Mare e grădina Ta, Doamne!
Citesc, mă uit şi mă crucesc!
Numita Daniela Toma, director la Editura ART CREATIV, o editură care se împopoţănează cu o colecţie REGAL, dar care scoate cărţi cu greşeli impardonabile de gramatică - fapt ce confirmă că ea umblă numai după staniol şi nu după ciocolată! - mă mai surprinde încă odată la acest început de an.
Mai zilele trecute semnalam faptul că preopinenta a „selectat” deja 100 de poeţi până în data de 15 ianuarie 2018, apoi le-a dat fiecăuia în parte una şi aceeaşi diplomă, adică cu acelaşi conţinut, numai numele diferind.

Realizarea unei antologii literare este un demers temerar în sine însuşi, pentru că-l pune pe antologator în situaţia ingrată de a alege, de a tria, de a stabili cumva căprării estetice, după criterii clare, dar şi clar deranjante şi de neconceput pentru alţii/altele.
Ei bine, taman sub astfel de auspicii tulburi am purces la realizarea unei noi antologii, împreună cu poeta Mariana Petrache, sălăjanca ce mi-a fost alături la realizarea altora patru, fiecare în sine o provocare aparte.
„Prietenii poetice” a adus în lumina reflectoarelor o adevărată punte de spiritualitate între scriitori deja consacraţi şi impuşi în peisajul literar românesc şi cei aflaţi la primii paşi, la început de drum.

Am văzut şi nu mi-a venit să cred!
Poeta Camelia Florescu şi poetul Viorel Birtu Piraianu se laudă pe paginile lor de Facebook că au fost premiaţi de Daniela Toma, poet şi director al Editurii Art Creativ din Bucureşti.
La fel şi poeta Silvana Andrada Tcacenco, poetă căreia i-am acordat Premiul de debut la Ediţia I a Premiilor ECREATOR, poetă care a scos sub sigla ECREATOR un volum, „Eu tind spre fericire”, căruia i-am făcut prefaţa, ca şi volumului de debut „Adoptă-mă, pădure!”.
Şi... cine ştie câţi vor mai fi primit astfel de „premii”?!
Aceasta, cică după o îndelungă deliberare - DEŞI ANUL ABIA A ÎNCEPUT DE CÂTEVA ZILE! - le-a acordat PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ POEZIE DE DRAGOSTE A ANULUI 2018.

Sunt doar câțiva ani de când l-am întâlnit prima dată. Dar când ne-am văzut parcă am fi fost prieteni de o viață întreagă. Poate și pentru că îl cunosc din scris, i-am remarcat de mai multă vreme originalitatea, profunzimea, anvergura preocupărilor și grija pentru limba română. Apoi, îl mai știam dintr-o mulțime de povești, unele dintre acestea fiind adevărate legende despre munca și pasiunile sale. Auzindu-le, îmi părea că am de-a face cu un clocotitor vulcan de creativitate, un crater plin cu magmă aflată perpetuu în incandescență, gata oricând să dea pe alături. Un vulcan care a izbucnit și izbucnește în adevărate valuri de lavă a frumosului, îmbrăcând o sumedenie de ipostaze.

În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia ca aparţinându-i poetului Marcus Pacuvius de-acum celebra afirmaţie conform căreia „Ubi bene, ibi patria!”.
La secole distanţă afirmaţia a prins rădăcini şi datorită forţei de sintetizare a reuşit să inspire şi să îndemne căutătorii de esenţe, gânditorii.
Aşa se face că mai este un citat interesant, asemănător, pe care eu personal îl văd descălecător din întâiul, dar poate la fel de celebru şi el, îi aparţine lui J. Hector St. John de Crevencour şi a fost inclus în cartea sa „Letters from an American farmer".
Acesta a devenit un soi deviză a emigranţilor de pretutindeni: „Ubi panis, ibi patria!" (Acolo unde este pâine, acolo este şi patria mea!)