Vă rog a răspunde la următoarele întrebări, pentru Revista Română de Versuri și Proză, a Societății Scriitorilor Români sau a altor publicații, unde colaborez, inclusiv în Foaia mea literară ION sau suplimentele sale:
1. Nume literar, data și locul nașterii. 2. Când și unde ați debutat literar (publicație, eventual și volum). 3. Debutul dumneavoastră a fost ajutat de către cineva?

Oamenii sunt întâmplări, la fel și cărțile pe care, dacă le descoperi la timpul potrivit, te pot schimba pentru totdeauna. Vă invităm să-l descoperiți pe Sorin Mircea Vasilescu, de profesie inginer constructor specialist în proiectare, și să pășiți alături de el într-o călătorie nu numai în Bucureștii de altădată, ci și a celui recuperat în fotografii galante ce vorbesc mai mult decât o pot face cuvintele, în jurnale și memorii ce păstrează încă vie în ele frumusețea și freamătul anilor trecuți. Sorin Mircea Vasilescu, un personaj pe care dacă l-ați fi întâlnit la Capșa anilor interbelici l-ați fi găsit „de-al casei”. Sorin Mircea Vasilescu, un om care își ia bucuria din lecturi, din plimbări la pas prin Bucureștiul magic sau de la oamenii pe care îi întâlnește la evenimentele care-l cheamă la ele.

De asemenea, în lipsă de Cartea cea mai mică[1] cu Cristian Popescu în colecţiile revuistice studenţeşti din Bucureşti, la ora redactării tezei de doctorat, trebuie evidenţiată şi conservată pagina numărul 10 a Atelierului literar cu titlul Lumină pe... CRISTIAN POPESCU[2] în care Mircea Martin semnează cronica Poetul ca vatman, Dan-Silviu Boerescu scrie textul Vitrina de familie Cristian Popescu şi Dana Cristescu semnează Arborele genealogic.

Voi reproduce o Notă scrisă de Cristian Popescu şi textul Caragiale, Gică Petrescu şi frizerii citit pe atunci de autor la cenaclul Universitas condus de Mircea Martin.

Cînd ați știut, sigur, că Papa Ioan Paul al II-lea va veni în România?

Când mi-am început misiunea, ca ambasador, citisem materialul disponibil în Centrala MAE cu privire la relația bilaterală România-Sfântul Scaun. Era o legătură veche, de pe vremea monarhiei, întreruptă brutal de comuniști. Ea se reclădea după decenii de Război rece. În acele decenii de ostilitate a statului român sovietizat contra catolicilor de ambele rituri din țara noastră, orice memorie pozitivă a fostei relații fusese ștearsă. Noua Românie, declarat și aspirațional democratică, avea de umplut cumva această prăpastie. Trebuia să transformăm atât cultura anticomunistă a Vaticanului cât și cultura anti-catolică a Bucureștiului într-un ”nou început”.

Ambasador al Vaticanului în România din ianuarie 2016, monseniorul Miguel Maury Buendía (62 de ani), a acordat un scurt interviu în exclusivitate cotidianului Adevărul cu ocazia unei vizite efectuate la Piteşti.
Monseniorul Miguel Maury Buendía a fost numit Nunţiu apostolic în România (Ambasador al Vaticanului) de către Papa Francisc pe 5 decembrie 2015. Concret, acesta este reprezentantul diplomatic permanent al Sfântului Scaun pe lângă un stat şi are rang de ambasador.
Monseniorul Miguel Maury Buendía s-a născut la Madrid, în Spania, la 19 noiembrie 1955. A fost hirotonit preot la 26 iunie 1980 şi încardinat în Arhidieceza de Madrid. A obţinut licenţa în Teologie Dogmatică la Universitatea din Salamanca (1985) şi doctoratul în Drept Canonic la Universitatea Pontificală San Tommaso, din Roma (1987).