Cu toate că tehnologia a avansat într-un deceniu cât într-o existență, iar oamenii păreau că se și adaptează la viteza ei de evoluție și chiar s-o venereze,

Tot mai mulţi din generaţiile trecute de amiază se dau de tot pereţii după socoetatea de dinainte de 89..

Nu ştiu dacă şi în alte zone ale ţării circulă aşa ca în Maramureş mult înţeleapta şi profunda spusă, valabilă în orice timp şi-n orice loc, dar mai ales în aceste vremuri de Je m’en fiche ale postecembrismului românesc: A fi mare nu-i mirare,/ a fi om e lucru mare...
    Chiar aşa, căci în aceste timpuri de mare restrişte pentru grosul românilor, în care legile morale şi sociale sunt sistematic umilite de neruşinarea sfidătoare a ciocoilor vechi şi noi, lesne-i să ajungi mare (a se citi ştab cu funcţii decizionale) prin tridimensionalul sistem fraudă-mită-neobrăzare, continuu perfecţionat de marea ştiinţă a corupţiei de pe aceste meleaguri, dar practic este imposibil să mai rămâi om după ce te-ai scufundat în puturoasa mocirlă a puterii aparente şi ai muşcat zdravăn din mărul otrăvit al nelegiuirilor.

Trăim într-o societate din ce în ce mai egoistă. Trăim vremuri în care toată lumea caută numai folosul propriu, deseori omul bun şi conştiincios fiind luat de prost.

Cine nu vede că lumea-i cu totul dată peste cap (noua morală îmbrăţişată de tot mai mulţi, o morală à rebours în care binele şi răul se amestecă şi se convertesc până la năucire, asimetriile sociale şi economice se accentuează,