simeanu Muzician în floarea vârstei. Gălățean, constănțean. Născut, nu doar făcut, pentru cânt. C-o voce grozavă. Puternică, școlită, strunită la fix. Lipsită de ezitare. Pătrunzătoare neașteptat. Cuceritoare imediat ce-o auzi interpretând fără greș...
 Îl reascultai p-al ei posesor de curând. La cunoscutu` teatru piteștean ”Alexandru Davila”. În spectacol de estradă. Cu melodii, canțonete celebre. Niciuna pierzând frumusețea, savoarea și farmecul originar în variantele oferite de oaspele real talentat. Cu acuratețe, finețe, naturalețe. Cu dragoste vădită pentru partituri ce înfruntă anii peren. Cu dăruire, decență, respect pentru actul artistic chemat a-l făptui adecvat. Profesionist, adică, de necontestat. Atrăgând, pe bună dreptate, aplauze lungi, total meritate. Și speranța-mi de-a-l reîntâlni pe la filarmonici. Pe-ale căror scene ar face, neîndoielnic, furori...
 De-accea, voi sta cu ochii pe el negreșit. În sigur câștig de l-oi revedea cât mai des posibil. Niște arii de operă nemuritoare, îndeosebi, mi-ar plăcea să-l aud cum glas le dă măiestrit. Făcându-mă să vibrez și mai fericit. Astfel de-o să fie, megabucurie!

ionut caragea 280 Mai țineți minte când vă vorbeam de ultramediocrul Ioan Moldovan, cel care a luptat vehement pentru combaterea celor care au tras semnale de alarmă cu privire la neregulile din lumea literară (vezi cazul denigrării excepționalului critic Ion Simuț) și a premiat scriitori cu influență din cercurile favorizate, aplicându-se principiul reciprocității? Cel care a fost un model excepțional pentru cei de la București, slujindu-le ca un adevărat locotenent? Cel care a fost nominalizat la premiile Mihai Eminescu absolut nemeritat, în timp ce poeți cu zece clase peste el nici măcar nu au fost reținuți pe lista nominalizărilor, chiar dacă au fost propuși? Cel care a fost aspru criticat de Virgil Podoabă pentru neregulile de la Familia, despre felul cum circulă banii, despre costuri, încasări, despre munca directorului în comparație cu munca redactorilor? (vezi cotidianul Crișana, 18 iunie 2019) Cel care a trucat concursul pentru reangajarea redactorului-șef, Traian Ștef, la revista Familia? (vezi ziarul Bihoreanul, 22 iulie 2019) Cel care, dacă nu ar fi avut funcția pe care o are la Familia, ar fi fost un mare anonim al literaturii române?

simeanu ...și unu` dintre ”zugravii” ei. Frank Sheeran Irlandezu`. Că irlandez era de neam. Un uriaș trecut cu bune isprăvi prin război. Da` și c-o artrită ce l-a făcut să sufere dur la bătrânețe. Și, poate, să se și căiască, date fiind păcatele-i multe în branșă. Chiar să mărturisească până la urmă câte ceva important autorului cărții*, fost procuror, anchetator, apoi al său avocat. Care i-a cucerit încrederea și l-a determinat cu tact,  stăruitor să dezvăluie pe larg cum ”zugrăveau” la necesitate. Cu alte cuvinte, cum avertizau sau eliminau. Orice inconvenient, neascultare, trădare, impediment. Chiar, se pare, și sus de tot. Dallasul, rămas în anale, din nefericire...
 Crima organizată a dat de furcă Americii substanțial.

nicolae dabija 280Unii colegi îl compătimesc pe Ion Ciocanu.
Dânşii consideră că el n-a avut copilărie. Copilărie literară, obligatorie pentru cineva care bate la porţile creaţiei.
Ion Ciocanu s-a născut bătrân. Eram elev când i-am citit recenziile, studiile, eseurile. Şi mi l-am imaginat moş în vârstă, care se răsteşte cu blândeţe la scriitori pentru că aceştia habar n-au unde se pune virgula şi cum se scrie poezie bună.
În 1966, când am păşit pragul universităţii, am descoperit că era mai tânăr ca noi. Sau – părea cu mult mai tânăr. Când începea să ne vorbească de tainele literaturii, îşi îngroşa special vocea, ca să-l credem de-o seamă cu alţi profesori, care nu puteau să predea literatura, pentru că n-o iubeau. Ciocanu o iubea. A fost cel mai bun profesor de la litere. El ne preda astfel realismul socialist, ca să ne fie scârbă de acesta şi să scriem altfel de cum se scria atunci.
Când s-a descoperit că lui Ciocanu nu-i plac cărţile proaste şi nu-i laudă pe condeierii care nu cunosc gramatica, a fost alungat de la catedră.

d dabijaNoiembrie. O lună rece și ploioasă, în care vântul se plimba nervos pe străzi ca un bărbat care s-a certat cu soția.
El stătea ca-n fiecare seară cu aripile-n ploaie, și-l aștepta pe acel pe care Dumnezeu i-l încredințase încă de la naștere.
Omul intra în fiecare noapte într-o cârciumă, de unde ieșea abia spre zorii zilei. Îngerul îl aștepta în fața acelei clădiri de fiecare dată, el neputând să intre într-un astfel de loc, unde urâții pământului se bucurau, cântau și se lăudau cu nerușinare despre destinele lor reușite.
Plângea, iar lacrimile lui nu se deosebeau de picăturile de ploaie ce cădeau cu putere de sus. El nu putea interveni în alegerile acelui muritor, pentru că așa îi lăsase Dumnezeu pe oameni pe pământ, liberi să aleagă binele sau răul, păcatul sau nepăcatul.