lennon  Cine-i omu`? Un prolific autor american de thriller. Care-a scos pe piață un bestseller* neașteptat despre Beatles și Lennon. O istorie-aș zice despre cei patru din Liverpool și sfârșitu` tragic al nemuritorului John. Compozitor, chitarist și vocalist îndeosebi în ăst grup ce domină și azi globu`, de la un capăt la altu`, neîndoios. N-o fi plăcând tuturor, da` majorității, neîndoios. Îi (re)ascultăm mereu și mereu și ne vibrează sufletele adânc. Când scriu tableta de față, „Yesterday”,„Let it be” ori „Hey, Jude”, de pildă, răsună iară și iară din boxe. Aducându-mi aminte de perioada-n care-o cântam cu drag nesfârșit. Cu pasiune firească. Neprecupețită. Ca adolescent și, mai apoi, tânăr basist în trupe de rock, Lennon, McCartney, Harisson, Starr mă însoțeau fructuos peste tot. I-am iubit enorm și m-a durut despărțirea lor după ce Yoko Ono a intrat în viața primului. E drept că ambii au creat și-au cântat împreună. Da` japoneza nu i-a purtat noroc totuși. Căci Marc David Chapman a înfipt în el, demențial, glonțele mortale înainte de vreme. Chiar în preajma ei, în fața casei lor new-yorkeze...

Fără-ndoială că pe lista cu cele 100 de cărţi esenţiale, listă întocmită de un adevărat cunoscător al literaturii universale, nu poate să nu fie inclusă Istoria lui Gil Blas de Santillana, sau mai pe scurt Gil Blas, faimosul roman picaresc al francezului Alain-René Lesage.

Precis că asemenea încercări lăudabile de alcătuire a unui astfel de nucleu au mai avut loc în decursul timpului, nu doar intens promovata Bibliotecă Adevărul, destul de pretenţios subintitulată 100 de opere esenţiale. De ce spun că pretenţios subintitulată?

Există vreun om care să nu-și dorească binele? Nu, pentru că binele în cele două variante (binele hedonic și binele moral) reprezintă vectorul axiologic al existenței omului pe Pământ.

Oamenii se deosebesc în chip neîndoielnic (Leibniz era convins că nici măcar două frunze nu sunt identice) prin însușirile lor fizice și, mai ales, prin cele moral-spirituale, astfel încât, pe parcursul vieții și cu mâna destinului, fac ca schița genetică să devină acel unic portret al viului rațional și conștient, pe care ne-am obișnuit să-l numim eu sau personalitate. Însă afurisitele de instincte și cutra de civilizație îi învață pe oameni să fie duplicitari, adică histrioni mai mult sau mai puțin izbutiți. Prin urmare, poate că în intimitate sunt ei înșiși (mitocani și agresivi, într-un cuvânt nesuferiți), însă în cetate depun eforturi considerabile să pară altceva.

s  Adică ultima lună a stagiunii cu numărul optsprezece. C-un program bogat și ea, nimic de zis în astă privință. Debutând cu Adriana Toacsen la pian și Michalis Economou la pult. Ea bucureșteancă, el atenian. Îl vom revedea pe acesta printre localnici nu peste multă vreme. La a treia ediție a masterclassului dirijoral de la care nu e de lipsit cu niciun chip. Cu Toacsen a prezentat „Lady M”, un concert modern pentru clape și orchestră al Dianei Rotaru. Fără ea, a doua simfonie de Brahms. Faină lucrare, tălmăcită pe măsură. A urmat, vineri, un recital dedicat împlinirii a o sută șaptezeci și cinci de ani de la nașterea Eminescului. Susținut de Ștefan Doniga, tot pianist, și Diana Jipa, la vioară. Cunoscuți p-aci. Muzică, poezie și proiecții video interesante...