ep1       Nu mai e printre noi de ani buni. Da` ne-nsoţeşte mereu cu-a` sale refrene romantice mult. Şi filmele pline de cânt, veselie, culoare. S-a spus că-i regele rock & roll-ului năbădoios, dansant şi melodios. Da-n muzica lui s-aud şi gospel, şi country, şi rumba, şi blues. Ferice-mpletite şi fructuos. Sub semnu` ritmului viu şi provocator. Parcă văd cum dansam altădat` neostoit la ceaiurile adolescenţei. Fetele zburdând acu` graţioase, atrăgătoare, acu` lăsându-se tandru şi cald în braţele noastre nerăbdătoare. Îmi amintesc şi de cozile lungi de la cinema. Când frig suportam să luăm un bilet la zvăpăiatele filme în care juca şi cânta ca un idol. Sunetu` chitarei electrice defel nelipsindu-i, curat şi pregnant. În armonie deplină cu vocea baritonală şi senzuală. În melodii necomplicate, plăcute, aerisit orchestrate. Ce se ascultă cu nesaţ neştirbit, permanent. Proaspete, vibrante şi de neuitat…
       Aşa că astăzi, la opt decenii jumate de la nașterea sa în Tupelo, îi arătăm aceeaşi preţuire intensă. Cu nostalgie şi mulţumire pentru ce ne-a lăsat moştenire nepieritoare. Vom fi împreună pe veci, sub jurământ meritat şi nesilit asumat…

simeanuCăci unu` dintre exponenții lui de vârf a decedat la început de săptămână. Garbis Dedeian, pe numele său. Cunoscut, consacrat, respectat și-n țară, ș-afară. Pentru știința interpretativă, virtuozitatea și pasiunea cu care cânta. Socotit un Coltrane autohton, excela indiscutabil în arealul experimental al genului, mai ales. Improviza bogat și fără greș, nuanța subtil, fiind realmente o plăcere să-l ascuți și să te lași învăluit de universul sonor astfel creat...
 Am avut ocazia să-l aud pe viu de câteva ori, încă din tinerețe. Suflând în saxofon cu tărie, finețe, pricepere și orginalitate de netăgăduit. Deloc la voia-ntâmplării. C-un simț ritmic vădit, variat concretizat. I-a format pe mulți în domeniu și i-a întovărășit pe scene benefic. A fost un slujitor neclintit al astei muzici nemuritoare, de rang planetar. Păcat că boala l-a răpit devreme, ar fi mai avut de rostit atractiv în graiu` notelor cel minunat. Rămân înregistrările și amintirile celor prezenți în sală la cântările sale. Ca oricare om, se duce pe ultimu` drum, dar va rămâne cu noi neîndoios. Vorba cuiva inspirat, Florian ”Moșu” Lungu: viața-i scurtă, jazzu`, lung. Nici că se poate mai potrivită zicere de adio în cazu` de față...

d dabijaAcum ceva timp, fiind dezamăgită de felul cum sunt atacaţi unii scriitori care-mi sunt dragi, impresia mea fiind că invidioșii îţi pot ierta absolut orice, nu însă și talentul, am scris într-un poem:

Poeţilor nu li se iartă nimic,
Nici sorii pe care i-au aprins,
Nici faptul că prea mult au iubit,
Iar după moarte, nu li se iartă –
Nici c-au murit!

rvdSe împlinesc 30 de ani de la Revoluția Română.
La primele alegeri, parțial libere, inițiate de M. Gorbaciov, Republica Moldova era reprezentată în Sovietul Suprem al URSS de mai mulți scriitori – Grigore Vieru, Ion Druță, Leonida Lari, Ion Hadârcă, Mihai Cimpoi, Ion C. Ciobanu ș.a.
În una din acele zile, la 19 decembrie 1989 cred, am fost convocat împreună cu Grigore Vieru și Leonida Lari la Secretariatul Sovietului Suprem al URSS.
Ni s-a arătat o telegramă cu aproximativ următorul conținut: „La 17 decembrie 1989 în orașul Timișoara armata a tras în manifestanți, există mai multe sute de morți și răniți. Rugăm Sovietul Suprem al URSS să creeze de urgență o comisie din care ar face parte, între alți deputați, Grigore Vieru, Leonida Lari și Nicolae Dabija, pentru a cerceta la fața locului proporțiile crimelor regimului ceaușist!”
Doar ni s-a citit telegrama fără alte comentarii sau propuneri concrete.
Imediat, Ion Hadârcă a făcut o interpelare de la unul din microfoanele din sală.

d dabija„Literatura și arta” este și rămâne mai mult decât un săptămânal. Este revista care a scris și scrie istorie. Un ziar care pentru mulți români din Basarabia este un simbol, un deschizător de drumuri și un spărgător de gheață.
Într-o perioadă în care adevărul era umbrit de minciună, ea a știut să redea acestui popor – speranța, fiind unica publicație de după 1989 care a dat tonul renașterii noastre naționale și a întors limba română – acasă. Nefiindu-i frică decât de Dumnezeu și cu sloganul „Numai adevărul poate învinge!”, s-a înarmat cu un curaj nefiresc și a îndrăznit să fie prima revistă apărută în grafia latină cu regularitate în Basarabia de după război (la 15 iunie 1989, cu mult înainte de a intra în vigoare legea privind trecerea la grafia latină). Astfel, într-un timp foarte scurt, „Literatura și arta” a devenit publicația literară cu tirajul cel mai mare din Europa, ajungând de la tirajul ei firesc de 6.500 de exemplare, în 1986, la 186.000 în 1989 și 260.000 în 1990.