Sărbătorile Bobotezei şi Sfântului Ioan sunt asociate cu o serie de obiceiuri populare, puse alături de ritualurile religioase, printre acestea fiind aruncarea crucii în apă de preot pentru ca mai mulţi bărbaţi să se întreacă să o aducă înapoi şi, în unele zone, Botezul Cailor.
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Ioan, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă, după care oamenii îşi intră în ritmul normal.
Astfel, se obişnuia ca, în Ajunul Bobotezei, să se pregătească o masă bogată, asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului, constând în 12 feluri de mâncare specifice, printre care: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Multe dintre cele mai mari imperii ale omenirii au fost clădite pe spatele sclavilor (de multe ori la propriu). Printre acestea se găseşte şi Imperiul Roman. Aici, sclavia a durat foarte multe secole, aproape întreaga perioadă de existenţă a imperiului.

De asemenea, sclavii Imperiului Roman nu se bucurau de multe privilegii, fiind văzuţi şi trataţi ca proprietăţi, forţaţi să facă tot ce doreau stăpânii acestora, relatează The Vintage News.

Crăciunul este o sărbătoare extrem de veche, cu rădăcini în antichitatea precreştină. Astfel, nu este nicio surpriză că abundă în legende, istorisiri şi creaturi care mai de care mai interesante şi bizare, care încă fascinează şi care, multe dintre ele, încă se respectă.

Ţapul scandinav

Înainte ca cerbii să tragă carul lui Moş Crăciun (şi desigur, înainte ca Moş Crăciun să se numească aşa), exista imaginea zeului Thor într-un car tras de doi ţapi. Ţapul sărbătorii Yule (Crăciunul pică în aceeaşi perioadă) este un descendent al acestor doi ţapi care-i trăgeau carul zeului prin cer, scrie Listverse.

De mai bine de 500 de ani, în fiecare duminică din perioada de Advent (1-24 decembrie) se aprinde câte o lumânare.
Obiceiul a fost iniţiat de protestanţii din nordul Germaniei, iar mai târziu acesta a fost preluat şi de catolici, scrie Rador. Perioada de Advent începe cu patru duminici înaintea Crăciunului. Sunt zilele în care creştinii se pregătesc să sărbătorească sosirea Domnului. Iniţial aceasta era vremea în care se ţinea post şi era interzis dansul.

            Méréu tinerii în șăzători, la gioc, la nunți. Și demult băieții îmblau la fete.  Înt-acela timp oamenii punéu zua nunții. Mergeau și discutau. Dar ascultau și de părinți. Când se căsătoreau tinerii se uitau cum erau părinții, dacă erau muncitori, dacă nu erau băutori etc. Acuma nu mai ascultă așa de părinți. Și din dragoste se căsătoreau, da ziceau părinții: „Du-te că dup-acé ț-a plăcé!” Da o știut să ducă și de-o fo bine și de-o fo rău. Fetele sărace să căsătoreau cu băieți care aveau averi și de nu le plăcea. Atunci trăiau oamenii numai din agricultură. Se puneau cartofi mulți, holde de grâu, de secară, de ovăz. Acum toate-s pustii.  Dacă nu-ți plăcé defel totuși nu te-ai putut lipt'i de el ca de-on par în gard.