ebraicCu toţii suntem cumva miraţi când descoperim că în scrierea arabică şi cea ebraică se scrie şi se citeşte de la dreapta la stânga. Cu toate acestea, şi în limbile şi alfabetele altor culturi şi civilizaţii se foloseşte acelaşi fel de scriere. În limbile şi scrierile etruscă, pahlavi, avesta, feniciană, siriacă, lidiană, aramaică sau în vechile limbi turcice se scria şi se citea la fel. În total 28 de limbi şi alfabete din prezent folosesc aceeaşi ordine a scrisului şi cititului. Care să fie cauzele?
Atât alfabetul ebraic, cât şi cel arab provin din străvechile forme de scriere proto-canaanite, în care se scria de la dreapta la stânga. Limbile proto-canaanite erau scrise uneori într-o formă hibridă, denumită Boustrophedon, în care paragrafele scrise de la dreapta la stânga alternau cu cele scrise de la stânga la dreapta. Se pare că acest lucru era mai uşor pentru scribul care le scria şi care astfel îşi putea odihni mai bine mâna, dar nu era la fel de uşor pentru cel care urma să citească.

main dzeuCu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”
– „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Ca termen ştiinţific, teodiceea desemnează astăzi toate încercările de a reconcilia existenţa răului şi a suferinţei în lume cu ideea că Dumnezeu este sfânt, omnipotent, omniscient şi etern iubitor. Dacă am respinge chiar și numai unul dintre aceste atribute esenţiale ale lui Dumnezeu, nu am mai avea nevoie de teodicee. De asemenea, pledoaria teodiceei se transformă dramatic dacă cineva nu se apropie suficient de atent şi nu înţelege absolutul acestor atribute, transcendenţa şi imanenţa lor. Din aceste motive este vital să ne asigurăm, înainte de orice altceva, că înţelegem corect caracterul moral şi atributele lui Dumnezeu.

În România, dadaismul a fost parţial vizibil, în unele producţii poetice sau în domeniul artelor plastice
Dadaismul a fost un curent cultural şi artistic nonconformist, îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă. Bazele curentului au fost puse la Zürich, în ziua de 8 februarie 1916, de poetul de origine română Tristan Tzara. Acestuia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball şi Richard Hülsenbeck şi artistul plastic Hans Arp. Au urmat apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp, Max Ernst şi Kurt Schwitters.
Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez şi expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea şi stupoarea. Totodată, dadaismul se manifestă prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.

ecreator 280Cu cărțile pe masă...

...”a jucat partida” Valentin Ajder, editor la EIKON. Parteneri, Diana Vrabie, Alexandru Corduneanu. Vianu Mureșan. Christian Crăciun și Adrian Defta. Oameni de cultură, scriitori, autori in relație cu astă editură. I-a așezat laolaltă util moderatoarea Denisa Popescu. În sală, printre curioși, romancieru` gazetar prahovean Serghie Bucur. A treia oară ajuns în Pitești, la manifestări, însoțindu-și confrați...
”Instituțiuni filosofice”, ”Lectio incerta”, ”Chișinău. Evocări interbelice” și ”Gardă pentru führer” sunt titlurile ”puse-n joc” aicea, la noi. Vianu ”mizând” pe primu` cu argumentele filosofului care s-arată a fi, profesional. În tandem adecvat cu Vasile Lucaciu, creatoru` de odinioară al opului. Diana și Alexandru, veniți de peste Prut, au evocat capitala moldavă, în carte răsfrântă, atât prin trecut, cât și prin prezent. Cristi l-a înfățișat pe mai tânăru` morean, istoricul Adrian. Un temerar din zilele noastre, neîndoios. Căci nu e chiar simplu să scrii despre alții de peste hotare. Documentația, în cazu` de față, fiind realizată-n Germania preponderent. Iar subiectu`, sensibil enorm. Și nu la-ndemâna oricui. În fine, Vali-a reliefat câteva ample eseuri. Strânse de Cristi-ntre foile unui al doilea volum de profil...

ecreator 280Muzicieni coreeni

Din Sud, evident. Că p-ăilalți de sus nu-i lasă păstoru` să iasă din țarc. Așa c-ăștia din Seul ajunseră luna trecută-n Pitești. La filarmonica loco, în misiune de lucru. Adică, veniră să cânte divers, țesând un larg univers al muzicii de pretutindeni. ”Hora Unirii”, a noastră. ”Fantezia Arirang”, a lor, de exemplu. Apoi, ale altora, europeni cunoscuți. Cimarosa, Berwald, Popper, Arban, de Sarasate...
Dar cine sunt oaspeții orientali? Păi, la pupitru, Joungdae Yoo. Sobru, dezinvolt, prestație de netrecut sub tăcere. Unind nesperat orchestranții români cu solii compatrioți. Oboista Youjung Lee. Fagotista Sookyeon Kim. Trompetistu` Jaechang Sung. Agil la suflat. Cellistu` Taehyong Park. Fin și iute foc. ”Rapsodia ungară” purtându-i noroc. Jieun Yook și ”Gypsy melodies”, peste așteptări. Tânăra e fain cordar, d-ai zice că-i lăutar. Viteză, fluență, delicatețe și coerență. În fine, Eunak Nok. Instrumentul ei, haegeum. Tradițional, de sute de ani. O cutie mică de rezonanță, din bambus.