201812 02a treia predică de Advent (21 decembrie 2018)

Dumnezeul cel viu este Treimea vie, am spus ultima dată. Dar noi suntem în timp şi Dumnezeu este în veşnicie. Cum să depăşim această „diferenţă calitativă infinită”? Cum să facem o punte peste un astfel de abis infinit? Răspunsul este în solemnitatea pe care ne pregătim s-o celebrăm: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”.

Între noi şi Dumnezeu – a scris marele teolog bizantin Nicolae Cabasilas – se ridicau trei ziduri de despărţire: cel al naturii pentru că Dumnezeu este spirit şi noi suntem carne, cel al păcatului, cel al morţii. Primul dintre aceste ziduri a fost dărâmat în întrupare, când natura umană şi natura divină s-au unit în persoana lui Cristos; zidul păcatului a fost dărâmat pe cruce, iar zidul morţii în înviere[1]. Isus Cristos este de acum locul definitiv al întâlnirii dintre Dumnezeul cel viu şi omul viu. În El, Dumnezeul cel îndepărtat s-a apropiat, a devenit Emanuel, Dumnezeul-cu-noi.

diogenes descopera public domainDe la bărbatul care ar fi murit din cauza răsului la cel ce ar fi decedat după ce a fost îngropat în fecale de vacă, iată cinci dintre cele mai ciudate morţi ale filozofilor.

Chrysippus

Chrysippus (280-207 î.Hr.) este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari stoici. El a murit în timpul celei de-a 143-a Olimpiade, pe când avea 73 de ani. Conform Vintage News, privind moartea sa există două poveşti, ambele au la bază consumul de alcool.
Prima teorie sugereză că a murit din cauza ameţelii la cinci zile după ce a consumat un vin foarte puternic. A doua teorie este cel mai des asociată cu numele său. Bărbatul ar fi observat că un măgar i-a mâncat smochinele, în loc să fie supărat de acest lucru, el a ţipat la o femeie bătrână „Acum dă-i şi nişte vin să poată înghiţi mai bine acele smochine”. Gluma i s-a părut atât de amuzantă încât a râs până când s-a înecat şi a murit.

ecreator 280Croitorii, în turneu

Gabi și Simina și-au luat cu dânșii colegi și-au plecat prin țară. Să cânte-n vecinu` Brumar pentru Centenar. D-ale lu` Enescu, Porumbescu, Dimitrescu, Dinicu și alții de ieri. Mustind de folclor, pline de fior. Partituri celebre făcând înc-o dat` nemuritor să răsune. Iar suflete nenumărate să vibreze-n cor, larg, pătrunzător...
Trupa se numește ” Croitoru String Virtuosi” și cincisprezece oameni adună. De prin orchestrele bucureștene, desigur. Mânuind cu toții arcușu` precis, iute, dezinvolt. Susținându-i la fix pe cei doi promotori. Rând pe rând, aceștia, concert maeștri perfecți ori meșteri soliști...
Gabi cântă harnic atât cu varii orchestre, cât și-n formule de recital cunoscute. Gustate, pe bună dreptate, constant. Simina se străduiește să-i calce pe urme din ce în ce mai pregnant. Așa că alăturarea aceasta de sunet, în cântu` nostru străbun, fu o inițiativă nu doar nimerită, ci și reușită. Au voință și știință, putință și iscusință din plin. Fluență, coerență, de netăgăduit. Simfonic și popular împletind inventiv, atractiv. Ca să ilustreze îmbietor, vrednic și convingător ”un secol de muzică tradițională românească”. Precum scrie pe afiș și au dovedit neprecupețit...

ecreator 280Doi autori fac ”Dosare”

Marius Stan și Vladimir Tismăneanu. Politologi grozavi, prolifici publiciști. Tobă de istorie. Politică. Psihologie. Filosofie socială. Doctrine și limbi străine. Neologisme, nu mai vorbesc. Bogat, just le folosesc. Erudiți, nu glumă. Greu de contrazis, demni de luat în seamă. Că nu dau din cap și nu scot pe gură fleacuri și fonfleuri. Ci idei deștepte și vorbe la fix. Dialogând și comentând. Epoci și personaje nefaste evaluând, oameni și fapte din veacu` trecut prezentând. Nepărtinitor, cu discernământ...
În cazu` de față, Ulianov și Djugașvili. Adică, Lenin și Stalin. Cei doi bolșevici cumpliți și zeloșii acoliți, lumii arătați fără de minciuna în care-au trăit și-au ocârmuit. Ca să știe măcar acuma ce-a însemnat comunismu` de ei proclamat, promovat, dezvoltat. Sunt invocate cărți mai ales, dezbătute pe larg.

ecreator 280Eliza Gabriela Puchianu

 La Slobozia născută, prin `90. Doldora de voință și pasiune. Contopindu-se cu pianu` vădit și dăruindu-i-se neprecupețit. Precum constatai mai pe toamnă. La ”Serile Lipatti”, în amplu recital. Strașnic, viu aplaudat. Ce-a pus-o-n valoare la fix. Este puternică, emană forță, iar tușeul apăsat impresionă melomanii. Colcăie notele-ntr-însa uluitor, aprig și fremătător. Firesc, le dă la iveală clocotitor. Domină claviru` fără ezitare, dur, făr` de cruțare. Energia n-o părăsește nicio clipită, așa că muzica iese constant întărită. Nu avu partiturile-n față, da` le tălmăci pe de rost impresionant. Stăpână pe ea ca un consacrat. Nu degeaba lucrând cu Andrei Gavrilov la varii masterclass-uri...
  Ce-a oferit Eliza auditoriului de la Pitești? Pagini de soi, de intensitate, virtuozitate. Pentru eternitate create de niște titani. Beethoven, Enescu, Schumann, Debussy. Dificile foc, ei însă fiindu-i din plin cu noroc. Înmănunchiate într-o cântare convingătoare, vibrantă, revelatoare. Pentru capacitatea promițătoare ce ne face-a crede că, în câțiva ani, va deveni certitudine. Și valoare incontestabilă larg va dovedi. Îndrăznesc, de aceea, s-afirm că orice filarmonică autohtonă ar câștiga dac-ar invita-o pe scenă. E instrumentist, clar, de viitor, suind către vârf, meritat, cu spor...