Istoria grupului Ars Amatoria în rezumat scurt, cum se spune, pot să ţi-o relatez acum pe nerăsuflate. Mâine plec din nou la Bârgău, unde nu am computer, dar mă mai poţi suna pentru eventuale precizări.
Totul a început în armată (termen redus, 9 luni, imediat după admitere). Despre asta scrie Groşan în „Viaţa ca literatură”. Apoi am început cursurile (in ‘73). Cunoscându-ne bine, grupaţi deja pe afinităţi, ne-am cazat, noi, neclujenii de la secţia Română, în căminul Avram Iancu, în aceeaşi cameră de opt paturi.

S.I.C.: Cum funcţiona viaţa redacţională la CoCo? În ce perioadă aţi fost redactor acolo? Cine era redactor-şef?

B.G. Am fost redactor la CoCo în perioada studenţiei, adică între 1977 şi 1982 (pentru ca am repetat „medical” ultimul an, ar fi trebuit să termin în 1981, dar tocmai atunci a închis Ceauşescu 14 oraşe mari, şi am mai stat un an să prelungesc agonia…).

[Mircea Toma][1]: Suntem la Cluj, Universitatea Babeş Bolyai, 1974-1975. Sunt student în anii de final ai Facultăţii de Psihologie, şi proaspăt membru în A.S.C. – Asociaţia Studenţilor Comunişti. Concret, pentru mine, această carieră de tânăr politician comunist, a început cu o întâlnire cu domnul Andrei Marga, pe atunci asistent la facultatea de filozofie şi, totodată, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Comunişti pe Centrul Universitar Cluj-Napoca. Deci „barosan”.

Paul Nancă, redactor-şef la revista Convingeri comuniste, iniţiatorul proiectului Cartea cea mai mică:

În perimetrul studențesc, existau două reviste centrale editate de Uniunea Studenților din România (U.A.S.C.R.), respectiv Viața studențească, săptămânal, cu perimetrul general de activitate evident accentuat politic prin forța împrejurărilor, cel puțin când era cazul, dar avea și rubrici de cultură și rubrici de divertisment, și de sport, și de reportaj, și așa mai departe, și Amfiteatru, revista literară, care avea apariție lunară, care a fost condusă în perioada respectivă de Constanța Buzea. 

Ion Cristoiu [I.C.]: UASCR-ul funcţiona cum funcţionau şi alte instituţii, organizaţii ale sistemului ceauşist, cum ar fi Comitetul Central al PCR pentru Scânteia, conducerea Frontului Unităţii Socialiste pentru România Liberă sau pentru Scânteia Tineretului – CC al UTC, în calitate de patroni şi editori. Principiile de funcţionare nu difereau cu nimic de principiile de funcţionare ale presei mogulizate în România ultimilor ani. Locul „mogulului” de astăzi care finanţează o publicaţie falimentară din punct de vedere, sigur, comercial, îl ţinea, la vremea respectivă, în cazul revistelor studenţeşti, UASCR-ul.