d dabijaIată că fraza „celebră” rostită de preşedintele Igor Dodon a monopolizat toată ţara. Oriunde te-ntorci şi cu oricine te-ai întâlni: copii, tineri, bătrâni, toţi au început să folosească  această expresie în semn de glumă sau, şi mai rău, o întrebuinţează ca pe un răspuns firesc. Şi nu se îngrijorează niciunul că această frază nu este doar una greşită, dar e un răspuns dat de inculţi. Dar pe lângă aceasta, mai este una la fel de populară, e întrebarea „Da’ di şi?”. Aşa că, atunci când îl întrebi pe vreunul:
– De unde eşti? Acesta îţi răspunde:
– Da’ di şi? Sau la întrebarea:
– De ce nu crezi că eşti român? Acesta-ţi răspunde:
– De-atâta!
– Ai citit vreo carte de istorie?
– Da’ di şi?

Motto:
Incendiile colosale
din Australia uscată,
arată că omul modern
este ființa obsedată

doar de-acel bine aparent
cu un efect devastator,
ce viața pune în pericol
prin al neomeniei spor.

    Este vizibil pentru orice persoană cu scaun la cap că omul civilizat (sic!) și acultural al zilelor noastre s-a ales de pe urma progresului tehnico-științific nu doar cu mai multe automate întru satisfacerea triadei consum – comoditate – confort, dementa „lege” a transformării sale într-un desăvârșit robot jovial, ci și cu acele inevitabilo-detestabile însușiri (ipocrizie, minciună, lăcomie, trăncăneală, lingușeală, cruzime etc.), grație cărora el se războiește necontenit cu mediul natural și izbutește să se integreze, cu sinistra faimă de descurcăreț, în cele mai distorsionate și mai corupte medii sociale.

simeanu I-am întâlnit de Ziua Culturii Naționale. În Pitești, la Teatrul ”Davila”. Pe a cărui scenă craioveanul Emil Boroghină a recitat versuri nemuritoare d-ale lui Ovidiu și Eminescu. În show poetic de ținută și sensibiltate, neîndoios. Întrutot binevenit, la centimă chibzuit. Emil, societar și, cândva, director al ”Naționalului” doljean ni-l promisese deunăzi și s-a ținut de cuvânt. Rostind cuvinte duium din scrierea pătrunzătoare, încântătoare a celor doi stihuitori de rang planetar. Deloc la voia-ntâmplării alăturați în această acțiune selectă de amintire, slăvire a lor, deplin meritată. Și-a frumseții fiorului liric nepieritor ce-i ține țintuiți în eternitate, măreț...
 Oaspele oltean s-a achitat onorant de sarcina asumată. Preț de două ceasuri dezvăluind nouă, nici că se poate mai nimerit, din poezia de soi. E făcut pentru asta și s-a pătruns de ea, în ani, adecvat. Acuma, și-n suflet de fani adânc pătrunzând-o. Drept care, nemișcat am stat și l-am ascultat. Mult m-am bucurat căci m-a luminat. Știind cum să intoneze, spusa făcând să vibreze. Publicu`, să jubileze. Altfel spus, catharsis iscând. Benefic incontestabil ”pentru minte, inimă și literatură”. Pentru cultura tot mai necesară, da` tot mai puțină pe plai mioritic. Păcat că unele-n sală frecat-au acerb, stupid telefoane, în loc să soarbă alesele vorbe, civilizat. Că astfel de ocazii nu-s cotidiene...

simeanu Dan Vladimir Andrei Aldea, mai exact. Mare muzician, care-a dat rockului autohton o altă dimensiune. Împingându-l izbutit spre progresiv și propulsându-l, cu ”Sfinx”, pe locuri de vârf în clasamentele vremii. În minți și-n inimi nenumărate. Deschise, pe bună dreptate, acestui amestec sonor de excepție, nepieritor...
 Trebuie precizat că nu doar vioara și chitara aflatu-s-au în panoplia instrumentală complexă a tânărului bucureștean. El arătându-se-n lume și ca vocalist, aranjor, compozitor inspirat. A scris muzică de film și de teatru remarcabilă. A colaborat cu alți interpreți de gen ori de folk și i-am urmărit pe viu unele concerte înainte de expatriere. Lucra pe corzi deloc simplist și c-o dibăcie de invidiat. Solourile sale impresionând prin amploare și ingeniozitate. Cu Bibi Ionescu, Toroimac, Enache, Cernea și alții atâția a suit pe scene pân-a plecat în Occident. Unde s-a așezat la pupitre tehnice, în studio, și a lucrat la imprimări, profesionist...

simeanu Da, fu Paganini. La nivel înalt. Chiar foarte înalt. Fincă Răzvan Stoica i-a cântat acestuia, la Ploiești, un concert la superlativ. Antologic, memorabil, impecabil, admirabil. Avui ferice imbold când am decis să merg la filarmonica urbei. Spre a-l revedea, reauzi pe acest tânăr violonist care-aduce fală României pe mapamond. Are rară măiestrie pe strune. Virtuozitate aparte. Dăruire profundă miilor de note, cel puțin în cazu` de față. Strânse-n minte impresionant. Și oferite cu entuziasm și pricepere fără limite. Întru satisfacția enormă de la sfârșit și ropotele de aplauze clar meritate pentru prestația sa...
 Am fost atent peste poate, doar-doar oi simți vreo ezitare, eroare. Ceva disonant, defazat, nepotrivit nuanțat. Mai ales c-a și dirijat. Ei bine, nimic, oameni buni. Totul a mers grozav. A ținut orchestra-n mână la fix, i-a transmis energie din plin, a condus-o după nevoi și i-a stat în față cu cinste.