Ludmila maciugaCUVINTE. ÎNZĂPEZITE

Se cern cuvinte înzăpezite,
Peste iarbă,peste flori,
Trezind visuri adormite,
Ce se-nalță-n munți și nori.
Numai este afară soare,
Fire albe de lumină,
Își schimbă mereu culoarea,
Împletindu-se mă-alină,
Se transformă-n violet.
Navigând nisipul rece,
Marea-mi cântă un sonet.

dbNu faci decât sā ucizi
iubirea,
ca o pasāre rānitā
ce-si frânge aripile
si piciorul e prins în lat,
asa esti tu în clepsidra
timpului rāmas!

Esti Proust cu uitarea,
esti Shakespeare cu
tācerea,
esti Baudelaire cu
iubirea,

ciunganFRUMOASÃ ODALISCÃ

sã ştii demult nu mã mai impresionezi
cum stai şi leneveşti întinsã-n faţa mea
abia te mai ating, abia de îţi mai laşi atinsã
frumosul nud,albã,cucernicã,supusã odaliscã
şi regele e gol, pe umeri jderul a murit şi capa de mãtreaţã îi e ninsã
sunt rege-nscãunat la curtea mea

sã ştii demult nu mã mai impresionezi
frumoasã odaliscã, cum stai întinsã, albã,goalã-n faţa mea
în tumbe colorate de satin apare din decor bufonul
pare a fi vecinul, îmi mai citeşte seara din ziar,

mângâiat-ai auzul
cu versul Tău azi…
un vers reșoptit
de vânt unei frunze,
ce-n aer, și-n apă,
în cuget, și-n buze
tresaltă-n fiorul
pe care-l înalți…
și iarăși cu tremur
se poartă pe inimi
- o sfântă pecete
de joc și visare
de a gândului taină
o-mbracă în Soare

ciunganAMNEZII

uitasem primãvara vine dupa iarnã
cuvântul dupã gând, gândul fecund dupã un altul,
cu gleznele jumate în zãpadã, jumãtate dezgolite-n ierburi
mai caut aripi sã m-ajute sã încerc mãcar jumate saltul

uitasem anotimpul în care m-am nãscut
pãrea sã fie o sãrbãtoare de-nviere
a trupului fragil surpat sub pleoapa de pãmânt
privind cum iarba încolţind viaţa primãverii înapoi şi-o cere