Omul superstiţios se teme de orice: de uscat  şi de ape, de văzduh şi de cer, de întuneric şi  lumină, de zgomot şi linişte, el se teme chiar şi de un vis. (Plutarh)

            Sfântul Ioan Evanghelistul, se mulțumea să le spună credincioșilor: Fiii mei, iubiți-vă  unii pe alții. Și cum i s-a reproșat că  repetă  același lucru, el  a răspuns: Este povața lui Iisus Cristos;  dacă  o respectăm, facem tot ce ne poruncește Cel  de Sus.

            Și cu  toate acestea, superstiția domnește în sânul creștinismului, este cea care se alipește tuturor religiilor, domnia ei  este eternă, secolele se scurg fără s-o slăbească și timpul nu distruge sceptrul ei.

Cele patru cauze – teama, ignoranța, fanatismul și orgoliul, vin să  alimenteze superstiția.

Postul Craciunului este al doilea ca importanta dupa postul Pastilor, incepe in 15 noiembrie si se incheie in 24 decembrie,

in cele 40 de zile, cei care postesc pot manca doar produse vegetale, fara carne si produse lactate, iar in toate zilele de sambata si duminica au dezlegare la peste.

Unul dintre obiceiurile din perioada postului este spalarea veselei cu cenusa sau lesie, ca sa nu mai aiba nicio urma de carne sau derivate ale acestor produse.

In postul Craciunului, fetele nemaritate trebuie sa adune cate o surcina in fiecare zi a postului, iar in Ajunul Craciunului vor fierbe crupe fara sare. Aceste crupe dupa ce sunt fierte le vor pune pe masa pentru ca seara venind umbra ursitorului lor, pe cahla, sa aiba ce ospata.

Suntem deja de mai bine de o saptamana in postul Craciunului, iar parintele Arsenie Boca a explicat in lucrarile sale ce inseamna aceasta perioada pentru credinciosi.

“Cine nu poate posti? Apoi, din cele pana aici se intelege destul de bine, caci multi se plang, aceia care au in sine frica de gura lumii, ori frica de slabirea trupului, sau, mai bine zis, iubirea de sine, sau, in sfarsit, vreo lucrare a diavolului, caci acestea toate, la urma urmei, tot lucrarea diavolului se socotesc. Sa vedeti cu de-amanuntul cine nu poate posti. Cei ce n-au vrut sa posteasca niciodata, cei ce au umblat prin locuri necurate, adica prin casele mucarilor (pocaitilor), jidovilor, a celor ce au cazut de la dragoste si dreapta credinta. Cei ce vorbesc desfranari si alte pacate si nu se desfac de ele. Cei ce nu iarta pe aproapele. Cei ce sufera muncile de la duhurile rele si toti cei ce sufera de duhul mut si surd. Dar si bolnavii sau neputinciosii”, sfatuieste Arsenie Boca.

Mergeau feciorii la fete în sat. La noi nu s-o făcut șezătoare, numa umbla feciorii la fete sara, mai ales în postu Crăciunului.

Învățau colinzi, pe atunci erau echipe, rânduri de colindători. Erau 3 rânduri: liberații, cei mici și cei dintre ei.

            În seara de Crăciun începeu copiii colindu.Și liberații umblau pe urmă a colinda o colindă grea, Din orașu Viflaim:

Din orașu Viflaim

Veniți boieri să-l vedemu

Căci nouă ni s-a născutu

Domnul cel făr de-nceputu

Asta-i cea mai de demult

Nu era voie să ieie femeia gravidă în poală poame, nu era voie să pui o floare după ureche că-i rămâne semn la copil sau de la fructe pată.

Nu era voie să dea cineva după ea cu ceva, nici cu cireșe sau zmeură sau altceva, să nu arunce nimic spre tine că poate să rămână copilu cu semne. Nu era voie nici în glumă să ridice ceva tăios cătă ié.

            Femeia sângură avea grijă de ea, mergea la muncă încoace și-ncolo, nu avea ce face. Zâcea că dacă-i culoare mai deschisă la sân, îi băiat, dacă-i mai închisă îi fată. Dacă-i pătată pă față, era fată, dacă nu, băiat. Dacă sarcina e mai în față și nu se vede din spate îi băiat, iar dacă se vede, e fată.

            Erau câte 3-4 moașe în sat. Femeia năștea acasă, în pat. Când îi venea sorocu, venea moașa la ea. Doar moașa asista la naștere. Dacă avea nevoie de ceva, o mai ruga pe soacra femeii s-o ajute. Dacă nu putea să nască femeia, se făceau rugăciuni. Se ruga acasă mama sau soacra, pă cine avé.