Actul I
(Dimineața vieții)
Când tinerețea mă-mboldea,
vedeam în om acea ființă
ce zeilor porunci le-ar da
de și-ar schimba vrerea-n putință.
Mă deruta adeseori
cu-a sale ifose pieptișe –
zvâcniri de gâză-ntemnițată
în plasa sorților furișe.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Testamentul lui Aristotel (Corpus Aristotelicum)
Mare fenomen televiziunea! Ea ne ajutǎ sǎ ne informǎm. Adicǎ sǎ aflǎm tot ce se întâmplǎ în lumea asta mare, sǎ nu trǎim cumva, aşa, în necunoştinţǎ de cauzǎ.
Aţi vǎzut ştirile de la ora cinci? Mie îmi plac ştirile de la ora cinci. Îmi plac reporterii, cǎ sunt tâmpiţi, sadici şi siniştri. Am vǎzut odatǎ cum l-au încolţit pe un… sǎ zicem om de afaceri… deşi el era mafiot get beget. Sǎracul îşi pierduse fiul. Şi ǎia grǎmadǎ pe el, nu tu respect, nu tu compasiune. Omul nu ştia pe ce lume e. Şi între deştepţi, cea mai înfiptǎ o fǎtucǎ, îl interpeleazǎ cu tupeu şi auzi ce îl întreabǎ, inteligenta:
„Cum vǎ simţiţi, acum, cǎ v-a murit copilul???”
Eu, na, înţeleg cǎ atunci când eşti mafiot e scris în fişa postului cǎ, dacǎ are careva boalǎ pe tine, are boalǎ pe toatǎ familia ta şi ai tǎi sunt trecuţi la pierderi colaterale…da’ …pe bune??? Cum vǎ simţiţi? Şi omul ce era sǎ rǎspundǎ?
“E o gurǎ în minus…dar îmi pare rǎu, totusi, cǎ la banii mei oricum nu se simţea…” sau
“Ce sǎ faci? Domnul a dat, Domnul a luat…”
Ce sǎ rǎspundǎ????
- Detalii
- Scris de Melia Cerchez Marin
Partea I
(Facerea)
Cândva,
într-un trecut atât de-ndepărtat
că timpul n-avea chip
și spațiul dormita,
doar Duhul făr-odihnă
prin haos rătăcea
și medita la planul prefacerii-n esență,
așa ca neființa să-și piardă-a sa prezență
în confruntarea cu ființa de nezăgăzuit
prin voia Celui care e viul infinit.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Corul îngerilor:
Domnul este pretutindeni,
în ce-a fost şi-n ce va fi;
lăudată-I fie vrerea
prin puterea de-a iubi.
Căci Iubire El se cheamă
şi din ea ne-a zămislit –
cu iubire, de aceea,
de noi este răsplătit.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Intră în scenă Guru, îmbrăcat în robă albă, are un aer transpus complet, priveşte în sus, cu o expresie de beatitudine. În calea sa se află o poşetuţă cochetă pe care Guru nu o ia în calcul, se împiedică, se dezechilibrează şi se sperie, pentru moment.
Guru
(nervos) Cine mama nai…(se cenzurează) mama natură a pus asta în drum?
De după un elemnt de recuzită iese, facând plecăciuni si temenele, adepta.
Adepta
Eu, prea-sacra ta sfinţie!
Guru
(nervos) Şi de ce, fă…(se abţine) făptura domnului, ai pune o poşetă în drum? Adică la ce iţi serveşte? Ce ai de câştigat dacă îmi pui piedică?
Adepta
Păăăăăii…în primul rând am vrut să văd dacă preasfinţia ta cade lat la pământ ca noi ceilalţi, muritorii obişnuiţi, sau forţele nevăzute, care lucrează ele cu mata, te ridică de subţiori în aer şi sfidezi gravitatea
Guru
Gravitaţia…
- Detalii
- Scris de Melia Cerchez Marin