Tinerii să cunoșteau la danț la șură. Dacă s-o-nțăles, le-o spus la părinți că lui îi place fata ceie sau îi place băiatu cela. Și o vinit fecioru cu tata a pețî. Dacă o fo de-acord șî părințî fetei, o mărs și fata. Să zâce că mere pă vid'ere.

Vorbeau ce-i dă la fată, cum să-nțăleg tinerii. I-o băgat pă tineri în cameră separată să să-nțăleagă șî apoi făceau nuntă. Dacă nu să-nțălejeu, fujeu. Mai d'emult așă fujău tinerii. Șî io am fujât că părințî mnei numa nu o fo de-acord. M-o dus acasă la socri. Apoi am făcut nunta, ne-am înțăles bin'e, avem doi prunci.

acp2tSatul cu tradiţiile şi obiceiurile lui se regăseşte în sufletul fiecărui român. Nu există român care să nu-şi amintească cu drag de portul tradiţional, de obiceiurile şi tradiţiile care i-au luminat copilăria, de primii ani de şcoală, chiar dacă viaţa l-a purtat pe drumuri străine. Românul, în ciuda faptului că viaţa l-a purtat departe de locul natal, nu uită să păstreze învăţătura primită de la predecesorii săi.  
 „Givăniţ româneşce“ este mesajul poetului în grai Iancu Almăjan Bănăţanu. „Vorbiţ să-ntăliagă lumia dî la sat / [...] / Nu stâlşiţ prîn şpiluri limba me română / [...] / Spuni-ţ româneşce pră unge îmblaţ.“ Se poate observa că românul născut şi crescut la sat îşi iubeşte şi respectă atât de mult graiul strămoşesc, încât îl poartă în sufletul lui mereu şi-l redă în versuri, versuri în care oglindeşte obiceiri specifice zonei în care s-a născut şi a crescut, portul tradiţional, ocupaţiile de bază ale oamenilor de la sat, cântecul horelor, dorurile din suflet. Prin graiul strămoşesc ţăranul român se identifică cu tot ceea ce are mai sfânt, dragostea de mamă, dragostea de neam şi ţară, obiceiul strămoşesc, portul din străbuni lăsat, ocupaţiile, tradiţiile legate fie momentele de trecere din viaţa omului, fie de sărbătorile religioase, hora şi cântecul popular.  


În viața unui popor ocupațiile reflectă condiția esențială din punct de vedere economic. Alături de agricultură, creșterea animalelor a fost și este una dintre ocupațiile de bază ale țăranilor maramureșeni.

Strigătură la găină

Zî-mi ceteraş, mai cu drag,

Să mă pot culca pă prag.
Că prăguţu-i cu t'inguţă,
Nu pot urca că-s mn'icuţă.
Eu pă prag când m-am suit,
Tăt nănaşu' mi-o ot'it.

doctor ciumaAcești doctori sunt unele dintre cele mai cunoscute personaje din Europa medievală.
Atunci când ne gândim la Europa Medievală și în special la Moartea Neagră doctorii de ciumă sunt unele dintre imaginile pe care le putem asocia cu acestea. În  mod obișnuit aceștia sunt reprezentați în costume lungi și purtând acele măști neobișnuite cu cioc.
În mod surprinzător, existența acestor costume în timpul Morții Negre se dovedește a fi un mit, istorici explică faptul că costumele purtate de către medici care să includă aceste măști cu cioc au apărut în secolele XVII-XVIII. În mod clar, cei care au acordat îngrijiri medicale celor care au suferit de ciumă nu purtau astfel de costume, notează Live Science.