Imaginați-vă o halbă de bere, al cărei conținut este dominat de albul spumos, aromat și apetisant, care din prea plinul efervescenței sale dă puțin peste margini, devenind astfel și mai atrăgătoare.
În toată această închipuire încercați să introduceți câteva zeci de oameni, adică tot atâtea entuziasme înșirate pe o diagonală românească a creației trecând prin Maramureș, cu un capăt în Cremona Italiei și altul în Anenii noi ai Moldovei de dincolo de Prut, femei și bărbați, tineri și vârstnici, cu zâmbetele, vorbele și privirile aferente, cu mirări și limpeziri, cu încețoșări și înseninări, cu așteptări și deziluzii, zile și nopți la rând, într-un început de octombrie (3-9 pare-mi-se) luminos ca speranțele lor înnobilate de frumos, adăugați câteva mănăstiri și biserici, un cimitir vesel și un muzeu al suferinței, emblematicele porți maramureșene și țipuriturile horincii în horele vorbelor de duh, nostalgii și năzăriri, nazuri și neînțelesuri, înțeles și subînțeles, acces și interzis, drumuri și popasuri, verdele încins cu arămiu, puteți chiar presăra orice alt ingredient pe care îl credeți necesar a conferi gust mai bun și culori mai frumoase unui amalgam de voioșie liberă și, totuși, controlată.

Într-un an închinat Centenarului Marii Uniri, cu largul sprijin al Consiliului Judeţean Maramureş, revista „eCreator” a ridicat ştacheta şi a propus o suită de manifestări culturale la care au fost implicate foarte multe nume importante ale literaturii române contemporane.
De-a lungul acestor evenimente au fost lansare cărţi, vernisate expoziţii, oamneii au venit străini şi au plecat prieteni, punţile de suflet întinse având darul să recontureze stări şi emoţii similare celor de înfrăţire şi regăsire.
Aşa a fost acum un secol, aşa este recreionată istoria astăzi.
Ca şi acum un secol, când Maramureşul a dat unii dintre cei mai mari artizani ai Unirii, şi astăzi acest colţ de ţară demonstrează că este infinit mai aproape de KM O al Europei decât de periferia României.
Nichita Stănescu spunea că „provincia începe de la mine încolo”.

Într-o vreme aproape improprie visului și poeziei, a artei în general, într-o lume în care sufletul nu mai este monedă de schimb a face din cuvânt trăire este un gest absolut temerar.
Într-o societate destul de indolentă cei care dau suflare șiragurilor de cuvinte prin imagini memorabile au ajuns să se întâlnească aproape conspirativ, ca și-n vechime creștinii prin catacombele Romei.
Ei bine, taman ca aceia artiștii cuvântului ajung să se întâlnească între ei, cu ei înșiși chiar, la manifestări clar elitiste, inaccesibile ca înțeles celor care și-au mutat universul existențial pe latura strict materială, ușor palpabilă și vizibilă altfel în acest moment de acei trăitori superficiali de emoții.
Ei bine, într-o astfel de lume să faci literatură, să nu fii ca „ceilalți”, să mergi „împotriva mersului firesc”, să... poate fi un demers prin care-ți poți invoca anatemizarea, prin care poți atrage zeflemeaua celor bogați pe dinafară și goi pe dinăuntru.

Într-o lume evident marcată de bombardamente informaţionale, de experimente literare mai mult menite să acopere lipsa de talent decât să definească nume noi sau curente literare, a veni astăzi cu propuneri de etatizare a spaţiului public poate fi un gest mai mult decât temerar.
În lumea lor proprie şi în confortul spaţiului redus şi neconcurenţial, promotorii literaturii de nişă se simt bine şi refuză să îşi înalţe ştacheta, refuză să se autodepăşească tocmai de teama propriului eşec.
De asemenea, orice pas făcut în largul acestui orizon altfel extrem de limitat îi sperie, iar faptul că nu sunt primiţi şi văzuţi în mediile şi la manifestările cu adevărat selecte ale literaturii contemporane (şi) le justifică prin fals dispreţ, prin minimalizare.
Ei bine, pornind tocmai de la aceste triste realităţi, demersurile „eCreator” vin să încerce un anumit proces de etatizare, scopul vădit fiind acela de a despărţi cumva apele de uscatul literaturii, demers în măsură să-i marginalizeze pe amatori şi să îi lase-n lumea lor de vise, pentru că zgomotul făcut de ei tinde să acopere vocile celor care au cu adevărat ceva de spus.
În prezenta antologie am adunat 75 de poeţi şi 10 prozatori, iar cele aproape 500 de pagini alocate lor se constituie - ca şi în cazul celorlalte demersuri ale noastre - într-o adevărată rampă de lansare pentru cei aflaţi la început de drum, datorită alăturării lor creaţiilor lor cu cele ale scriitorilor deja consacraţi.

Văzut iniţial ca un adevărat act intim, momentul creaţiei a ajuns unul care dă dependenţă acum, se face-n văzul lumii, reţelele sociale fiind cele care preiau suferinţa de altădată a hârtiei, cea despre care se spune mereu că suportă multe, prea multe aş întări.
Spaţiul public literar este realmente bombardat astăzi de părerile unor autointitulaţi lideri de grup, te miri cine emiţând păreri şi dând sfaturi şi îndrumări celor încă neiniţiaţi.
Oricine are câţiva bani în buzunar îşi adună numele pe coperta unei cărţi, tirajele volumelor sunt aproape confidenţiale şi ne trezim faţă-n faţă cu autori obscuri, dar împăunaţi, cu CV-uri pompoase şi premii cu duiumul, obţinute pe la manifestări de gaşcă, în care unii îi gratulează pe alţii, apoi schimbă rolurile între ei.