Ioan Romeo Rosiianu zambind 280Într-o vreme evident improprie visului și poeziei, în care centrul de greutate al existenței s-a mutat - de o vreme, o jumătate de vreme, ca-n Biblie – strict pe latura materială a ființării, a mai investi în Cuvânt, a-ți mai pune sufletul pe tavă pare un demers sinucigaș, unul menit realmente eșecului.
Traversăm zile grele pe această trecere pietonală ce duce nicăieri și niciunde, mașina de lux, vila pompoasă sau contul gras având mai mult magnetism decât nemuritoarea carte.
A invita pe cineva la lectură, a oferi o carte pare gest desuet pentru o gloată îndobitocită.
În atari condiții tentația renunțării e mare, însă liniștirea vine din faptul că puțini sunt cei aleși, că puțini sunt cei care au influențat cu adevărat mersul lumii, (pre)facerea acesteia.
Așadar, antologia „Înzăpezirea Cuvântului” este primul pas pe care-l facem în acest an pe același drum și cu aceeași consecvență, cu aceeași încredere oarbă într-un demers menit să-i întoarcă pe oameni la slovă, să le (re)amintească faptul că tentațiile tehnologice ale zilei sunt atât de captivante încât acaparează, astfel trăgând un serios semnal de alarmă asupra risipei existențiale.

Manolescu Nicolae 280Uniunea Scriitorilor, împreună cu toate revistele literare din subordine, se află în stare de faliment, cu toate că pe lîngă vistieria sa au trecut în aceşti ani mulţi saci cu bani! Scriitorii mîrîie pe la colţuri, dar, de frică, tac. Pentru ca lucrurile să mai poată fi îndreptate, gaşca din jurul preşedintelui Nicolae Manolescu trebuie să plece şi să dea socoteală.

Manolescu, la Paris, împreună cu Irina Horea, actuala nevastă, pe vremea cînd era căsătorit cu Ioana, care-i era şi secretară la Ambasada UNESCO

Interviul pe care l-am realizat cu noul redactor şef al revistei „Tribuna”, de la Cluj, filosoful Mircea Arman, primul traducător al lucrării lui Haidegger, „Sein und Zeit”, a născut reacţii neaşteptate în rîndul multor scriitori, majoritatea lor aflîndu-se în jurul lui Manolescu.

Proteste, liste cu semnături, găzduite de site-urile tuturor membrilor din Comitetul director al Uniunii Scriitorilor… Unii, după tipicul stalinist, exersat şi atunci cînd au fost criticaţi Gabriel Liiceanu sau Mircea Cărtărescu, au şi scris că noi am vrea „Moartea intelectualilor”!

FiritaCarpSunt doar câțiva ani de când l-am întâlnit prima dată. Dar când ne-am văzut parcă am fi fost prieteni de o viață întreagă. Poate și pentru că îl cunosc din scris, i-am remarcat de mai multă vreme originalitatea, profunzimea, anvergura preocupărilor și grija pentru limba română. Apoi, îl mai știam dintr-o mulțime de povești, unele dintre acestea fiind adevărate legende despre munca și pasiunile sale. Auzindu-le, îmi părea că am de-a face cu un clocotitor vulcan de creativitate, un crater plin cu magmă aflată perpetuu în incandescență, gata oricând să dea pe alături. Un vulcan care a izbucnit și izbucnește în adevărate valuri de lavă a frumosului, îmbrăcând o sumedenie de ipostaze.
Publicist remarcabil, ctitor de publicații și de edituri, poet talentat și critic literar cu acut simț al valorii, el este înainte de toate un altruist. Fiindcă, în afara desăvârșirii propriei creații, se zbate să afle oriunde talente, zgândăre pe unde nici nu te aștepți, în folclor, în management, în entități culturale și în sufletele oamenilor, poate - poate! Și atunci când descoperă măcar mici firișoare de interes și bunăvoință, le promovează cu o generozitate ieșită din comun. Îi încurajează pe cei lipsiți de curaj, îi sfătuiește pe cei curajoși, chiar dacă se întâmplă ca în scrisul lor să-și mai facă loc vreo stângăcie. Intențiile lui de a solidariza întru construcția frumosului se împletesc cu o sensibilitate mobilizatoare și molipsitoare. Implicarea sa în fenomenul cultural actual este de notorietate și exemplară fără nicio îndoială.

Ioan Romeo Rosiianu zambind 280Nimic nu va mai fi de acum înainte la fel!
În anul (ca și) scurs „eCreator” a devenit un brand peste care nu se poate trece în literatura contemporană, un loc unde-au fost încălzite spirite, găzduite suflete și nemurite creații.
Logic, ca peste tot există și-un pic de dezamăgire umană, trădarea făcând și ea parte din legile omenești, vorba lui Minulescu.
Trădările lor m-au întărit pe mine și echipa mea, dezamăgirea maximă venind din colaborarea cu „Grinta” lui Gabriel Cojocaru, altfel un potențial prieten.
În loc să-mi ling rănile și să-mi plâng de milă – cum ar fi făcut mulți alții - în din data de 3 februarie am înființat editura.
La București am nemurit momentul prin două manifestări de calibru, una împreună cu Firiță Carp și Florin Dochia, alta alături de regretatul Ciprian Chirvasiu, Adrian Suciu, Dan Ioan Marta și Cornel Octavian Rodeanu, când am vrut să statuăm mișcarea „Ateliere în paragină”.
Orgolii de rahat, jocuri de culise, invidie, etc...

Se prefăceau că seamănă fulgi mari, mătăsoși și purificatori, aruncau în joacă steluțe argintii din priviri și din cuvinte, precum două prietene de nedespărțit se comportau, nici n-ai fi zis că una-i româncă și alta unguroaică. Se întâmpla ieri, când pe meleagurile maramureșene prin care hălăduiam cu un microbuz să ne întâlnim cu istoria se așternuse deja o plapumă albă, nu prea groasă și chiar peticită ici-colo cu semețiile unor brazi ori cu tentativele de semeție ale siluetelor câtorva nebrazi. Se așezase așadar în calea noastră o pânză de omăt subțire, dar suficient de convingătoare ca să credem că este vreme de iarnă, că este chiar decembrie acesta în care eCreator(Romeo Ioan Roșiianu, Baia Mare) a organizat, sub genericul ,,Maramureșul și unirea minorităților" o suită de întâlniri nemaipomenite. Înspre o asemenea întâlnire mergând, cele două femei din fața mea se purtau de parcă ar fi vrut să așeze covoare de puritate înspre Ruscova, comuna în care peste cinci mii de ucraineni învârt roata propriei identități cu demnitate, dârzenie și optimism, cu respect pentru trecut și cu încredere în viitor.