nicolae dabija 280La 15 iunie se împlinesc 31 de ani de la apariția săptămânalului „Literatura și arta” cu grafie latină.
Acest lucru azi pare firesc: alfabetul latin e prezent pretutindeni și te poți semna cu literele acestui alfabet fără să fii sancționat.
Dar puțină lume își mai imaginează că după 24 august 1944 acesta fusese declarat „alfabet burghezo-moșieresc”, „antisovietic”, „fascist”. Cei care-l mai foloseau erau pedepsiți. Mulți au fost deportați în Siberia sau dați afară din servicii, doar pentru că și-au făcut semnătura cu literele lui.
Alfabetul chirilic (rusesc) impus peste noapte moldovenilor după 28 iunie 1940 trebuia să facă deosebirea dintre limba română și nou-inventata limbă „moldovenească”, și să le proclame limbi diferite.

dd 280Era o zi de duminică când te-am întâlnit întâia oară. Te-am  găsit atunci cu-o singură privire și n-am mai putut să-mi dezlipesc  ochii de albastrul ochilor tăi. Ca și cum, culorile noastre s-au amestecat într-una singură. Ca tu să vezi ce-i în inima mea și eu în inima ta. Sau ca și cum am făcut schimb de inimi. Ca să ne descoperim durerile și iubirile unui altuia. Doar că tu, speriat de rănile inimii mele, ți-ai ferit privirea, ca să-mi lași tot frigul din sufletul tău mie. Și de atunci îl port în mine, ca pe-o iubire.

nicolae dabija 280Numele omului are importanță pentru viața omului, el influențează caracterul și felul de a fi al purtătorului. Acesta, credea Pavel Florenski, conține în rezumat  destinul omului. Teologul rus afirma: „Spune-mi ce nume porți ca să-ți spun tot destinul tău”.
Numele fiecăruia e ca o făgăduială sau ca o speranță, dar cel mai mult – o promisiune.
Unii ajung să-l iubească, ca pe un bonus – cei care reușesc în viață, alții – necăjiții, ratații, infractorii, să nu și-l mai rabde, ca pe o pedeapsă.
– Ce nume frumos au basarabencele!, îmi spune un prieten de dincolo de Prut.

Fiecare cultură în general, fiecare literatură în special se caracterizează prin nişte trăsături într-atât de specifice, încât au darul să le confere trăinicie şi individualitate.

Iar noi, cei interesaţi de asemenea lucruri, putem vorbi şi scrie despre cultura şi literatura franceză, engleză, germană, rusă, română sau americană, nu atât pentru faptul că anumite producţii spirituale au fost realizate în aria de răspândire a unei limbi şi sub influenţa exercitată de un anumit spaţiu de cultură, cât mai ales pentru aceea că respectivul creator posedă un fond cultural de natură genetică. Un asemenea fond este însăşi esenţa spiritualităţii specifice unei zone, respectiv unei comunităţi vorbitoare de-o anumită limbă, altfel spus, el (fondul) este rezultatul împletirii miraculoase (prin favoarea divină şi vrearea destinului) dintre tradiţii şi cultura locului, dintre laptele supt de viitorul creator de la mama care l-a născut şi seva stoarsă din pământul care-l hrăneşte.

De mai bine de douăzecişicinci de ani mă chinuie o idee. Şi nu am reuşit în mai bine de un sfert de veac să aranjez această idee ăntr-o formă acceptabilă pentru a fi scoasă pe teascul tipografic.

De mai bine de un deceniu mă chinuiesc să găsesc o soluţie, o portiţă, ca să fiu primit într-o asociaţie sau uniune, sau gaşcă, sau c.a.p., sau ce este ea. A celor ce s-ai învăţat să scrie. La un moment dat, descurajat, m-am gândit să înfiinţez eu o asociaţie a celor ce nu sunt asociaţi. Nu ştiu câţi adepţi o să am. Dar iată că şansa de a deveni membru într-o astfel de asociaţie a apărut de unde nici nu bănuiam.