simeanuDupă trei ani, Jovem Orquestra Portuguesa, iar la Ateneu. Tot în strașnicu` festival ”Vară magică”. La ediția a opta ajuns, prin strădania tenacelui Dorin Ioniță. Care-i aduse înc-o dat`, inspirat, pe tinerii lusitani să ne arate certe talente peninsulare. Ei făcând-o cu vârf și-ndesat. Fincă-s aleși pe sprânceană-n ăst ansamblu neîndoios de prestigiu. Înființat doar de nouă ani, dacă nu mă-nșel. Actualmente, peregrinând cu-a` sale cântări pretutindeni. Invitat să concerteze pentru nivelu` ridicat neîncetat. Pentru forța, precizia și expresivitatea manifestate nezdruncinat. Pentru pasiunea și dăruirea etalate pe scenă din plin. Am fost în sală și-am jubilat permanent. Atât la Enescu, cât și la Beethoven. Cei doi figurând nimerit în program. Urmați, la bis, de un coral interesant. Interpretat a capella de instrumentiștii transformați în coriști impecabili. Fără dirijor, aflat la surpriza asta, în public... 
 Care dirijor nu fuse altu` decât Pedro Carneiro. De data trecută știut. Prețuit acu` și mai și. Muzician înzestrat, priceput atât la percuție căt și la pupitru nespus.

simeanuLor le-a revenit sarcina de a deschide ”Vara magică” în ăst iulie capricios, la Ateneul Român. Dovedind că, uneori, senectutea face casă bună cu tinerețea. Fincă s-au înțeles de minune și profitabil nespus. Horia și-a pus înc-o dat` experiența în joc și truda-i fu din nou cu noroc. Vădește cunoaștere multă și energie la fel. Transmite, impune și dă siguranță din plin. Astfel că ”Virtuozii” răspuns-au la fix și lucrul comun strașnic le-a ieșit. Bucureștenii-s trupă veche, sudată, rodată și aptă de performanță la greu. Oameni de diverse vârste uniți benefic de-o pasiune ce nu are vârstă: muzica de calitate. Cred că și Ludwig, acolo sus, le-a sesizat împăcat  priceperea de necontestat. Iar pe noi, în sală, cert ne-au încântat...
 Desigur, sub îndrumarea lui Andreescu nici că se putea altfel. Dar, ca trecerea s-o fac la surpriza serii, mai fu un motiv chiar nebănuit: Sergey Olegovich Malov numit. Un cordar din Leningrad, acu` la Berlin. Ani, treizeci și șase. C-o ceteră minunată la sunet, cristal. Și cu mâini demne de ea pe măsură. Iute și precis pe corzi, zglobiu și înflăcărat. Nuanțând adecvat, elegant. Improvizând la un moment dat pe o surată electrică vădit inspirat. Încât m-a determinat să-l compar cu inventivul englez Nigel Kennedy. Ori cu francezu` Jean Luc Ponty, faimos și acesta pe strune enorm...

simeanu În buletin, Mirea Constantin. Ficior, nepot de muzicant. Colaborator al orchestrei simfonice piteștene. Deși tânăr încă, experimentat. Cordar de nădejde. Adică violonist. Care-a impresionat strașnic și neașteptat cu ce poate-n jazz. Cu virtuozitatea-n domeniu nebănuită. Bogăția și puterea improvizației demne de apreciat. Cu siguranța arcușului. Subtilitatea, iscusința, melodicitatea arătate din plin, într-un concert de gen, nu demult, la filarmonica urbei...
 Îl tot îndemnam, de la un timp, către jazz, chiar sâcâitor. Necrezând că-i capabil să-l cânte. Ei bine, pân` la urmă m-am înșelat. Și n-aveți habar cât m-am bucurat că l-am ascultat. S-a dovedit încărcat de resurse. Făcut pentru ritmuri vădit. Zburdând dezinvolt printre ele. Stârnind vibrații în sală necontenit. Reamintind teme celebre-n materie. Prospețime dându-le priceperea sa interpretativă. Savoare crescută, viu atrăgătoare. Și nedezmințită, îndrăznesc să cred...

simeanu Drag mie imens mi-o fi toată viața Deep Purple. Un grup britanic de rock, uriaș. Cu impecabili muzicieni. Între ei, pân-acu` vreo șapte veri, și John Douglas Lord. Clăparu` Jon Lord, mai pe scurt. Realmente, un lord în domeniu. Instrumentist și compozitor cu varii resurse. Și realizări câte și mai câte. Creator de soi, virtuoz deplin. Improvizator fervent și fluent. Inovând mereu, în chip iscusit...
 L-am aflat într-o vreme când ideologia obtuză dicta pe aci. ”Europa Liberă” având meritul ăsta de necontestat. Și câțiva prieteni de-afară. Prilejuri alese creând minunat s-ascult d-ale genului multe. De mine apoi oferite, decis, la postu` de radio național. În emisiuni p-atunci îndrăznețe, nu de puțini urmărite. ”Child in time”, de exemplu, divin. O capodoperă covârșitoare prin frumusețea-i neîntinată de timp. Unică, poate, tulburătoare. Atrăgătoare nespus. Lord, cu Gillan, Glover, Blackmore și Paice în echipă, dându-i drumul în lume, spre eternitate...
 Și fiindcă-i vorba doar de un omagiu, să mai amintesc ceva potrivit: Jon a încercat și a izbutit să apropie de simfonic hard rock-ul.

 simeanuTinerel și subțirel, dibaci la violoncel. Contopindu-se perfect, fluent, fin, eficient. Cu arcușu` dezinvolt, sprinten, delicat pe corzi. Nu forțează mai deloc, însă impresionează mult. Are o delicatețe, deplină acuratețe și vizibilă suplețe. Câtă blândețe, câtă tristețe pune-n Piazzolla, de pildă, nu pot să uit nicidecum. Iscă gingașe sonorități, duioase, pătrunzătoare. Mustind de culoare, cert fermecătoare și cuceritoare...
 E bine școlit și clar dăruit ăstui instrument. S-a lăsat format de maestrul său din Conservator și îl răsplătește în chip onorant. Căci de la Cazacu finețea a prins și o dăruiește cu vârf și-ndesat. E blazonu` lui și-i vine la fix. L-am reascultat și aplaudat convins mie-n sută că posedă zdravăn anume simțire. Că muzica-l domină prodigios, fructuos și-l face armonios pe violoncel. Într-o simbioză radioasă, viguroasă și, în ani, prestigioasă. Promite vădit și, de i-o fi scris, o va confirma. L-aș dori intens într-un recital. Ar putea să cânte ceva unicat și original. Niște prelucrări, niște adaptări. Ba chiar jazz de soi, elevat, select. Cu câțiva asemeni împrejuru` său, întru acompaniament și improvizație. Voi sta cu ochii pe el. Nu aș crede să mă-nșel...