti, dar spune „ochiul tău”, şi aici cred că vorbeşte anume despre acel ochi al inimii.

simeanu Venită, autumnal, la biblioteca din urbe, c-un proaspăt roman. ”Șamanul”, intitulat. Ce adună-n el și ficțiune, și realitate. Mixate nimerit de profa doljeană, după cum susținură prezentatorii, în deplin consens. Denisa Popescu, amfitrionul întâlnirii, Carmen Făgețeanu, cadru didactic activ în Bănie și, îndeosebi, Nicolae Marinescu, editorul opului. Acesta din urmă reușind să-l descifreze cel mai potrivit, în opinia mea. Finc-a preferat o expunere nepretențioasă, colocvială, da` convingătoare neîndoielnic. Și cu priză la public, vădit. Văzându-se clar că omu-i gazetar vechi, cu experiență la verb și drag de literatură...
 Aurora Dumitrescu e o prozatoare din ce în ce mai pregnantă în spațiul cultural autohton. Produsul înfățișat argeșenilor interesați arătându-se ca o poveste de veac douăzeci. Cumva inițiatică și terapeutică. Eroii săi redescoperind benefic ”energiile arhetipale eliberatoare de frica morții și a suferinței”. Nu doar o fantezie, ci și o experiență nu de lepădat. Pe foaie-așternute în chip novator. Ce pare a se bucura de un succes în creștere, ca și ”Cagliostro” cel precedent, de exemplu. Am fost în sală și m-am convins. Mai multe despre carte, altădată poate...

hrb pDimineață arămie de octombrie la Roșiorii de Vede, soare ascuns printre nori, dar roșiorenii, oameni iubitori de poezia toamnei au vizitat expoziția de pictură deschisă în data de 16 octombrie 2019 la Casa de Cultură, expoziție semnată de cunoscuta pictoriță și poetă teleormăneancă Daniela Achim Harabagiu (Dana Hara) și pictorul bulgar Svetlozar Nedev. În fața unui public numeros, mai ales copii iubitori de artă contemporană, tablourile pictate de Daniela Achim Harabagiu (Dana Hara) au încântat publicul prezent la vernisaj prin echilibrul aproape perfect al pânzelor expuse, între natură și culoare, echilibru care rămâne nealterat în lucrările sale, iar realitatea surprinsă de artistă se transfigurează, primind patina caldă şi evocatoare a timpului ce se scurge necontenit într-o atmosferă de tăcere ca într-una din poemele sale în care afirma: ”E aşa frumos şi cald/ Şi atât de liniştit,/ Oh, cerule înalt/ În prag de asfinţit!/ Vântul a adormit pe-o frunză,/ Nu-i nici urmă de gâză;/ Doar florile îşi mai vorbesc/ Într-un limbaj ce nu îl tălmăcesc./ Şi totul e... / Tăcere”.

d dabijaPe timpul Uniunii Sovietice, atunci când voiai să vizitezi o altă țară, erai obligat să dai declarații sau să completezi formulare, anchete pentru a explica motivul, destinația și pentru ce perioadă urma să părăsești țara. Dar iată că anii de atunci nu diferă prea mult de prezent, deși mulți dintre noi am crezut că acele vremuri au apus.
Acum câteva săptămâni, la vama Leușeni, vameșul moldovean m-a întrebat de unde vin și unde plec. I-am spus că vin de acasă și plec tot acasă, însă acest răspuns al meu l-a nemulțumit într-atât, încât mi-a poruncit pe-un ton obraznic să parchez mașina mai pe dreapta, pentru că urma să „analizeze o situație de risc”. Nu prea am înțeles despre ce risc era vorba, așa că l-am rugat să-mi explice. Mi-a spus că i se pare suspect că traversez frontiera prea des. Am rămas oarecum uimită, pentru că nu știam că există vreo restricție în acest sens, așa că l-am întrebat dacă este și vreo lege în vigoare în care să se menționeze de câte ori are voie o persoană că treacă vama într-o zi, o lună sau un an.