ecreator 280 ...fuse invitat, în prag de aniversare, la biblioteca ”Dinicu Golescu”. De pe Strada Mare din urbea Pitești. Tineri și maturi în sală, ascultându-l povestind. Despre el și alții, despre ieri și azi. Despre România și Franța, locuri, opuri, întâmplări. Pentru amuzament, anecdote, că doar vehicula altădată umor din belșug...
 Sexagenar, locuind actual în sud-est de Hexagon, umblat colo-colo prin lume, a văzut atâtea și știe destule. Îi citesc ades ”Provensalele” în vrednicul ”Orizont” timișean. Presar, scriitor versat, pamfletar energic, subtil, adecvat, mi-e clar c-ar avea materie primă pentru volume babane de memorii țais. Îi sugerez apăsat să le facă. Căci ar deveni și ele neîndoios mărturii istorice de larg interes. Ilustrând util anii pre și postdecembriști autohtoni. Trecerea lui prin ”Academia Cațavencu”, de pildă. Sau prin grupu` satiric ”Divertis”. Ambele enorm îndrăgite cândva de ăi neîncrezători în ”democrația originală” dâmbovițeană, înșelătoare vădit și nesuferit...
 N-au lipsit, desigur, întrebările, comentariile, fotografiile, autografele multe (că are omu` și cărți ce poartă numele său pe coperte). La ceas de prânz din Prierul ăsta în curs. La despărțire, firesc, promisiunea de revenire. Așa să fie, cu bucurie și noutăți...

ziar 280Un excelent regal de poezie, o odă şi un valoros festival al creaţiei şi prieteniei s-a derulat la Baia Mare, în cadrul unei deosebite, utilă, sensibilă şi eficientă manifestare, sugestiv intitulată „Doamnele Metaforei” – o acţiune dedicată „Lunii Femeii” şi „Zilei Internaţionale a Poeziei”.
    Au onorat cu prezenţa un număr mare de creatori de versuri şi proză din ţară, Republica Moldova, Italia, Germania, în majoritate genul feminin, făcând ca sala frumosului şi elegantului Hotel „Mara” să răsune de vibraţiile imaginiilor sonore şi vizuale create de autorii minunatelor versuri.
    Dar toate acestea nu se puteau derula, în data de 23 martie 2019, fără implicarea, coordonarea, dăruirea, altruismul şi organizarea impecabilă de către cunoscutul şi apreciatul scriitor şi jurnalist Romeo Ioan Roşiianu ( R.I.R.), un vaşnic, valoros şi mare patriot român, care a devenit un simbol şi un fenomen în literatură, viaţa socială, în domeniul prieteniei sincere, al creaţiei şi promovării, cât şi a susţinerii tinerelor talente şi valorilor româneşti autentice în cadrul Asociaţiei Social-Cultural Creştină „eCreator”, unde îndeplineşte şi funcţia de director, iar site-ul www.ecreator.ro se află pe locul locul 5 în lume în domeniul pe care îl abordează.

În anul 1930, pe 14 iulie, Albert Einstein l-a primit în casa sa de la periferia Berlinului pe filozoful, muzicianul şi laureatul la Premiul Nobel Rabindranath Tagore. Conversaţia lor a rămas în istorie ca fiind una dintre cele mai profunde din punct de vedere intelectual în care savanţii au analizat relaţia dintre religie şi ştiinţă.
Deşi în prezent unii oamenii consideră că ştiinţa este opusul religiei, Tagore a reuşit să explice existenţa divinităţii cu ajutorul ştiinţei. Tagore considera că ,,Adevărul Universal'' este de fapt omul.  Precum în cazul materiei care este compusă din protoni şi electroni cu locuri goale între ele, la fel şi umanitatea care este compusă individual şi trebuie să aibă interconexiuni cu alţi oameni pentru a fi creată lumea umană, notează Brain Pickings.
Einstein i-a propus filozofului două concepte despre natura universului, lumea ca o unitate dependentă de umanitate şi lumea ca o realitate dependentă de factorul uman. Tagore considera că lumea este a oamenilor, iar  existenţa ,,omului etern'' este conferită de experienţele oamenilor.

ecreator 280Istoria jazzului, live, la Ploiești

 În sala ”Ion Baciu”. A Filarmonicii ”Paul Constantinescu”. Ce are în schemă, util, inedit, un departament specializat. Și, justificat, un concert de gen, lunar. Iară, în Brumar, un festival anual de nivel...
 Ei bine, nu demult, asistai acolo la episodu` dintâi. O-ntâlnire incendiară cu începuturile nemuritorului gen. Născut acu` mai bine de-un veac prin Louisiana, New Orleans. Piese de atunci, timpul înfruntând. Cu strășnicie și vrednicie. Peren sută-n mie. Arătându-se azi proaspete mai abitir. Chipeșe, melodioase. Sprintene, armonioase. Celebre pe veci. Interpretate, fredonate constant pretutindeni în lume. Pe bună dreptate, căci frumusețea nimic nu le-o șterge. Atracția nu-și pierd, ci crește mereu. Instrumentiști tot mai numeroși de pe glob cântându-le seară de seară pe scene, în cluburi, ba chiar și pe străzi deseori...

ecreator 280L-am revăzut pe Walter

 Cu mare plăcere, enormă satisfacție. Convingându-mă încă o dată, recent, de calitățile sale la pult. E temeinic pregătit. Zdravăn experimentat. C-un avânt molipsitor. Puternic acaparant. Fructuos pe măsură. Mă uitam și la el, și la orchestră, întrepătrundere amplă descoperind. O comuniune radioasă întru slava celor aleși în program. Inspirat, Șostakovici și Wagner. Parcă durând o punte sonoră-ntre ruși și germani, semnificativ. Trainică, binevenită, nimerită, izbutită...