Se făcea o înțelegere cu gazdele unde se va face ruptu sterpelor. Apoi se alegea un loc bun de rupt sterpe, undeva pe hotar. Stăteau oile acolo 2-3 săptămâni înainte să plece la munte, până să adunau toate. Ruptu sterpelor se făcea pă 21 sau pă 25 mai, după ce-ai ieșit cu laptele, atunci să dădea lapte la oameni.
    La început să formau boteie mici, lăptării. Fiecare era cu boteiul lui. Să adunau câte 4-5-6 lăptării din care să forma apoi stâna. Să puneau mai multe strungi. Oile să tundeau pă lăptării înainte de ruptu sterpelor. Erau anunțați oamenii să vie la tunsu oilor. Într-o zi le tundém pă toate. Să făcé câte-on balmoș, câte-o mâncare bună. Duceau oamenii lapte că nu se dă atunci brânză. Ducéu câte-o bărbânță de lapte.

Sărbătorile Bobotezei şi Sfântului Ioan sunt asociate cu o serie de obiceiuri populare, puse alături de ritualurile religioase, printre acestea fiind aruncarea crucii în apă de preot pentru ca mai mulţi bărbaţi să se întreacă să o aducă înapoi şi, în unele zone, Botezul Cailor.
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Ioan, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă, după care oamenii îşi intră în ritmul normal.
Astfel, se obişnuia ca, în Ajunul Bobotezei, să se pregătească o masă bogată, asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului, constând în 12 feluri de mâncare specifice, printre care: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Multe dintre cele mai mari imperii ale omenirii au fost clădite pe spatele sclavilor (de multe ori la propriu). Printre acestea se găseşte şi Imperiul Roman. Aici, sclavia a durat foarte multe secole, aproape întreaga perioadă de existenţă a imperiului.

De asemenea, sclavii Imperiului Roman nu se bucurau de multe privilegii, fiind văzuţi şi trataţi ca proprietăţi, forţaţi să facă tot ce doreau stăpânii acestora, relatează The Vintage News.

Crăciunul este o sărbătoare extrem de veche, cu rădăcini în antichitatea precreştină. Astfel, nu este nicio surpriză că abundă în legende, istorisiri şi creaturi care mai de care mai interesante şi bizare, care încă fascinează şi care, multe dintre ele, încă se respectă.

Ţapul scandinav

Înainte ca cerbii să tragă carul lui Moş Crăciun (şi desigur, înainte ca Moş Crăciun să se numească aşa), exista imaginea zeului Thor într-un car tras de doi ţapi. Ţapul sărbătorii Yule (Crăciunul pică în aceeaşi perioadă) este un descendent al acestor doi ţapi care-i trăgeau carul zeului prin cer, scrie Listverse.

De mai bine de 500 de ani, în fiecare duminică din perioada de Advent (1-24 decembrie) se aprinde câte o lumânare.
Obiceiul a fost iniţiat de protestanţii din nordul Germaniei, iar mai târziu acesta a fost preluat şi de catolici, scrie Rador. Perioada de Advent începe cu patru duminici înaintea Crăciunului. Sunt zilele în care creştinii se pregătesc să sărbătorească sosirea Domnului. Iniţial aceasta era vremea în care se ţinea post şi era interzis dansul.