Gelu DragosOra dragostei

Pe când soarele și luminile se pierd la orizont,
Nu știu care umbră-mi spune, aproape șoptit:
-    Degeaba mai umbrești pământul
Versul tău arșiță și sec e ca deșertul!

Ca să fii fericit ar trebui să ai o oră de plâns zilnic!
Dar s-o faci ritualic, în taină așa cum plâng păsările
Când pleacă la drum, în fiecare an, la început de septembrie!

Vibrând deplin cu o chitară pe malul mării înspumate
Plutește lin lotca mea nesigură cu vâslele ei azure
Dar de prisos îți sunt toate astea, când știi că:
"DACĂ DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E"!

craciun1Îndrăgostește-mă

Prin văl de mister și magie, te chem,
îndrăgostește-mă cu vraja ta profundă,
când rituri străvechi ascund un poem,
unesc două lumi, corpuscul şi undă.

Energii secrete, pulsând la unison,
în dansul cosmic, suflete-ntâlnesc,
înțelesuri adânci, înscrise-n foton,
îndrăgostește-mă, etern să te iubesc.

Murmură-mi cuvinte, în noaptea tăcută,
viori ancestrale în zori ne trezesc
iubirea noastră nesfârșită-ascultă,
în ecou de vrajă, concert nepământesc

ap1ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII-                                                                   
MELISSA

Înflorite-s orhideele în grădina Herei,
iar tu, Melissa,
ca o albină însufletită de parfumul lor,
de multele culori, în aprinse aurora
le sorbi licoarea, în crome,
cum din a Lui, Ambrosia, nectarul…!

Ziditorul e vesel. În purpură învelit,
își scutură din cer stelele
în olul de lut, le adună seminţe, apoi
le seamănă veşnicii galactice
în ţarină: ibirea, cu-vântul,
cântec, poveste şi lacrimă...!

Stefan Lucian Muresan 1ÎNTR-O NOAPTE AM VĂZUT LUMINA

În ceas târziu, când umbrele îmi cercetau din ascunziș privirea,
Când ochii mei luptau cu gândurile ce-mi pulsau în tâmple,
Când liniștea-n lungi tânguiri părea să fie în șoapte
Și adieri de fapte trecute mi le-aminteam prin cuget
Mă întrebam, cât timpul îmi va mai da răgazul
Să-mi văd imaginile vieții pe care-am petrecut-o,
Și-am rostuit în planuri ce-n lume au fost nădejdi,
Și am căzut, că umbrele la greu în ceas de noapte
M-au tras în jos, lipindu-mi fiindul cu noroiul neștiinței,
În necunoaștere te pierzi tu, omule din lume,
Și nu discerni că-n neputința minții nu înțelegi
Care e rostul vieții și cazi târându-te
Și viermii se întind pe trupu-ți dezgolit,

cl marianaContinuitate

Zorile se înzorzonau cu blândețe și moliciune
În fața mea, în fața aceluiași suflet creștin și păgân
Religia singuratății plină de anomalii aproape mă îngenunchea
Rugăciunea ei se ridica peste secretele lăuntrice, peste credința în ceilalți
Răsuna ca un tropăit detestat... bum, bum, bum.
 
Abuzivă și bizară rațiunea m-a prăbușit în anonimat
Veghea ei în noapte profita de letargia și lașitatea mea
Mă supuneam de bunăvoie, exprimând neputința și frica
Că am să ramăn a nimănui dacă s-ar disipa...