Cântecul stâncii

Când aşeză Dumnezeu stâncile pe pământ,
Spre-a dovedi tăria, pentru stabilitate,
Să nu fie altcumva decât alte creaţii
se gândi să le pună fiecăreia-n parte
câte o inimă, mai mică sau mai mare.
Însă, de piatră fie, să nu se-nduioşeze,
iar pofta de plimbare să nu le-ademenească.

Născut în România

Şi Dumnezeu a zis
Să facem cerul şi pământul
Şi a făcut mult cer
Şi mult pământ
Până s-au terminat şi unul şi altul
Şi eu trebuia să mă nasc
Şi nu ştiam unde

Caneluri

Copacul ăsta se uită la mine de câteva ore.

Îmi tâmplărește gândul de acum,

Se uită la mine, la tine, la toate.

Degeaba mai sorb din gândul cu tine

Partitura ochiului

Am adormit cu un ochi deschis,
descifrez noaptea ca pe un
manuscris de la Marea Moartă.

Din cerul de rod cad stele,
în cuibul cald
puii ciugulesc semințe de zbor.

ÎNTRU ÎNCEPUT

Doamne, a început să-mi scadă
în sudoare mintea și trupul să roadă
izvorul morții cum rod valurile
pietrele
oasele
dorurile.