Au fost numite mașini de spălat rudimentare. Să fie oare așa?

Istoricii spun că, la începuturi, vâltorile au fost folosite pentru spălarea lânii de oaie. De aceea vâltorile au fost asociate, în special, cu zonele în care preocuparea principală era creșterea animalelor, mai ales creșterea oilor. Orice gospodină știe că grăsimea de oaie se curăță cel mai bine cu apă rece. Astfel, apa rece care cade peste țesăturile din lână sau peste lâna netoarsă scoate orice urmă, orice pată de grăsime.
Conform specialiștilor, vâltoarea este unul dintre primele instalații folosite de om și se pare că are în jur de 4000-5000 de ani, fiind mai veche chiar și decât roata olarului.
Țesăturile sunt curățate impecabil deoarece principiul de funcționare a vâltorii se bazează pe formarea bulelor de aer, care realizează curățarea. Vâltorile sunt instalate pe văile repezi de munte, unde un fir de apă este deviat din vale și direcționat către o cuvă. Cuva este construită din scândură de lemn. Scândurile sunt așezate vertical, în formă conica, cu distanță între ele, astfel încât apa să poată ieși.

Mărţişorul considerat vestitorul primăverii este un mic obiect prins cu un şnur alb cu roşu ce este oferit în prima zi a lunii martie persoanelor dragi. Cuvântul „mărţişor” are origini latine şi este numele popular al lunii martie.

În vremea geto-dacilor, anul nou începea pe 1 martie, mărţişorul era oferit în prima zi a anului fiind considerat un talisman ce avea o putere magică prin care îi proteja pe cei ce îl purtau. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. Primele mărţişoare descoperite în urma săpăturilor arheologice erau reprezentate de pietre de rău vopsite în alb şi roşu ce erau înşirate pe o aţă.Conform surselor istorice, practica ar fi mai veche de 8.000 de ani. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.

Viaţa evoluează cu paşi repezi pierzându-se obiceiurile vechi în locul cărora apar altele noi. Vechile obiceiuri se mai păstrează câtva timp prin tradiţie, apoi sunt date uitării dacă nu sunt consemnate de către contemporani. Obiceiurile vieţii de familie nu se leagă direct de activitatea productivă a anului, planul cu care corelează nemijlocit fiind cel social-biologic, familia şi prin ea activitatea mai largă. Aceste obiceiuri implică elemente de credinţă străveche şi de practică legate de logica magică, rituri menite să-l apere pe om sau să consacre situaţia nouă în care acesta trece cu timpul, spre funcţii de urare. Aceste evenimente reprezintă o schimbare în cadrul familiei şi al grupului social mai larg, deci un dezechilibru în sistemul relaţiilor sociale, fiind astfel implicate acte şi secvenţe menite să restabilească echilibrul. Obiceiurile vieţii de familie marcând momente importante din viaţa social-biologică a individului şi a familiei se practică la diferite date şi de obicei o singură dată în viaţa aceluiaşi individ.

Ocaziile tinerilor de a se cunoaște

    Mai demult, cuplurile de căsătoriți erau alcătuite de către părinți pentru  avere, pentru  pământuri. Și mulți s-au  căsătorit pe acest considerent. Erau mejdași de grădină, de pământuri  și ziceau:
    Ar fi foarte bine să  ne adunăm noi coptiii laolaltă și să  facem un pământ.
Se mai  cunoșteau  tinerii la hora satului, la Vergele, care începeau  de Anul Nou. Se mai  întâlneau  și la beserică. Poate mai  erau persoane care se luau și din dragoste. Dar se ținea cont foarte mult de părerea părinților și de vița din care proveneau tinerii.

Dansurile și Vergelul

    Nu era slobod să  intre fata în dans până nu ieșea de la școală, după ce făcea opt clase, pă la 14 – 15 ani. Nu avea voie până atunci  să  meargă la dans.  La Vergel de Anul Nou intra prima dată în dans. Mergeau  tizeșii după ele. La jocurile de peste an mergeau  și singure sau  cu  feciorul cu  care voroveu. Și mai târziu mergeau  și părinții fetei  la locul unde se ținea dansul. Se făceau  dansurile aici  Între   Dealuri  cum zicem noi, la o jidă. Avea casă  mare și ne lăsa să  facem joc, dacă plăteam. Și iarna și vara să  făcea dans în case.
    Se făcea trei  zile și trei  nopți la Anul Nou. Și în a tria zi  duceau  fetele coșerci cu  mâncare și băutură la joc. Puneau prăjituri, pomene, cârnați, horincă.