s  Preponderent, artiști sud-coreeni. Cu câțiva vest-europeni în combinație. Adică ”marele” festival  cu care ne-a ”obișnuit” de niște ani încoa` concert-maistrul Mădălin Sandu. Interesant oarecum, da` nu spectaculos nici de astă dată. Mai degrabă excesiv, când te gândești câți alții, realmente valoroși, faimoși, nu urcă pe scena instituției piteștene, al cărei bilanț lunar îl prezint, pe scurt, în tabletă. Așa că trecem la Simina Croitoru și Walter Hilgers. Violonista bucureșteană venind și cu micuța Eva, fiica-i moștenitoare-n preocupări să zicem. Au cântat un bis împreună pe corzi, aplaudate inevitabil. Deși, din punctul unora de vedere, Walter Hilgers fuse eroul serii. Căci se arătă iară ca un dirijor redutabil. Profesionist incontestabil și entuziast cât cuprinde. Neamț serios, priceput vădit în ceea ce face. Meritând a presta la pultul oricărui colectiv simfonic (românesc măcar) fără doar și poate. Motiv să-i fi dedicat deja un articol special, publicat până acum ici-colo...

Detalii

sÎn mâinile sigure și energice ale germanului Walter Hilgers. Om de brass cândva, tubist mai precis. În prezent, dirijor îndeosebi și profesor. Pe bună dreptate, director artistic onorific la Filarmonica ”Paul Constantinescu”, din Ploiești. Sexagenar aprig, tumultuos, captivant. Cuceritor fenomenal și-al orchestrei, și-al publicului. Îl știu de mult, îl apreciez și respect enorm pentru munca sa. Cu-adevărat și pe deplin nemțească. Demnă de lăudat cu vârf și-ndesat...
M-am convins încă o dată luna asta. Când Walter fu oaspe iară la Filarmonica Pitești. Adjudecându-și cu brio ”Scoțiana” lui Mendelssohn. La finele căreia fremătând în extaz atât tutiștii, pe scenă, cât și auditoriul, în sală. Atâta precizie, spontaneitate, vigoare, vioiciune transmițând și-ntr-o parte, și-n alta, încât nimeni nu s-ar supăra dacă și joia viitoare ar poposi pe plaiuri argeșene. Cu altceva cel puțin la fel de bine ales și dăruit sonor...
Stă zvelt și impunător la pupitru. Plin de elan, deopotrivă ”mână de fier” cu cei conduși spre victorie clară în cazu` de față. Știe partiturile fără probleme și, ca atare, poate controla permanent instrumentiștii cu ran

Detalii

p    Potrivit scurtei introduceri, datată martie 1994, cartea Chestiunea rusă la sfârșit de secol XX, pe care autorul o numește „articol”, a fost scrisă de Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1970 (pentru Pavilionul canceroșilor), în timpul lungului său exil (de la expulzarea și ridicarea cetățeniei sovietice pentru disidență, până la revenirea în Rusia în anul 1994, după reprimirea de la Mihail Gorbaciov, în anul 1990, a cetățeniei sovietice).
    Opusculul impresionează cititorul atât prin dârza obiectivitate cu care autorul prezintă rezumatul istoriei rușilor, inclusiv epocile considerate de vârf în istoriografia ruso-sovietică (reformele lui Petru I, expansionismul promovat de țarina Ecaterina a II-a, bolșevismul și stalinismul), cât și strigătul de durere al acestui mare și autentic rus la vederea/constatarea dezastrului rusesc, prin comparație cu prosperitatea apuseană (în special cea americană), totul din pricina politicii stupide pe care au dus-o nu numai țarii ruși, ci și liderii sovietici.

Detalii

s  Și ea o reprezentantă în ascensiune a policierului scandinav. La vreo patruzeci și ceva de ani, din Stockholm. Care, în ciclul Hanna Duncker, scoate pe piață, victorios, detectivu` cu acest nume. O tânără investigatoare în poliția suedeză, care continuă tradiția profesională a tatălui. La un moment dat, chiar în orășelu` natal. Confruntându-se într-unul dintre tomurile de până acum ale seriei cu moartea unui adolescent. Transsexual, introvertit într-o măsură inevitabil. Victimă fără vrere a mediului existențial. Nefericirea sa și trama polițistă aferentă fiind, în fond, un pretext de analiză a lumii din zonă.

Detalii

glad Într-o cenușie dimineață de februarie am plecat spre București, la întâlnirea cu scriitorii Cenaclului literar “ Poeții Cetății “, care a avut loc la Muzeul Țăranului Român. În sala cu scriitori erau expuse portretele pictoriței Silvia Radu ” Chipuri ale suferinței, chipuri ale bucuriei- Mucenicii temnițelor comuniste”,  colecția de portrete ale celor ce au suferit în închisorile comuniste, realizate de Silvia Radu ce ne-a îndemnat la rememorarea momentelor grele ale istoriei noastre recente.

Detalii

  1. 21 februarie – Ziua Internațională a Limbii Materne
  2. Eveniment cultural | Un medic publicist
  3. Muzica zilelor noastre | Gerar, începutul de an...