Ioan Romeo Rosiianu zambind 280Nimic nu va mai fi de acum înainte la fel!
În anul (ca și) scurs „eCreator” a devenit un brand peste care nu se poate trece în literatura contemporană, un loc unde-au fost încălzite spirite, găzduite suflete și nemurite creații.
Logic, ca peste tot există și-un pic de dezamăgire umană, trădarea făcând și ea parte din legile omenești, vorba lui Minulescu.
Trădările lor m-au întărit pe mine și echipa mea, dezamăgirea maximă venind din colaborarea cu „Grinta” lui Gabriel Cojocaru, altfel un potențial prieten.
În loc să-mi ling rănile și să-mi plâng de milă – cum ar fi făcut mulți alții - în din data de 3 februarie am înființat editura.
La București am nemurit momentul prin două manifestări de calibru, una împreună cu Firiță Carp și Florin Dochia, alta alături de regretatul Ciprian Chirvasiu, Adrian Suciu, Dan Ioan Marta și Cornel Octavian Rodeanu, când am vrut să statuăm mișcarea „Ateliere în paragină”.
Orgolii de rahat, jocuri de culise, invidie, etc...

Se prefăceau că seamănă fulgi mari, mătăsoși și purificatori, aruncau în joacă steluțe argintii din priviri și din cuvinte, precum două prietene de nedespărțit se comportau, nici n-ai fi zis că una-i româncă și alta unguroaică. Se întâmpla ieri, când pe meleagurile maramureșene prin care hălăduiam cu un microbuz să ne întâlnim cu istoria se așternuse deja o plapumă albă, nu prea groasă și chiar peticită ici-colo cu semețiile unor brazi ori cu tentativele de semeție ale siluetelor câtorva nebrazi. Se așezase așadar în calea noastră o pânză de omăt subțire, dar suficient de convingătoare ca să credem că este vreme de iarnă, că este chiar decembrie acesta în care eCreator(Romeo Ioan Roșiianu, Baia Mare) a organizat, sub genericul ,,Maramureșul și unirea minorităților" o suită de întâlniri nemaipomenite. Înspre o asemenea întâlnire mergând, cele două femei din fața mea se purtau de parcă ar fi vrut să așeze covoare de puritate înspre Ruscova, comuna în care peste cinci mii de ucraineni învârt roata propriei identități cu demnitate, dârzenie și optimism, cu respect pentru trecut și cu încredere în viitor.

Imaginați-vă o halbă de bere, al cărei conținut este dominat de albul spumos, aromat și apetisant, care din prea plinul efervescenței sale dă puțin peste margini, devenind astfel și mai atrăgătoare.
În toată această închipuire încercați să introduceți câteva zeci de oameni, adică tot atâtea entuziasme înșirate pe o diagonală românească a creației trecând prin Maramureș, cu un capăt în Cremona Italiei și altul în Anenii noi ai Moldovei de dincolo de Prut, femei și bărbați, tineri și vârstnici, cu zâmbetele, vorbele și privirile aferente, cu mirări și limpeziri, cu încețoșări și înseninări, cu așteptări și deziluzii, zile și nopți la rând, într-un început de octombrie (3-9 pare-mi-se) luminos ca speranțele lor înnobilate de frumos, adăugați câteva mănăstiri și biserici, un cimitir vesel și un muzeu al suferinței, emblematicele porți maramureșene și țipuriturile horincii în horele vorbelor de duh, nostalgii și năzăriri, nazuri și neînțelesuri, înțeles și subînțeles, acces și interzis, drumuri și popasuri, verdele încins cu arămiu, puteți chiar presăra orice alt ingredient pe care îl credeți necesar a conferi gust mai bun și culori mai frumoase unui amalgam de voioșie liberă și, totuși, controlată.

Într-un an închinat Centenarului Marii Uniri, cu largul sprijin al Consiliului Judeţean Maramureş, revista „eCreator” a ridicat ştacheta şi a propus o suită de manifestări culturale la care au fost implicate foarte multe nume importante ale literaturii române contemporane.
De-a lungul acestor evenimente au fost lansare cărţi, vernisate expoziţii, oamneii au venit străini şi au plecat prieteni, punţile de suflet întinse având darul să recontureze stări şi emoţii similare celor de înfrăţire şi regăsire.
Aşa a fost acum un secol, aşa este recreionată istoria astăzi.
Ca şi acum un secol, când Maramureşul a dat unii dintre cei mai mari artizani ai Unirii, şi astăzi acest colţ de ţară demonstrează că este infinit mai aproape de KM O al Europei decât de periferia României.
Nichita Stănescu spunea că „provincia începe de la mine încolo”.

Într-o vreme aproape improprie visului și poeziei, a artei în general, într-o lume în care sufletul nu mai este monedă de schimb a face din cuvânt trăire este un gest absolut temerar.
Într-o societate destul de indolentă cei care dau suflare șiragurilor de cuvinte prin imagini memorabile au ajuns să se întâlnească aproape conspirativ, ca și-n vechime creștinii prin catacombele Romei.
Ei bine, taman ca aceia artiștii cuvântului ajung să se întâlnească între ei, cu ei înșiși chiar, la manifestări clar elitiste, inaccesibile ca înțeles celor care și-au mutat universul existențial pe latura strict materială, ușor palpabilă și vizibilă altfel în acest moment de acei trăitori superficiali de emoții.
Ei bine, într-o astfel de lume să faci literatură, să nu fii ca „ceilalți”, să mergi „împotriva mersului firesc”, să... poate fi un demers prin care-ți poți invoca anatemizarea, prin care poți atrage zeflemeaua celor bogați pe dinafară și goi pe dinăuntru.