FLUTURI DE DOR
Dimineaţa primul tău surâs devine soare
şi lumea mi se pare la loc dogoritoare.
Mi se întâmplă lucruri numai de tine ştiute:
inima mea nu mai vrea să asculte.
Ca să te-ascund mi-a trebuit un munte
de foi subţiri şi poezii absurde.
Acum eşti cartea mea de amănunte.
Nimeni nu ştie ce-i cu noi,
dacă venim sau mergem înapoi,
dacă e timp de pace sau război.
Aş vrea să vin la tine,
nu să mă pierd în ape,
Ofelie din Shachespeare
ce n-a mai vrut să scape.
- Detalii
- Scris de Iosefina Schirger şi Petru Ababii
Cum?
Cum să mă dezîndrăgostesc de tine?
Când te-am privit în o mie de feluri,
Când credeam c-avem aceleași destine,
Și-aceleași valori, dorințe, țeluri.
Cum să pretind că nu te cunosc?
Când încă îți caut ochii prin mulțime,
Când abia mă mai recunosc,
Și când speram că vom fi la înălțime.
Cum să ucid ce simt?
Când n-o s-apuc să te mai privesc,
Când știu că totu-i strâmb,
Și când doi ca noi nu se potrivesc.
- Detalii
- Scris de Daniela-Cristina Coste
VITRALIU AUTUMNAL - ȘI IERI ȘI AZI, COPIII
*
Copiii, în cântările cu jocuri pe amurgurile în turcoaz,
de-atunci, roind și-acum, în trecere prin locuri tăinuite
cu îngeri serafimi, învolburând zenitul în frunze ruginii,
cu Pan, pândind pe nimfe ziua, sihlele păzind,
i-asculți, cântând din syrinx turmelor de cerbi și ciute...!
*
Și azi, petreci cu ei în cimbrul bolții toamnei, un recif
din zorii de sidef ai mărilor cerești smaralde-n văluriri
și țeși cu fir de sânge gros de aster, Lyrei, lungul voal
pe cerul adamit lazur, viole flori, în ametist regal,
covorul limoniu al vieții tale-n sfinte albăstrimi...!
- Detalii
- Scris de Gheorghe Apetroae d.l.B
„Căldură mare, mon cher!”
Canicula mă arde, dar îmi place
să stăm pe jos și s-avem lângă noi
pentru iubire câteva mijloace
ca să ne satisfacă pe-amândoi.
Pentru-nceput o frapieră plină
de gheață,-n cubulețe cât mai mici,
vreo câteva puse lâng-o măslină
în cana cu Martini să nu strici
paharele dacă-ți întinzi piciorul
lung cât o zi de post peste sofa
- Detalii
- Scris de Ioan Grigoraș
Calea pentru înălțare
Cad îngerii adeseori din cer
orbiți de sentimentul de lumină
și în cădere n-au niciun reper,
iar corbii rup aripa lor divină.
Pământul e un paradis pierdut
cu arbori morți și frunze fără viață
poartă doar haine vechi, de împrumut,
și-n ochii triști nu mai găsești speranță.
- Detalii
- Scris de Ioan Grigoraș