Obiceiuri aflate de la părinţi şi bunici sau împrumutate din alte culturi ale lumii, toate se regăsesc în casele noastre în perioada Crăciunului,

chiar dacă nu ştim de unde au venit sau care este semnificaţia lor...

Bradul de Crăciun ar fi apărut în Europa în secolul al VII-lea, când sfântul Bonifaciu l-ar fi făcut cadou oamenilor, considerând că aminteşte de Sfânta Treime, prin forma sa triunghiulară. Se pare că din acest motiv, în anumite părţi din Europa, până prin secolul al XII-lea, exista obiceiul ca bradul să fie atârnat de tavan cu vârful în jos. Abia în 1605 un brad a fost băgat în casă, la Strasbourg, şi a fost acoperit cu poleială, fructe şi dulciuri. Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată în Riga, capitala Letoniei, în anul 1510.

Nemţii sunt cei care au confecţionat şi primul brad artificial din lume, folosindu-se de pene de gâscă vopsite în verde.

Beteala, care a fost folosită prima dată în 1610, în Germania, nu era doar argintie, ci chiar era din argint! Acesta oxida repede, aşa că, de-a lungul timpului, s-au încercat diverse aliaje, care făceau însă ca beteala să fie foarte grea.

Dacă pentru românul zilelor noastre, din peisajul sărbătorii de Crăciun sunt nelipsiţi brazii împodobiţi,

porcul tăiat, cârnaţii, caltaboşii şi oraşele luminate feeric, în veacurile din urmă, românii se bucurau, în funcţie de rang şi avere, de alte lucruri. Se ospătau cu mâncăruri din carne de căprioară, mistreţ sau cocori, vin mult şi plăcinte, organizau loterii, îmbrăcau veşminte opulente şi se delectau cu muzică turcească.

Florentinul Anton Maria de Chiaro, prin cartea “Revoluţiile Valahiei”, arhidiaconul Paul din Alep, care a scris “Jurnal de călătorie în Moldova şi Valahia”, italianul Franco Sivori, dar şi Ion Ghica sunt câţiva dintre martorii vremurilor de mult apuse, care au făcut posibilă reconstituirea în amănunt a tradiţiilor şi obiceiurilor de pe vremea lor. Crăciunul era una dintre sărbătorile cele mai importante, când tot românul, fie bogat, fie sărac, fie adult, fie copil, petrecea şi se bucura de Naşterea Domnului.

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme și în care și-au încrustat dorința de a rămâne în veșnicie.

Porțile pe care le-au înălțat la intrarea în curțile caselor, comparate adesea cu adevărate "arcuri de triumf”, au devenit în timp simboluri ale demnității. Cercetătorii consideră că în Maramureș, porțile erau un privilegiu al nemeșilor, denumirea dată în Transilvania, în Evul Mediunobililor mici și mijlocii, descendenţi ai vechilor familii de cneji români. Nemeșii aveau dreptul

să-și ridice porți înalte în fața gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vranițe (confecționate din pari montați paralel pe o rama dreptunghiulară și cu o diagonală, pentru a-i fixa, și care se deschidea într-o parte).

Omul superstiţios se teme de orice: de uscat  şi de ape, de văzduh şi de cer, de întuneric şi  lumină, de zgomot şi linişte, el se teme chiar şi de un vis. (Plutarh)

            Sfântul Ioan Evanghelistul, se mulțumea să le spună credincioșilor: Fiii mei, iubiți-vă  unii pe alții. Și cum i s-a reproșat că  repetă  același lucru, el  a răspuns: Este povața lui Iisus Cristos;  dacă  o respectăm, facem tot ce ne poruncește Cel  de Sus.

            Și cu  toate acestea, superstiția domnește în sânul creștinismului, este cea care se alipește tuturor religiilor, domnia ei  este eternă, secolele se scurg fără s-o slăbească și timpul nu distruge sceptrul ei.

Cele patru cauze – teama, ignoranța, fanatismul și orgoliul, vin să  alimenteze superstiția.

Postul Craciunului este al doilea ca importanta dupa postul Pastilor, incepe in 15 noiembrie si se incheie in 24 decembrie,

in cele 40 de zile, cei care postesc pot manca doar produse vegetale, fara carne si produse lactate, iar in toate zilele de sambata si duminica au dezlegare la peste.

Unul dintre obiceiurile din perioada postului este spalarea veselei cu cenusa sau lesie, ca sa nu mai aiba nicio urma de carne sau derivate ale acestor produse.

In postul Craciunului, fetele nemaritate trebuie sa adune cate o surcina in fiecare zi a postului, iar in Ajunul Craciunului vor fierbe crupe fara sare. Aceste crupe dupa ce sunt fierte le vor pune pe masa pentru ca seara venind umbra ursitorului lor, pe cahla, sa aiba ce ospata.