Crăciunul este o sărbătoare extrem de veche, cu rădăcini în antichitatea precreştină. Astfel, nu este nicio surpriză că abundă în legende, istorisiri şi creaturi care mai de care mai interesante şi bizare, care încă fascinează şi care, multe dintre ele, încă se respectă.

Ţapul scandinav

Înainte ca cerbii să tragă carul lui Moş Crăciun (şi desigur, înainte ca Moş Crăciun să se numească aşa), exista imaginea zeului Thor într-un car tras de doi ţapi. Ţapul sărbătorii Yule (Crăciunul pică în aceeaşi perioadă) este un descendent al acestor doi ţapi care-i trăgeau carul zeului prin cer, scrie Listverse.

De mai bine de 500 de ani, în fiecare duminică din perioada de Advent (1-24 decembrie) se aprinde câte o lumânare.
Obiceiul a fost iniţiat de protestanţii din nordul Germaniei, iar mai târziu acesta a fost preluat şi de catolici, scrie Rador. Perioada de Advent începe cu patru duminici înaintea Crăciunului. Sunt zilele în care creştinii se pregătesc să sărbătorească sosirea Domnului. Iniţial aceasta era vremea în care se ţinea post şi era interzis dansul.

            Méréu tinerii în șăzători, la gioc, la nunți. Și demult băieții îmblau la fete.  Înt-acela timp oamenii punéu zua nunții. Mergeau și discutau. Dar ascultau și de părinți. Când se căsătoreau tinerii se uitau cum erau părinții, dacă erau muncitori, dacă nu erau băutori etc. Acuma nu mai ascultă așa de părinți. Și din dragoste se căsătoreau, da ziceau părinții: „Du-te că dup-acé ț-a plăcé!” Da o știut să ducă și de-o fo bine și de-o fo rău. Fetele sărace să căsătoreau cu băieți care aveau averi și de nu le plăcea. Atunci trăiau oamenii numai din agricultură. Se puneau cartofi mulți, holde de grâu, de secară, de ovăz. Acum toate-s pustii.  Dacă nu-ți plăcé defel totuși nu te-ai putut lipt'i de el ca de-on par în gard.

Cornii de la Eftimie-Murgu/Rudăria, Caraş-Severin

    Lunea Cornilor este un obicei străvechi, cu origini păgâne, care avea şi are menirea de a alunga spiritele rele aflate în sat. Totodată, obiceiul este menit să îngroape iarna şi să ajute primăvara să vină mai repede. Localnicii din Rudăria nu știu exact datarea obiceiului, cei mai mulţi bătrâni, chiar şi de 90 de ani, spun că aşa s-au pomenit cu el. Unii susțin ca ar fi fost adus „răzlogu’“ de Moș Ulian Fulga, acesta fiind până înainte de a muri, naşul Cornilor. În trecut, acesta şi soția sa Ana pregăteau măștile pentru corni: mire, mireasă, preot, milițieni, țărani şi țigani.

Sătenii din comuna Oncești de pe Valea Izei, se află într-o permanentă legătură  cu  Divinitatea, cu  tot ceea ce se află în spațiul înconjurător, cu  întregul Univers. L-au pus pe Dumnezeu înaintea oricărui gest, ritual și ceremonial, în momentele lor de bucurie dar cu  precădere la ceas de cumpănă și de necaz. Credința în Divinitate s-a îmbinat armonios din cele mai  vechi timpuri  cu  elementele precreștine alea medicinei empirice.

            În lumea satului există femei  meștere, tămăduitoare, descântătoare, fiecare cu  specialitatea ei.  În Oncești am stat  de vorbă și am surprins-o lucrând pe „tomnitoarea” de oase Dochița Drăguș, o tămăduitoarea cunoscută până prin părțile Clujului,  pentru talentul și dexteritatea cu  care pune oasele la loc atunci  când acestea se scrântesc.